Cetatea Devei a primit 5.000 de turişti într-o zi. Invazia de vizitatori va aduce noi locuri de muncă în fortăreaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetatea Devei a înregistrat peste 5.000 de vizitatori în prima zi de la redeschidere, iar administratorii monumentului istoric susţin că vor face angajări pentru a putea gestiona numărul mare de turişti aşteptat, dar şi evenimentele culturale care vor avea loc în cetate. O serie de controverse încă persistă asupra rezultatului lucrărilor de restaurare.

Peste 5.000 de oameni au urcat, duminică, în Cetatea Devei, în ziua în care monumentul istoric a fost redat circuitului turistic, susţin reprezentanţii Primăriei Deva. Primarul Petru Mărginean a declarat că în viitor, municipiul va putea trăi de pe urma turismului şi a cetăţii. Cetatea Devei va fi administrată de Centrul Multicultural Castrum Deva, înfiinţat în luna martie de administraţia locală, o entitate care va îngloba şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva (ce va reveni la numele de Casa de cultură „Drăgan Muntean”) şi centrul de informare turistică. Alexandru Gruian, managerul instituţiei, a declarat, luni, că „turismul cultural din Deva are capabilităţi extraordinare, având un vehicul de Formula 1, cum este această cetate”, însă administrarea ei în condiţii optime necesită angajări de personal.

Cetatea va avea custode
Angajările se vor face începând din vara acestui an, iar directorul Centrului Multicultural Castrum Deva speră ca până la începutul anului viitor posturile necesare să fie ocupate. Potrivit lui Alexandru Gruian, administrarea cetăţii presupune angajarea unui custode, a unui istoric, a unor ghizi, personal de serviciu şi contractarea unei firme de pază, în total circa 20 de oameni. Însă deocamdată, doar patru posturi pot fi ocupate.

„În viitorul apropiat vom lansa o provocare, adresată ONG-urilor cu specific artistic, pe care le rugăm să ne propună cât mai multe programe culturale care se pot desfăşura în spaţiile de acum ale Cetăţii Devei. În urma unei selecţii ne vom asocia cu ele şi le vom sprijini pentru realizarea programelor culturale”, a adăugat Alexandru Gruian. Directorul Centrului Multicultural Castrum Deva susţine că, deja, membrii ordinelor cavalereşti ai asociaţilor de promovare istorică veniţi la Deva, duminică, au prezentat propuneri legate de proiectele pe care îşi doresc să le desfăşoare în Cetatea Devei.

Rezultatul proiectului de restaurare a celor două incinte exterioare din Cetatea Devei a stârnit şi nemulţumiri. Criticile au fost legate de aspectul de nou al cetăţii medievale, dar şi de lipsa unor dotări care nu au fost prevăzute în proiect – cum este cea a toaletelorşi a mobilierului.


Vă recomandăm şi:

FOTO Cetatea Devei a fost invadată de turişti. Mii de oameni au stat la cozi pentru a ocupa zidurile fortului medieval

Un număr record de vizitatori au urcat duminică în Cetatea Devei, unul dintre cele mai importante monumente istorice din Transilvania, ale căror incinte exterioare au fost redeschise publicului după trei ani în care s-au aflat în şantier. Turiştii au petrecut zeci de minute la coadă, pentru a urca în cetate.

Cinci locuri de vis din Hunedoara care au transformat judeţul într-o destinaţie de top. Recordurile Castelului Corvinilor şi ale Mănăstirii Prislop

Peste 10.000 de oameni au vizitat Castelul Corvinilor din Hunedoara de la începutul anului 2016. Administratorii monumentului istoric estimează că în acest an la castel vor ajunge peste 330.000 de turişti, mai mulţi în anul precedent. Hunedoara oferă turiştilor mai multe atracţii turistice de top. Cinci monumente istorice au făcut din judeţul Hunedoara una dintre principalele zone cu atracţii turistice din România.

Oraşele noastre, acum patru secole, văzute de un turc: cum erau prostituatele din Iaşi şi de ce bucureştenii purtau cruci de aur

Oraşele româneşti erau aşezate în ţinuturi bogate, locuite de oameni harnici şi milostivi şi femei frumoase. Astfel erau descrise, în secolul al XVII-lea, cele mai multe dintre aşezările de pe teritoriul României, vizitate de istoricul turc Evliya Celebi.

Cetatea Devei, fortul necucerit al Transilvaniei. Zece lucruri mai puţin ştiute despre fortăreaţa ridicată pe un con vulcanic

Timp de mai multe secole, Cetatea Devei a fost una dintre aşezările militare strategice ale Transilvaniei. Fortăreaţa ridicată pe un deal al munţilor Poiana Ruscăi datează din secolul al XIII-lea, iar în istoria ei a fost considerată unul din locurile de necucerit.

Misterul sfinţilor care vegheau asupra oraşului Deva de pe Dealul Cetăţii

Unul dintre locurile cele mai misterioase ale municipiului Deva se numeşte „La sfinţi”. Este o stâncă a dealului pe care a fost ridicată cetatea medievală Devei, pe care în trecut fuseseră ridicate trei statuete ale unor sfinţi catolici. Statuetele nu au rezistat trecerii timpului, iar ultima dintre ele a fost doborâtă înainte de 1989.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite