Cetatea dacică apărată de 20 de turnuri. Arheolog: „Treci dintr-o lume în alta, dintr-o dimensiune în alta, pe nesimţite“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea dacică Blidaru din Munţii Orăştiei Foto: Daniel Guţă ADEVĂRUL
Cetatea dacică Blidaru din Munţii Orăştiei Foto: Daniel Guţă ADEVĂRUL

Cetatea dacică Blidaru ar fi fost apărată de circa 20 de turnuri, susţin arheologii, care o consideră unul dintre cele mai neînţelese locuri antice din România.

În urmă cu 2.000 de ani, cetatea Blidaru din Munţii Orăştiei ar fi impresionat orice străin ajuns în ţinuturile dacilor. Multe dintre secretele sale au rămas îngropate sub pământ şi ascunse în pădurea care o înconjoară.

Un astfel de loc este, potrivit arheologului Aurora Peţan, un drum dacic, tăiat în stâncă, învecinat sitului UNESCO.

Arheologul a descoperit aici şi o posibilă urmă lăsată de roţile carelor, întipărită pe o lespede.

„Astăzi turiştii urcă la cetate pe o potecă mai nouă, iar o parte a traseului coincide cu un drum forestier. Vechiul drum dacic are alt traseu, dar în câteva locuri este intersectat sau suprapus de traseul turistic. Nu-ţi dai seama, dacă nu eşti foarte atent (şi documentat). E ca şi cum treci dintr-o lume în alta, dintr-o dimensiune în alta, pe nesimţite. Acum păşeşti pe urmele unui convoi cu mărfuri de preţ, ce se îndrepta spre stăpânii cetăţii în vremea dacilor, acum te afunzi în şleaurile unui taf ce a tăiat dealul cu câteva decenii în urmă”, scrie Aurora Peţan, pe pagina sa de Facebook.


Cetatea Blidaru, imagine aeriană Foto: Dacica.ro / Aurora Peţan

Drumul săpat pentru TAF-uri în deceniile trecute a distrus şi porţiuni din câteva terase de la poalele fortăreţei, pe care se aflau construcţiile civile ale dacilor de la Blidaru.  
 

cetatea dacica blidaru foto aurora petan dacica ro

Cetatea înconjurată de 20 de turnuri  

Poteca spre cetatea dacică Blidaru urcă de la marginea satului Costeşti pe versantul abrupt de peste râul Orăştiei, apoi se afundă în pădurea de fag şi mesteacăn, ieşind într-un luminiş în apropierea aşezării antice. Urcuşul de o oră poate fi parcurs doar pe jos, iar vizitatorii sunt sfătuiţi să poarte bocanci şi să aibă provizii de apă. 

O mulţime de copaci bătrâni printre care se strecoară cărarea spre Blidaru au fost marcaţi cu numele şi mesajele turiştilor, scrijelite de-a lungul ultimelor decenii în scoarţa arborilor. Astfel de „amintiri” apar la tot pasul, de la poalele muntelui, până la cetate. 

Pe culme, se dezvăluie ruinele aşezării antice cu ziduri şi turnuri ridicate din blocuri groase de calcar, aduse de daci de la Măgura Călanului, unele marcate cu litere greceşti. Cetatea a fost construită în secolul I î.Hr. şi avea, potrivit istoricilor, şi un rol de a proteja Sarmizegetusa Regia împotriva cuceririi romane. Acum locul din munţi oferă o panoramă spectaculoasă.


Urmă misterioasă a unui drum dacic Foto: Aurora Peţan / Facebook

„Întregul parcurs e plin de frumuseţe şi magie. De altfel, acesta este unul dintre cele mai neînţelese locuri ale dacilor. Cumva, vecina Cetăţuie cu ale sale impunătoare turnuri-locuinţă şi cu templele sale, pare să umbrească măreţia Blidarului, care a rămas în scriptele istoricilor ca un loc eminamente militar. 

cetatea dacica blidaru foto aurora petan dacica ro

Şi totuşi, în jurul cetăţii Blidaru se află mari cartiere cu terase tăiate în trepte, legate între ele prin reţele de drumuri, iar nu departe, la Pietroasa lui Solomon, a existat o zonă sacră, cu mai multe temple. Cele 20 de turnuri din jurul cetăţii apărau cetatea din toate direcţiile, dar în acelaşi timp erau reşedinţe cu inventar bogat, care atestă o viaţă bună pe timp de pace.

 Nu se poate să nu te lovească liniştea asta teribilă când ajungi într-un astfel de loc. E ca şi cum te-ai uita la un film de acţiune şi se întrerupe curentul. Şi brusc, se face tăcere şi nu mai ştii nimic din ce a urmat”, scrie arheologul Aurora Peţan, pe pagina sa de Facebook.


Drumul spre Cetatea Blidaru Foto Daniel Guţă
 

cetatea dacica blidaru foto daniel guta adevarul

Turnul misterios

Spre deosebire de celelalte cetăţi dacice, locul este mai bine conservat şi pentru că accesul turiştilor este mai dificil. Şi aici, porţiuni din ziduri s-au desprins însă şi s-au prăvălit în vale, în timp ce altele au fost proptite cu ţăruşi din lemn. Multe vestigii au rămas însă ascunse privirilor oaspeţilor ajunşi la Blidaru. Au fost protejate de pădure, au rămas acoperite de pământ sau au rămas departe de traseele turistice. Un astfel de loc este Poiana Perţii, un loc învecinat cetăţii dacice Blidaru, unde se află un turn antic misterios, impresionant dar puţin cercetat de-a lungul timpului.


Turnul de la Poiana Perţii Foto: Aurora Peţan

turnul poiana pertii foto aurora petan

„Turnul dacic din Poiana Perţii veghea asupra cetăţii Blidaru şi păzea principala sursă de apă. Este probabil cel mai impresionant dintre cele vreo 20 de turnuri din preajma cetăţii”, scrie Aurora Peţan, pe pagina sa de Facebook.

Monumentul istoric ar putea reprezenta una diintre atracţiile turstice ale zonei, însă puţini români ştiu despre existenţa sa şi mai puţini cunosc locul unde se află. Cercetările ştiinţifice de la Blidaru nu au vizat decât o mică parte din zona cetăţii, iar cele mai mari campanii arheologice s-au derulat în anii 1950, cu tehnologia acelor vremuri. În anii '70, autorităţile au intenţionat, pe lângă reabilitarea aşezării, să amenajeze şi un funicular de doi kilometri, pentru a le facilita accesul turiştilor. Instalaţia de funicular nu a mai fost înfiinţată. Cetatea Blidaru, a cărui distrugere ar fi avut loc în timpul celui de-al doilea război cu Traian, din anii 105 - 106 p. Chr., a rămas un reper pentru pasionaţii de istorie antică.


Zid al Cetăţii Blidaru Foto: ADEVĂRUL, Daniel Guţă

cetatea dacica blidaru foto daniel guta adevarul

Vă recomandăm să citiţi şi:

Teoriile bizare despre Sarmizegetusa Regia ale „savanţilor“ din anii '90: cuiul dacic care nu ruginea şi oraşul subteran

Secretele celor mai prospere oraşe antice dispărute: capitala întemeiată de romani şi coloniile greceşti înghiţite de mare 

Cinci ani de la descoperirea fabuloasă din Sarmizegetusa Regia. Soarta cererii de recompensă pentru matriţa unică în lume

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite