Cele mai savuroase bancuri despre Ana Pauker, femeia care a terorizat România în primii ani de comunism

Cele mai savuroase bancuri despre Ana Pauker, femeia care a terorizat România în primii ani de comunism

Ana Pauker.

Nenumărate bancuri şi anecdote au circulat în anii '50 pe seama Anei Pauker, cea mai puternică femeie din România primilor ani de comunism.

Ana Pauker (1893, Codeşti, judeţul Vaslui – 1960, Bucureşti) a fost cea mai influentă femeie din România primilor ani de comunism. Pe numele său adevărat Hana Rabinshohn, s-a numărat printre agenţii sovietici implicaţi în stalinizarea României.

În anul 1948, Ana Pauker, prima femeie ministru de Externe din istoria României, se bucura de puteri depline în ţara controlată de sovietici.

Contribuise semnificativ la îndepărtarea regelui Mihai I, la distrugerea partidelor istorice şi la ascensiunea comuniştilor la putere, însă în ciuda terorii pe care o inspira, a fost subiectul a nenumărate anecdote care circulau, pe ascuns.

Iată câteva dintre bancurile despre Ana Pauker, pentru care românii riscau puşcăria:

Secretul Anei Pauker
Ana Pauker se certase violent cu un funcţionar sovietic din România. În final, după ce rusul a insultat-o, s-a ridicat indignată în picioare şi i-a strigat acestuia. „Cum îţi permiţi? Să nu uiţi că vorbeşti unei femei”. „Nu îţi face griji, Ana”, a răspuns sovieticul, „nu o să-ţi dezvălui secretul”. (Ironia constă în faptul că Ana Pauker nu prea semăna cu o femeie).

De ce nu se vindeau timbrele cu ea
Ana Pauker a auzit că timbrele poştale cu portretul ei nu se vând deloc bine, astfel că s-a deplasat personal la un oficiu poştal pentru a vedea cum stau lucrurile. Funcţionarul i-a spus că oamenii se plâng că timbrele cu Pauker nu se lipesc. Ana Pauker a scuipat pe spatele unuia dintre timbre şi l-a aşezat apoi pe un plic. „Uite, se lipeşte perfect!”, „Da, - a răspuns funcţionarul – dar oamenii întotdeauna scuipă pe faţa timbrului” (anecdotă de la un emigrant grec din România - 1952).

Ana Pauker la teatru
Într-o zi, Ana Pauker stătea în loja unui teatru, când un panou cu portretul ei a fost adus pe scenă. Întreaga audienţă s-a ridicat în acel moment şi a aplaudat zgomotos. Pauker a rămas aşezată cu mâinile încrucişate. Un om aflat pe scaunul vecin a înghiontit-o şi i-a şoptit: „Aplaudă, tovarăşo, doar nu vrei să intri la puşcărie pentru târâtura asta”.

Ana Pauker, salvată de la înec
Ana Pauker a căzut într-un râu, iar trei oameni au sărit în ajutorul ei şi au salvat-o de la înec. Recunoscătoare, le-a spus că va îndeplini fiecăruia câte o dorinţă. Primul i-a cerut să aranjeze lucrurile între el şi partid, astfel încât comuniştii să nu mai aibă suspiciuni asupra lui. Al doilea a cerut o mărire de salariu. Iar al treilea... a implorat-o să nu spună nimănui că el i-a salvat viaţa.

De ce purta umbrela cu ea
Ana Pauker a fost văzută plimbându-se într-o zi însorită prin Bucureşti, purtând o umbrelă de ploaie deschisă deasurpa capului. Un trecător s-a apropiat de ea şi i-a spus: „Tovarăşă, nu plouă pe aici”. „Ştiu”, i-a răspuns aceasta, „dar plouă la Moscova”.

Amintirea Anei Pauker
Un evreu din România a sacrificat un milion de lei şi a reuşit să obţină un paşaport pentru a pleca în Israel. La graniţă, a fost percheziţionat. „Ce e asta?”, a fost întrebat de poliţistul din vamă arătând spre o cutiuţă de medicamente. „Sunt pastile pentru dureri de cap”, a venit răspunsul timid. „Şi aceasta?”, a întrebat poliţistul arătând către o altă cutie. „Este un medicament de împotriva greţurilor. Poliţistul a continuat să controleze bagajele omului şi a descoperit un tablou al Anei Pauker. „Asta ce mai este?”, a întrebat suspicios. „O, e doar un remediu împotriva dorului de casă”.

Linia directă cu Kremlinul
Un oaspete străin a fost primit în audienţă la Minsterul de Externe condus de Ana Pauker şi i s-a spus să o aştepte un pic. A observat pe birou un telefon cu totul neobşnuit. Avea doar receptorul prin care putea auzi vorbitorul de la capătul celălalt al liniei telefonice, însă microfonul lipsea. L-a întrebat atunci pe secretarul Anei Pauker ce este acel aparat. „O, este singura noastră linie directă cu Kremlinul”, i s-a răspuns.

Solicitarea „capcană” adresată Anei Pauker
Într-o zi, ambasadorul Israelului la Bucureşti a cerut o audienţă Anei Pauker, pentru a-i solicita ca 10.000 de „reacţionari”, 10.000 de foşti membri ai Gărzii de Fier şi 10.000 de evrei să primească permsiunea de a părăsi România. O mare confuzie a rezultat la minster, căci nimeni nu a înţeles cererea pentru aceste trei categorii particulare. Consiliul de Miniştri a fost convocat urgent să dezbată solicitarea bizară, iar în final unul dintre miniştri a descris-o ca fiind un „plan diabolic al capitaliştilor” şi a explicat-o astfel: „dacă pleacă 10.000 de reacţionari, Republica Populară Română va fi lăsată fără ingineri. Dacă 10.000 de foşti membri ai Gărzii de fier vor părăsi ţara, Partidul Comunist va rămâne fără liderii săi de încredere, iar dacă 10.000 de evrei vor pleca, întreprinderile din RPR vor rămâne fără directori”.

Împrumut garantat de Ana Pauker
Un ţăran român este chemat de activistul de partid să ofere un împrumut forţat în valoare de 10.000 de lei pentru ţară. Nu este deloc mulţumit de contribuţia care îi este solicitată, bănund că va pierde banii munciţi din greu. „Cine garantează că îmi voi primi banii înapoi”, întreabă el. „Iubita noastră tovarăşă Ana Pauker”, răspunde funcţionarul statului. „Da, dar dacă ea va muri?”, insistă ţăranul. „Atunci partidul va garanta pentru banii tăi”. Ţăranul reflectă apatic asupra acestui răspuns, rămânând pe gânduri. „Dar dacă partidul va fi dizolvat?”, întreabă acesta. Exasperat, funcţionarul statului se răsteşte la el. „Bădăranule, nu merită să pierzi 10.000 de lei pentru asta?”

Ana Pauker şi ceasul diplomatului britanic
La recepţia din 23 august 1951, în Bucureşti, cu ocazia aniversării române a Armistiţiului, un diplomat britanic discuta cu Ana Pauker, ministrul de Externe al României. La un momet dat, diplomatul englez începe să se caute prin buzunarele vestei, cu o privire surprinsă. Acest lucru este remarcat de Ana Pauker. „Ce s-a întâmplat, Excelenţă?”, a întrebat aceasta. „Este ciudat”, a răspuns englezul, „dar când am sosit la recepţie purtam ceasul meu de aur, iar acum nu îl mai am”. „Cu cine ai vorbit mai devreme?” „Cu Vasile Luca, ministrul de Finanţe”. „Aşteaptă o clipă”, îi spuse Ana Pauker şi se îndepărtă. Cinci minte mai târziu, se întoarse zâmbind şi îi returnă ceasul diplomatului englez, care, foarte ruşinat, îi spuse: „Excelenţa voastră, îmi pare foarte rău pentru ministrul de Finanţe. Poate a fost o greşeală. Sper că nu l-aţi rănit”. Ana Pauker răspunse: „Nu vă faceţi griji, excelenţă. Nici măcar nu şi-a dat seama când i l-am luat din buzunar”.

Testul de loialitate
O dispută între Ana Pauker şi Gheorghe Gheorghiu Dej pe tema loialităţii evreilor şi muncitorilor ceferişti faţă de Partidul Comunist. Pauker îi apăra pe evrei, în timp e Dej susţinea că membrii organizaţiei sale, de la CFR erau mult mai loiali partidului. Pentru a clarifica lucrurile, ce do au decis să testeze loialitatea oamenilor. Dej a chemat un muncitor şi i-a cerut să se arunce pe fereastră pentru a-şi demonstra iubirea de partid. După mai multe ezitări, ceferistul a refuzat să sară, susţinând ca are acasă o soţie şi copii de care trebuie să aibă grijă. Ana Pauker a chemat un evreu şi i-a cerut acelaşi lucru. Acesta s-a îndreptat pe fereastră şi s-a pregătit să se arunce, însă a fost oprit la timp de Ana Pauker. Cu lacrimi de bucurie în ochi, i-a spus că moartea unui membru atât de loial ar fi o pierdere mare pentru partid şi l-a întrebat dacă poate face ceva pentru el, pentru a-i răsplăti loialitatea. Evreul a răspuns: „Aţi putea face un mic favor: să-mi daţi un paşaport pentru America”.

Balada Anei Pauker

Unul dintre poemele satirice care circulau la începutul anilor ’50 pe seama obedienţei Anei Pauker şi a lui Gheorghe Gheorghiu Dej faţă de sovietici a fost următorul: „Ana Pauker şi cu Dej/ Au băgat spaima-n burgeji,/ Au golit vitrinele,/ Complet magazinele. / Alimente, mărfuri toate/ Zilnic sunt expediate,/ conform armistiţiului,/ În dauna poporului. / Parte-s de ruşi cumpărate,/ Dar rusul nu ştie carte,/ Nu ştie nici româneşte,/ Cu pistolul el plăteşte. / Ţipă micul negustor/ Văzând marfa cum ia zbor,/ Luată fără nicio plată,/ Pentru-a fi fiscalizată. / Pentru a nu alarma,/ Norodu-a se răscula,/ Apare miliţia:/ Tovarăşe, nu ma ţipa. / Zi mersi că marfa aşa/ Ţi-a scăpat viaţa ta/ Şi aceea alor tăi.../ Marfă este câtă vrei! / Dar bani de unde oi lua,/ Pentru a cumpăra alta?/ „Uite nene cum vorbeşte,/ Treci la muncă şi munceşte. / Într-un an te pricopseşti,/ Stai aici şi trândăveşti,/ Numai ca să dăuneşti/ Şi tot mulţumit nu eşti. / Tovarăşe miliţian,/ dumneata eşti şi gardian?/ Ce legi oare glăsuieşti/ Şi ce dracului păzeşti?/ Vai dar nu vezi dumneata,/ Ce coadă-i alăturea?/ Şade lumea, stă de-aseară/ Pentru că soseşte iară/ Pânză şi stofă de damă/ Şi de-aceea pentru iarnă./ Iar eu trebuie să păzesc/ Portretul cel stalinesc,/ Stalinesc şi părintesc./ Al poporului rusesc!...”


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum arăta vacanţa unor turişti americani în România din 1989: „Oamenii stau cu încăpăţânare la cozi. Locurile de muncă le sunt garantate fie că zâmbesc sau nu” 

Povestea primului cartier de blocuri din Hunedoara, spusă de spionii americani în anii '50: locuinţele construite în trei ani pentru 20.000 de muncitori

Gheorghe Gheorghiu-Dej, omul care a stalinizat România, în rapoartele SUA: „Idealistul abuziv, fanatic al sovieticilor”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: