Cine este jandarmul anului. Salvator în misiunea dramatică din Retezat, unde doi copii alpinişti au murit în avalanşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avalanşa din Retezat, aprilie 2017.
Avalanşa din Retezat, aprilie 2017.

Jandarmul de onoare al anului 2017 a participat la acţiunile de salvare a alpiniştilor victime ale avalanşei mortale din Retezat.

De Ziua Jandarmeriei Române, Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Hunedoara i-a premiat pe cei mai merituoşi jandarmi din Hunedoara.

Gelu Ciprian Todoni a fost recompensat cu „Insigna onorifică jandarmul de onoare al anului”, pentru implicarea activă şi eficientă în executarea misiunilor specifice. „Subofiţerul s-a remarcat în activitatea profesională prin modul de acţiune pe timpul misiunilor la care a participat, în special cele din data de 22 aprilie 2017 când a intervenit şi acţionat în misiunea cu grad de risc ridicat de căutare, salvare-evacuare şi recuperare a unui grup de şapte turişti, dintre care doi minori, surprinşi de avalanşă pe traseul din zona Drumul de vară - Şaua Pelegii - Şaua Bucurei din Masivul Retezat, în condiţii meteorologice severe şi cea din data de 19 martie 2017 cand a căutat, salvat şi evacuat doi turişti rătăciţi între Cabana Genţiana şi Vârful Bucura, în Masivul Retezat”, a informat Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Hunedoara.

„Misiunea cu impact emoţional puternic a fost cea cu cele şapte persoane surprinse de avalanşă. În prima zi am evacuat răniţii, iar a doua zi am adus trupurile neînsufleţite ale celor doi alpinişti minori. Ambele acţiuni au fost foarte grele din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. A fost zăpada foarte mare, existând riscul să se producă o nouă avalanşă. Pe toată acţiunea de salvare şi evacuare am fost şi noi puşi în pericol”, a relatat Gelu Todoni.

Imagine indisponibilă

Alţi doi jandarmi recompensaţi

Valentin Szabo a primit, prin Ordinul inspectorului general al Jandarmeriei Române, „Emblema de merit Acţiuni umanitare” clasa I, pentru meritele deosebite dovedite pe timpul participării la intervenţii în situaţii de urgenţă. „Subofiţerul a participat la mai multe acţiuni de intervenţie în mediul montan, ce au condus la salvarea de vieţi omeneşti”, a informat Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Hunedoara.

„Distincţia de serviciu pentru îndeplinirea în condiţii deosebite a misiunilor încredinţate” i-a fost acordată jandarmului Paul Andrei Măgduţ, pentru faptele deosebite săvârşite pe timpul îndeplinirii misiunilor. „Subofiţerul s-a remarcat prin modul în care a acţionat în numeroase misiuni de căutare, salvare-evacuare a unor persoane aflate în dificultate în masivele muntoase”, a informat IJJ Hunedoara.

Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, doi ofiţeri şi şapte subofiţeri, care s-au distins în misiunile îndeplinite, au fost înaintaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim. De asemenea au fost premiaţi cei mai buni jandarmi.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Avalanşă mortală în Retezat: şapte oameni au fost surprinşi de căderile de zăpadă, iar doi copii au murit. Alpinista Dor Geta Popescu este printre victime

Imagini cutremurătoare de la avalanşa din Retezat. Ce au filmat salvamontiştii care au scos trupurile copiilor din zăpadă

Traumele cumplite din spatele marilor succese ale copiilor alpinişti. Cum a fost „desfiinţat” tatăl Dor Getei Popescu pentru modul în care şi-a tratat fiica

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite