Celebra scrisoare a lui Avram Iancu, după măcelurile Revoluţiei din Ardeal: „Fraţilor maghiari, ascultaţi cuvintele din adâncurile sufletului unui român sincer“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai celebră scrisoare a lui Avram Iancu, păstrată în arhive, a fost redactată în 15 iulie 1849, la sfârşitul mişcărilor revoluţionare din Transilvania anilor 1848 – 1849, în timpul cărora au murit mii de români şi maghiari. „Libertate, egalitate, frăţietate. Fraţilor maghiari!”, a fost îndemnul dat de Avram Iancu, la începutul scrisorii manifest, semnată în calitate de prefect.

Avram Iancu (1824 - 1872), liderul românilor din Transilvania din timpul mişcărilor revoluţionare de la mijlocul secolului al XIX-lea, a lăsat posterităţii o serie de documente în care oferea explicaţii pentru marile vărsări de sânge care au avut loc în anii 1848 şi 1849. Unul dintre acestea este scrisoarea manifest, semnată în calitate de prefect, în 15 iulie 1849 şi adresată maghiarilor. Iată ce scria „crăişorul munţilor”:

Cum explica luptele sângeroase între români şi maghiari
„Libertate, egalitate, frăţietate. Fraţilor maghiari! Ascultaţi cuvintele, purcese din adâncul sufletului unui român sincer. Aceste sfinte principii ne treziră din adâncirea în care ne apăsară varvarii sute de ani; pentru acestea am ridicat cereri la locurile cuvenite; pentru acestea, ca să ne fie recunoscute, am ridicat arma, ne-am vărsat sângele, şi a ni-l vărsa pentru libertate suntem resoluţi, până va mai curge sânge în vinele noastre. Deie-şi părerea Europa, judece popoarele civilizate, noi ne luptăm pentru libertatea noastră, cea asuprită, de-a veacurilor nedreptate. Fraţilor! Credeţi-ne nouă că noi prealuminat vedem şi prea hotărât credem, că în aceste două Patrii surori, maghiarul de existenţă şi viitor nu poate vorbi fără român, nici românul fără maghiar. (...)

Amândouă părţile vedem că pericolul ne ameninţă, încă de aproape, şi totuşi nu ne putem înţelege. Nu ştiu din ce pricină, pizma, sau doară nepăsarea, îşi învârte sabia între noi şi voi, ca nici în agonie să putem vorbi deaproape. Noi, cu durere privim la scena ce s-a întâmplat în aceasta patrie şi în care şi noi am fost siliţi a lua cea mai mare parte, însă să credeţi domnilor, că răscularea noastră nu s-a întâmplat prin amăgirea Austriei (după cum dv. rău sunteţi informaţi), ci pe noi ne-a răsculat nerecunoaşterea naţionalităţii politice, tiraniile şi barbariile conservativilor şi aristocraţilor transilvani, maghiari, care, poporul în această epocă nu le-a mai putut suferi, şi de care inteligenţa s-a scârbit cu totul – am fost siliţi a ridica arme, a le purta în contra aceluia care mai departe ne tirăneşte şi se vede a ne apăsa existenţa politică, despre ce va mărturisi istoria, punând vina, cui va fi drept”, scria Avram Iancu, în scrisoarea citată în volumul „Documente privind Revoluţia de la 1848 în Ţările Române, Transilvania” (Ştefan Pascu şi Victor Cheresteşiu, 1979).

Acuza politicienii maghiari
„Ne provocaţi în numele naţiunii maghiare, să depunem armele, ba să le ridicăm împotriva tiranilor şi asupritorilor comuni. Crede-ne frate, că cu cea mai mare sfâşiere a inimei trebuie să mărturisim, că noi armele până acuma pe drept le-am întrebuinţat în contra apăsătorilor noştri, însă prin aceasta nu vrem a desonesta caracterul întregii naţiuni maghiare, nu, de aceasta ferească Dumnezeul popoarelor. Ci voim a vă trezi pe voi, şi a vă arăta, că între voi este vermele care vă roade rădăcina, şi vă sapă temeiul unui viitor, pe care vi-l puteţi promite etern. În senatul vostru s-a ivit pizma întrupată şi ca sicca clodiana, sub veşmânt îşi împrăştie veninul său, ca să nu vă puteţi câştiga simpatia unui popor, de la natură compact, spre a nu se putea nimici în moment, ba nici în timp, şi ca să nu vă puteţi însuşi sincera prietenie, a unui popor din secoli virtuos, după cum l-aţi putut vedea şi cu mână lipsită de arme şi după cum vi-l vor mai dovedi vouă timpurile cele critice, care vă ameninţă în viitor”, scria Avram Iancu.

Apel la împăcare
„Fraţilor! Spiritul de care e pătrunsă şi insufleţită Europa cu un impuls mai elastic străbate la sufletul nostru, decât la al oricărei naţiuni, care a mai văzut până acum raza libertăţii. Libertate, egalitate, frăţietate, aceste principii sunt deviza noastră, acestea tezaurul şi cel mai sfânt obiect, pentru care şi cu care trăim suntem gata a da mâna cu cei mai nedumeriţi vrăjmaşi ai noştri şi a le promite cel mai sincer ajutor, ce se poate aştepta de la vreun popor european (...). Noi, fraţilor, într-atâta suntem de sinceri, încât toate promisiunile voastre private le credem, însă – durere ! – când târziu sunt astfel de promisiuni către noi îndreptate, după ce cercându-le nu le-am dobândit, căutându-le nu le-am putut afla, după ce ne-am măcelat, după ce preoţimea şi partea inteligentă s-au debilitat, jertfindu-se nu prin arme, după cum poftesc legile unui război uman, ci prin furci după ce în poporul nostru a apus spiritul amiciţiei către voi şi s-a încuibat o aversiune în contra-vă într-atâta, încât el fără de amăgirea cuiva mai voieşte a primi sabia oricărui tiran din Europa de ajutor împotriva voastră, cu care firea ne-a aşezat în una patrie, ce împreună să asudăm culţi vând-o şi împreună să gustăm dulceaţa fructelor ei. Totuşi, vă spunem cu cea mai umană sinceritate, nu ar fi târziu a ne dobândi de amici, dacă aţi pipăi odată calea prin care se poate asta, dacă aţi dovedi în practică marinimositatea, despre care atâta va place a predica (...)”.

Pe scurt: voim iară a vă spune, şi exclamăm: de credeţi în cer un Dumnezeu şi pe pământ o patrie, luaţi alte mijloace de a trata cu noi, convinge-veţi deplin că între noi şi voi armele niciodată nu pot hotărî, însă nu întârziaţi, ca să nu se împlinească în voi cuvintele scripturei: că va intra mirele, şi voi nu veţi avea undelemn în candelele voastre”, scria Avram Iancu, la 15 iulie 1849.

Arunca vina pe maghiari
În afara scrisorii manifest, Avram Iancu a oferit, la câteva luni după închierea conflictelor din 1849, un raport detaliat asupra evenimentelor petrecute în Transilvania la mijlocul secolului al XIX-lea. Mărturia lui Avram Iancu datează din noiembrie 1849 şi este adresată Gubernatoriului civil şi militar din Transilvania sub titlul „Raportul prefectului Avram Iancu despre faptele gloatelor româneşti aflate sub ordinul său, în timpul războiului civil din Transilvania în anii 1848 – 1849”. Cele mai controversate relatări ale lui Avram Iancu se referă la măcelurile din Abrud, în luna mai a anului 1849. În primăvara anului 1849, Avram Iancu organizase rezistenţa românilor în Munţii Apuseni, în vreme ce guvernul maghiar încerca lichidarea acesteia fie prin tratative de pace, fie prin forţă militară. Peste 5.000 de oameni, majoritatea insurgenţi maghiari, au murit în conflictele dintre oastea lui Avram Iancu şi trupele maghiarilor conduse de maiorul Imre Hatvani, potrivit lui Avram Iancu. a aruncat vina pe rebelii ultra-maghiari pentru o serie de atrocităţi din vremea Revoluţiei din 1848 – 1849.„Cruzimile comise de duşmanul barbar cu această ocazie sunt în adevăr înspăimântătoare. Nu a fost de ajuns că asasinau fără milă bătrâni şi femei nevinovate, ei puneau la piepturile reci ale mamelor ucise copii de ţâţă pentru a-i omorî încetul cu încetul. Mulţi dintre aceşti copilaşi fură găsiţi după trei zile încă vii, cei mai mulţi au murit însă de foame”, scria Avram Iancu, în raport. La rândul lor, maghiarii l-au găsit printre vinovaţii atrocităţilor comise, pe cel supranumit de români „Crăişorul munţilor”.


Vă recomandăm şi:

Mărturiile terifiante ale lui Avram Iancu despre măcelurile din 1849: "furia gloatei ajunse la culme. Deputatul trădător a fost târât afară şi rupt în bucăţi"

Un oraş întreg a fost pustiit, iar peste 5.000 de oameni au murit în zilele celor mai cumplite bătălii purtate de oştile lui Avram Iancu, împotriva insurgenţilor maghiari. Mărturiile evenimentelor petrecute în mai 1849 în Abrud au fost relatate de Avram Iancu, într-un raport redactat la câteva luni de la încheierea revoltelor.

Mărturii cumplite despre Avram Iancu. Crăişorul munţilor, învinuit că a decimat sate întregi locuite de unguri

Avram Iancu a fost una dintre marile personalităţi ale Transilvaniei secolului XIX. Supranumit „Crăişorul munţilor”, Avram Iancu s-a numărat printre principalii eroi ai mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849. A rămas un simbol al patriotismului românesc, deşi o serie de relatări despre acţiunile sale militare aruncă umbre peste imaginea de erou.

Atrocităţile Răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan: copii despicaţi cu toporul, aruncaţi în furci, femei îngropate de vii. Cum au fost pedepsiţi capii revoltelor

Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan a fost considerată un moment crucial din istoria Transilvaniei. Mărturiile păstrate din timpul evenimentelor petrecute în toamna târzie a anului 1784 vorbesc despre momente cumplite şi crime inimaginabile, săvârşite atât de iobagii participanţi la răscoală, cât şi de către cei care au reprimat-o.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite