Cele mai frumoase lacuri de pescuit: Cinciş, lacul care a înghiţit cinci sate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lacul Cinciş din vecinătatea Hunedoarei este un lac artificial, creat la începutul anilor 1960 pe vatra a cinci sate din Ţinutul Pădurenilor. A fost principala sursă de alimentare cu apă a municipiului şi a combinatului siderurgic din Hunedoara şi poate fi considerat unul dintre cele mai frumoase lacuri de pescuit din România.

Lacul Cinciş se află printre cele mai frumoase lacuri de pescuit din România. Este un lac artificial, inaugurat în anul 1964, după ce statul român a decis construirea barajului şi crearea lacului, pentru a asigura necesarul de apă al oraşului Hunedoara, aflat la acea vreme în plină dezvoltare, şi a combinatului din localitate. La data inaugurării lacul era întins pe o suprafaţă de 260 de hectare, avea o bază nautică, un camping, un ştrand, iar celor care ajungeau aici le erau puse la dispoziţie două vapoare şi 80 de ambarcaţiuni de mici dimensiuni, pentru agrement. Localnicii din cinci sate hunedorene au fost strămutaţi în urma amenajării hidrografice decisă de statul român.

Satele inundate
Valea în care se aflau vechile aşezări Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni a fost inundată pentru a fi creat Lacul Cinciş, care a ajuns la o capacitate de aproape 30 de milioane de metri cubi de apă. În jurul apei care a înghiţit vetrele aşezărilor străvechi, şi a dus la devastarea bisericilor şi a cimitirelor lor, au fost născocite poveşti înfiorătoare. Unele dintre aceste relatări vorbesc despre faptul că lacul ar fi bântuit de morţii din cimitirele înghiţite de apă, că aici s-au înecat oameni, iar cadavrele nu au mai ieşit la suprafaţă, că în trecut animalele nu se apropiau să bea apă din lac ori că pe fundul lui, în apele tulburi, trăiesc şerpi, caracatiţe sau balauri pe fundul lui.

image

Dramele localnicilor
Localnicii din Cinciş, satul învecinat lacului, povestesc cum în anii 1960, oamenii au fost nevoiţi să îşi dezgroape morţii din vechile cimitire din valea ce urma să fie inundată pentru a le muta într-un alt cimitir.

Lacul Cinciş

„Au fost multe născociri despre lac, dar singurle blesteme au fost cele aruncate de oamenii necăjiţi asupra comuniştilor, care i-au forţat să-şi părăsească vetrele”, relata Maria, o bătrână din Cinciş. „Cincişul era predominat de un noian de credinţe şi superstiţii, care stăpâneau întreaga viaţă spirituală a cincişenilor. Oamenii erau urmăriţi de ideea că anumite forţe supranaturale le conduc viaţa”, se arăta în monografia satului.

hunedoara in anii 1960

În prezent, lacul de acumulare aflat la marginea satului Teliucu Inferior, învecinat Hunedoarei, a rămas un loc ideal pentru amatorii de pescuit şi de distracţie, chiar dacă în ultimii ani, malurile lui au fost ocupate de construcţii particulare.

cincis

Vă recomandăm şi:

FOTO Blestemul Lacului Cinciş: cât adevăr se ascunde în legendele lacului care a înghiţit cinci sate şi cimitirele lor

Lacul Cinciş a fost creat la începutul anilor 1960, pe vatra a cinci cătune de pe Valea Cernei, pentru a satisface nevoia industrială de apă a combinatului siderurgic din Hunedoara. Satele au fost inundate, iar localnicii au fost nevoiţi să se mute. Se spune că asupra lacului au fost aruncate blesteme, că este bântuit, iar trupurile celor care se îneacă aici nu au mai fost scoase la suprafaţă.

FOTO Cum s-a transformat Lacul Cinciş: locul preferat al hunedorenilor a devenit tot mai inaccesibil turiştilor cu corturi

Lacul Cinciş a devenit o afacere privată. Cei care vor să îşi instaleze corturile pe malurile lui au din ce în ce mai puţine opţiuni. Le-au rămas câteva petece de pământ, pe care accesul nu a fost încă îngrădit de noii proprietari de terenuri, vile şi pensiuni.

VIDEO Lacul Cinciş a secat parţial. Pescarii dau vina pe microhidrocentrala din aval, specialiştii, pe primăvară

Cel mai mare lac de acumulare din zona Hunedoarei împlineşte în acest an o jumătate de secol de la inaugurare. În amonte, Lacul Cinciş pare mai degrabă un ochi de apă. Proprietarii de pensiuni şi pescarii sunt nemulţumiţi, turiştii ocolesc lacul, dar sunt şi oameni care au de câştigat de pe urma „secetei” planificate: proprietarii microhidrocentralei din aval şi angajaţii de la Apele Române.

FOTO Povestea satelor strămutate pentru lacul Cinciş şi a statuilor misterioase, salvate de furia apelor

La începutul anilor 1960, comuniştii au hotărât transformarea unei văi de la poalele Ţinutului Pădurenilor, străbătută de râul Cerna, într-un lac de acumulare din care urma să fie aprovizionată Hunedoara şi combinatul siderurgic al municipiului. Patru sate hunedorene au fost strămutate din vale, iar oamenii au fost nevoiţi să îşi demoleze casele, şcoala, muzeul şi bisericile şi să îşi înfiinţeze gospodării noi în altă parte.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite