Cele mai cumplite secrete ale închisorii Piteşti: regimul de exterminare instaurat după era călăului Ţurcanu
0
După „epoca Ţurcanu“, în care sute de deţinuţi ai închisorii din Piteşti au fost torturaţi până la exterminare, regimul de teroare a căpătat o altă înfăţişare, la fel de hidoasă.
Temniţa din Piteşti a rămas în istorie prin atrocităţile săvârştite de torţionari asupra deţinuţilor politici trimişi aici la începutul anilor ’50. Cel mai faimos dintre călăii închisorii comuniste a fost Eugen Ţurcanu (1925 - 1954), cel care ar fi pus în practică „reeducarea” prin tortură a prizonierilor, folosit de autorităţile închisorii ca o forţă de poliţie internă.
Ţurcanu ar fi participat direct la schingiuirea a câteva sute de deţinuţi, potrivit mărturiilor culese de-a lungul timpului. Mulţi dintre aceştia au murit ca urmare a bătăilor aplicate de torţionar şi de acoliţii acestuia. Din 1954, Eugen Ţurcanu a dispărut din închisoare, iar potrivit unor mărturii ar fi fost judecat şi condamnat la moarte, chiar pentru atrocităţile săvârşite la ordinul regimului.
Tot de atunci, bătaia nu a mai fost permisă în închisoare, însă regimul de exterminare aplicat deţinuţilor a fost menţinut. Note confidenţiale de la sfârşitul anului 1955, păstrate în arhivele din acei ani ale Radio Europa Liberă (RFE), arată cum funcţiona temniţa şi de ce trebuiau să se teamă deţinuţii politici care urmau să ajungă aici.
De la „metrou“ la „cer“
Închisoarea centrală din Piteşti a fost construită în forma literei T, cu două etaje, parter, un etaj subteran şi un beci, care, de fapt, era folosit ca al doilea etaj subteran. Beciul a servit până în anul 1954 la depozitarea proviziilor, fiind apoi transformat în „sector de izolare” pentru deţinuţii politici pedepsiţi. Fiindcă este săpat la trei metri adâncime sub pământ, deţinuţii îl numeau „metrou”. Nu avea ferestre şi aerisire. Etajul subteran aşezat deasupra beciului servea de asemenea pentru izolarea deţinuţilor politici pedepsiţi de administraţia închisorii. Aerisirea se face prin ferestre mici cu gratii. La parter, pe piciorul literei T erau numai celule pentru „politici”, iar pe lateralele literei se aflau bucătăria, infirmieria, sala de carantină pentru deţinuţii de drept comun şi baia cu cinci duşuri pentru toată închisoarea. Tot la parter, pe latura din dreapta a închisorii se afla secţia „femeilor politice şi de drept comun”, iar pe latura stângă erau cinci celule înguste, fără ferestre, foloste drept carcere pentru „politicii” reclacitranţi, se arăta într-un raport confidenţal păstrat în arhiva RFE.
La etajul întâi, pe piciorul literei T erau 22 de celule de câte 4/1,60 metri, fiecare cu câte o fereastră şi cu patru paturi suprapuse în care dormeau câte doi deţinuţi. Multe celule aveau un al cincilea pat, închisoarea fiind extrem de aflomerată. În fecare celulă erau înghesuite 8 - 10 persoane. La etajul întâi, pe lateralele T-ului se afla secţia deţinuţilor de drept comun care era complet izolată de secţia politicilor.
La etajul al doilea, celulele se aflau numai pe lateralele literei T. Erau 22 de celule care alcătuiau un sector aşa-zis „invizibil”, întrucât deţinuţii politici închişi aci erau ţinuţi în cel mai strict secret şi nu puteau fi văzuţi de nimeni. Deţinuţii politici din acest sector, numit în mod obişnuit „la cer” nu erau scoşi niciodată la aer. Erau ţinuţi mai mulţi oameni împreună, însă într-o tăcere absolută.
Capacitatea normală a temniţei de la Piteşti era de 400 de persoane, însă după instalarea la putere a comuniştilor aici nu au fost niciodată mai puţin de 1.000 de deţinuţi politici şi de drept comun, aflaţi în regim de temniţă grea.
La mijlocul anilor ’50, temniţa de la Piteşti era administrată de Securitate şi condusă de Petre Mândreş (1922 - 1991), „căpitan de securitate, ţigan, fost fierar şi mai apoi colector agricol. Mândreş are patru clase primare. Este comunist fanatic, violent şi ignorant. Vârsta, circa 35 de ani. Este supranumit Bulibaşa”, potrivit descrierii din documentele păstrate în arhivele RFE. O suită de ofiţeri şi gardeni, unii extrem de nemiloşi, de sadici, se ocupau de supravegherea deţinuţilor.
Tăcerea absolută din închisoare
Închisoarea de la Piteşti era rezervată „criminalilor politici”, condamnaţi pentru înaltă trădare sau spionaj, supuşi unui regim de temniţă grea, care impunea severitate maximă, inactivitate şi tăcere „absolută”. „La ora 5 dimineaţa se sună deşteptarea, se golesc „tunurile” (hârdaiele cu excremente) şi se mătură celulele. La sfârşitul acestor operaţii de gospodărire internă, care nu depăşeşte 15 minute, deţinuţii trebuie să se rânduiască în tăcere pe marginea paturilor de jos, rămânând în această poziţie până la ora 7.00. Nimeni nu are voie să se reazeme în coate ori să se întindă pe pat. La ora 7.00 se face apelul individual şi identificarea pe baza fişei individuale cu fotografie, apoi se serveşte micul dejun. Acesta constă dintr-o raţie de 80 de grame de „terci dulce” preparat din mălai fiert, cu trei grame de zahăr. De cele mai multe ori terciul are gust de mucegai sau de naftalină. După mâncare, se predă gamela şi lingura gardianului care supraveghează celula prin ochiul de geam din uşă”, se arăta în nota informativă.
Apoi, deţinuţii aveau la dispoziţie 10 minute pentru a merge la closet şi pentru a se spăla la „tun”, însă de cele mai multe ori raţia de apă era extrem de mică. După această operaţiune, erau oblgaţi să rămână în tăcere, înşiruiţi pe marginea paturilor de jos, până la ora 13.00, când li se aducea prânzul: arpacaş şi pâine de tărâţe. După această masă, din nou erau trimişi la marginea paturilor, până la ora 18:30, când primeau aceeaşi mâncare ca la prânz. La ora 20.00 se făcea apelul de seară, urmat de identificarea deţinuţilor, apoi se suna retragerea. În celule, becurile rămâneau aprinse pentru întreaga noapte. O dată pe săptămână, deţinuţii erau duşi la duşuri şi primeau un brici uzat pentru a se bărbieri.
„Ieşirea la aer în curtea interioară a închisorii este folosită de adminstraţa comunistă ca un alt prilej de umilire. Deţinuţii sunt constrânşi să se plimbe pe celule într-un cerc strâmt, cu mâinile la spate şi cu capul în jos. Nimeni nu are voe să se uite în laturi sau în sus. Cine se abate de la această regulă este pus imediat în lanţuri şi trimis „la metrou” ori în alte celule de izolare. Dacă cel pedepsit protestează ori face un gest de revoltă este suit „la cer”, în sectorul de izolare al „invizibililor”. Plimbarea durează foarte rar o oră pe zi, cum prescrie regulamentul. Gardienii o scurtează după cum vor”, informau autorii raportului.
Pedepsiţi pentru orice
Deţinuţii erau pedepsiţi sub orice pretext: dacă se uitau pe fereastră, dacă vorbeau între ei, dacă făceau semne vecinilor de celulă, dacă fredoneau vreo melodie, dacă se întindeau pe pat în timpul zilei, dacă eru prinşi jucând şah, cu piese făcute din pâine, dacă gardianul îi vedea dând în bobi ori cosând, cu ace făcute pe ascuns din fire de sârmă etc. „Pentru jocul de şah şi datul în bobi pedeapsa e de trei zile de izolare în lanţuri de 18 kilograme greutate, la „metrou”. Pentru uitatul pe fereastră vinovatul e pus la carceră 24 de ore, tot în lanţuri. Uneori pedepsele sunt agravate după capriciile gardienilor. Deţinuţii sunt ţinuţi câte 50 de zile în lanţuri grele (25 de kilograme), la secret. Sursa a stat 50 de zile la secret pentru că a fredonat în celulă Serenata de Toseli şi pentru că a protestat când gardianul l-a acuzat că a cântat „Trăiască Regele”. Pentru alte abateri mai mici, ca întinsul pe pat în timpul zilei, sursa şi alţi colegi au fost suspendaţi de la aer pe timp de o lună, trebuind să stea în tot acest timp în celulă. În celulele de la etajul 2, „la cer”, stau ce pedepsiţi continuu, „invizibilii”. Între aceştia sunt trimişi însă pe răstimpuri mai scurte până la un an şi alţi deţinuţi politici recalcitranţi. Informatorul nostru a fost ţinut la „invizibili” timp de trei luni, la regim de lanţuri grele, ca de altfel toţi cei închişi în acest sector”, se arăta în raport.
Cei pedepsiţi primeau marţi şi vineri hrana ca de obicei, de trei ori pe zi. În restul săptămânii, raţia se reducea la 250 de grame de pâine şi o gamelă de apă pe zi. La ora 22.00, în celulele de pedeapsă, cu excepţia carcerei individuale, erau aduse paturi fără saltele şi fără pături. La ora 5 dmineaţa, paturile erau scoase din celule, iar cei închişi erau obligaţi să stea în timpul zilei pe ciment.
Majoritatea deţinuţilor de la Piteşti sufereau de reumatism, tuberculoză şi boli de stomac. Bătaia a fost suspendată din 1953.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
