Cele mai cinice execuţii din Transilvania medievală: turcii decapitaţi după ce au săpat 15 ani în stâncă, secuiul „încoronat” cu un fier înroşit
0
Câteva personaje istorice faimoase din trecutul românilor au fost victime ale unor execuţii sadice, pline de cinism.
Un conducător de oşti din Transilvania medievală se numără printre personajele istorice care au avut parte de cele mai cumplite morţi.
Coroană înroşită a „prinţului” Doja
Gheorghe Doja, lider al oştilor ţărăneşti din Transilvania împotriva otomanilor şi apoi al rebeliunii împotriva nobilimii maghiare, a murit în 1514, la Timişoara. La ordinul prinipelui Ioan Zapolya, rebelul Doja a fost torturat într-un chip înfiorător. Înainte de a fi executat, susţineau istorici ai acelor vremuri, Doja a fost silit să privească decapitarea fratelui său şi sfârtecarea trupului acestuia. Apoi a fost aşezat pe un tron de fier încins, i s-a pus în mână un sceptru înroşit în foc şi, pe cap, o coroană de fier, de asemenea, încinsă. A fost torturat în aşa fel încât execuţia sa să dureze cât mai mult, iar câţva dintre foştii săi ostaşi au fost obligaţi să-i smulgă acestuia carnea şi să o mănânce. Trupul lui Doja a fost tăiat în patru bucăţi care au fost expuse la porţile oraşelor Buda, Pesta, Alba Iulia şi Oradea, în timp ce capul a fost trimis la Seghedin.
Turcii, puşi să sape fântâna în stâncă şi apoi ucişi
Legenda fântânii Castelului Corvinilor păstrează detalii neobişnuite despre modul în care ar fi fost trataţi prizonierii Huniazilor. Veche de aproape 600 de ani, fântâna ar fi fost construită de trei prizonieri turci, cărora Ioan de Hunedoara le-a promis că dacă vor găsi apă în stâncă vor fi eliberaţi. Turcii au dat de apă, la aproape 30 de metri adâncime, după 15 ani în care au săpat în stâncă. Între timp, în anul 1456, voievodul Transilvaniei a murit, iar soţia sa Elisabeta Szilagyi, nu a mai respectat promisiunea acestuia şi a poruncit decapitarea prizonierilor. O inscripţie din acea vreme, care poate fi văzută în prezent pe contraforţii capelei, din vecinătatea fântânii, a dat naştere legendei. Unii autori au interpretat inscripţia ca un mesaj al turcilor („Apă ai, inimă nu”) faţă de promisiunea nerespectată de a fi eliberaţi. Inscripţia a fost descifrată de istoricul Mihail Guboglu astfel: „Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică”. Caracterele vechi arabe conţinute de inscripţie o datează la mijlocul secolului al XV-lea, susţin cercetătorii.
Rebelul „torturat” după moarte
Horea, Cloşca şi Crişan, liderii răscoalei moţilor din Transilvania anului 1784, s-au numărat printre ultimele personaje istorice ale românilor supuse unor execuţii prin tortură. Rebelii au fost capturaţi în iarna anului 1784, însă Crişan s-a spânzurat în închisoare, înainte de a primi sentinţa. Chiar dacă a murit, autorităţile au decis ca „trupul acestui criminal să fie târât la locul de supliciu şi acolo gâdele să-i taie capul si să-i despice corpul în patru bucăţi, pentru dânsul ca o pedeapsă binemeritată, iar pentru alţii asemenea lui ca să le fie de exemplu si de oroare”, se arăta în sentinţa dată de conte, prezentată în volumul istoricului David Prodan. Horea şi Cloşca au fost condamnaţi la moarte prin tragerea pe roată. „Cloşca a primit cel puţin douăzeci de lovituri până să-şi verse sufletul. Pe Horea, până când frângeau cu roata pe Cloşca, îl ţineau legat doi ucenici ai călăului, să privească cu ce moarte cumplită trebuie să moară tovarăşul său ucigaş. Isprăvind cu Cloşca şi punându-l la o parte, îl culcară în patul său pe Horea şi legându-l, printre urlete au început să-i frângă cu roata picioarele, dar după a patra lovitură din porunca domnului Eckhard au început să-i lovească pieptul şi aşa după opt-nouă lovituri a murit”, scrie David Prodan, citând relatarea unui nobil care a asistat la execuţia din 28 februarie 1785.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
