Cele mai bizare mărturii despre moaştele din bisericile românilor. Cât au costat relicvele Sfintei Parascheva

Cele mai bizare mărturii despre moaştele din bisericile românilor. Cât au costat relicvele Sfintei Parascheva

Moaştele Sf. Parascheva.

Moaştele care au ajuns în bisericile românilor au istorii aparte. Unele au fost cumpărate pe bani grei de domnitorii medievali, altele au făcut obiectul unor procese.

Ştiri pe aceeaşi temă

În Evul Mediu comerţul cu moaşte era înfloritor, iar multe dintre bisericile române au primit astfel de bunuri de preţ, aduse de la Constantinopol. În jurul unora dintre ele s-au clădit povestiri interesante. Iată câteva dintre ele:

Moaştele Sfintei Parascheva, plătite scump de Vasile Lupu
Moaştele Sfintei Parascheva, aflate în prezent la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, au fost aduse în 1641, la Iaşi de domnitorul Vasile Lupu. Osemintele trimise de patriarhia şi sinodul de la Constantinopol în semn de recunoştinţă pentru acţiunile şi donaţiile generoase ale voievodului au fost depuse iniţial la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi, clădită de acesta.

În afară de plata datoriilor patriarhiei, cifrate la două milioane de aspri, Vasile Lupu ar fi achitat pentru aceste moaşte 468.000 de aspri, informa istoricul Constantin Giurescu. Potrivit istoricilor, racla a fost transportată de la Constantinopol cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoţită de trei mitropoliţi greci. Ajungând la Galaţi, apoi la Iaşi, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi, de cler şi credincioşi. „Când prelaţii i-au adus trupul, domnul a desemnat pe capugiii săi pentru a-l însoţi, spre a-i face mai multă cinste şi pentru a-şi spori, prin aceasta, faima”, informa cronicarul Paul de Alep, fiu şi însoţitor al patriarhului Antiohiei, în călătoria acestuia în Moldova. Clericul Paul de Alep descria astfel racla Sfintei Parascheva, depusă în biserica din Iaşi.

„În mijloc se află racla, care pe dinăuntru şi pe dinafară are catifea roşie, împodobită cu ţinte de argint. Are şi o încuietoare minunată, care a fost deschisă în faţa noastră. Ne-am închinat şi am sărutat moaştele Sfintei Paraschieva cea nouă din Bulgaria, care a fost adusă de la Constantinopol de la biserica patriarhiei, din cămara relicvelor sfinte, ale cărei moaşte le-am sărutat, după cum am mai spus. S-a plătit la Patriarhie peste două sau trei sute de mii de piaştri pentru ca moaştele să fie predate în bună stare, dar nu a fost cu putinţă. Ea este acoperită ca în timpul vieţii cu văluri şi cu ţesături de mătase brodate şi altele de felul acesta. Deasupra ei sunt atârnate candele de argint şi aur, care ard zi şi noapte. Pe peretele arcului consoliv sunt reprezentate caznele ei, locul unde a fost înmormântată şi modul cum au transportat-o turcii până acolo. Este o lucrare de mare măiestrie”, informa Paul de Alep, citat în volumul  „Călători străini în Ţările Române” (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976). Moaştele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate în Catedrala Mitropolitană din Iaşi după sfinţirea acesteia la 23 aprilie 1887.

Mâna Sfântului Ioan Gură de Aur, oferită din dragoste

În secolul al XVI-lea, Mănăstirea Prislop a fost reclădită cu ajutorul domniţei Zamfira (Saphira), fiica domnitorului Moise Vodă, al Ţării Româneşti, cea care ar fi adus aici moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. Mai târziu, însă, ea ar fi înstrăinat odoarele unui logofăt român de care se îndrăgostise.

Zamfira se refugiase în Ardeal după moartea tatălui său şi s-a căsătorit de trei ori. O legendă spune că ea s-a vindecat, bând din apa izvorului care trece prin curtea mănăstirii. Atunci a decis să refacă biserica, pe care a împodobit-o cu odoare şi, mai apoi, a înfiinţat în apropierea ei o şcoală de cânăreţi bisericeşti.

După moartea primilor doi soţi, nobilii Ştefan Keseru de Vingard şi Stanislav Nisowsky, şi după despărţirea de cel de-al treilea soţ, nobilul Pál Markházi, cel care urma să sfârşească într-o temniţă din Constantinopol, Saphira s-a retras la mănăstirea Prislop, pentru a-şi petrece aici ultimii săi ani din viaţă.



Unii istorici susţin însă că domniţa a avut o nouă tentativă de căsătorie, eşuată de această dată, cu logofătul Ioan Norocea. Vrând neapărat să se mărite cu el, Saphira i-a făcut cadou logofătului bunuri scumpe, printre care o icoană, dar şi părţi (mâna) din Sfintele Moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Nu a reuşit să-i smulgă logofătului promisiunea că o va lua de soţie, Saphira i-a cerut înapoi cadourile oferite, însă după cum susţine Johannes Keserew – fiul domniţei, aceste bunuri au rămas în continuare în posesia logofătului, informa cercetătoarea Maria Roşu, pe site-ul Istorii povestite. Moaştele au fost făcut obiectul unei judecăţi între cei logofătul Norocea şi fiul Saphirei. Apropiaţii logofătului susţineau că acesta i-a înapoiat domniţei bunurile pe care ea i le făcuse cadou. Moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, susţinea un alt martor, i-au fost dăruite de Zamfira fiicei logofătului, spunând că fii ei sunt şi aşa de altă religie. Un alt apropiat al logofătului susţinea că Saphira îl invitase pe Norocea la sfinţirea bisericii de la Pryzlo (Prislop). Acesta nu a venit, dar a trimis prin unul dintre martorii prezenţi „ceva degete de sfânt şi moaşte mărunte”.

Martorii aduşi de fiul Zamfirei susţineau că, pe patul de moarte, ea a enumerat în faţa literatului János bunurile ei care au rămas în posesia logofătului: un lingou de aur, unul de argint, două perechi de cercei, două inele cu safir, o diademă cu perle executată în stil muntean, 150 de florini, o brăţară de aur, o diademă cu perle executată în stil unguresc, o icoană, mâna Sfântului Ioan Gură de Aur, două blide (castroane) de argint, un căpăstru argintat, două cupe aurite, un cuţit aurit, un dolman, un val de atlas, un val de catifea purpurie, un caftan, trei perle şi un manşon din blană de vizon. Nu se cunoaşte ce soartă au avut moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, după ce au intrat în posesia logofătului. Domniţa Saphira este înmormântată în biserica medievală de la Prislop, iar pe piatra sa de mormânt, o lespede de marmură roşie, purtând stema Ţării Româneşti, stă scris „Saphira, a principelui Moise vestită fată, în acest pământ şi-a aşezat jalnicul trup. Mai întâi lui Keseriu, prea scumpă soţie, i-a închis ochii, apoi devine soţia ta, Nisowski. Pământul valah nu vede sub cerul său nimic mai ales ca ea, dacă neamul i-ai cerceta. Având în vedere şi altceva, domn i-a fost acesteia şi bunicul şi tatăl. Dacia îi plânge pe amândoi. Tu, oricare eşti acela care priveşti aceaste amintiri ale iubitei Saphira, spune: Saphira a fost demnă de numele de safir”.

Moaştele călugărului Daniil, la Putna şi Voroneţ

Marii voievozi medievali au avut sfetnici din rândul călugărilor, iar cel mai cunoscut dintre ei a fost Daniil Sihastrul, duhovnicul lui Ştefan cel Mare. Călugărul Daniil a trăit în Moldova de la mijlocul secolului al XV-lea şi a devenit nu doar un personaj legendar, dar şi un sfânt pentru creştinii ortodocşi. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la începutul anilor ’90, însă încă din secolul al XVII-lea, bucăţi din trupul său au fost transformate în moaşte.

O legendă spune că Daniil Sihastrul şi-a dăltuit chilia în stâncă, iar locul auster în care a ales să trăiască era vizitat adesea de voievod. În anul 1451, Ştefan cel Mare l-a întâlnit pe Daniil Sihastrul, la chilia acestuia, iar pustnicul i-a prezis că în curând va deveni domnitor al Moldovei, ceea ce s-a şi întâmplat în anul 1457. Ajuns domnitor, la îndemnul călugărului, Ştefan cel Mare a construit în anul 1466, Mănăstirea Putna, în apropierea chiliei lui Daniil Sihastrul. 20 de ani ar fi vieţuit duhovnicul în chilie, iar spre finalul vieţii s-a retras în pădurea de pe malul râului Voroneţ, sub stânca Şoimului. De la începutul secolului al XVII-lea, credincioşii au cerut să fie scoase din mormânt moaştele lui Daniil Sihastrul şi să fie aşezate în biserică, într-un sicriu frumos împodobit, pentru a se putea închina în faţa lor. În anul 1749, egumenul Mănăstirii Voroneţ, Ghedeon, a dat Mănăstirii Putna o părticică din moaştele Sfântului Daniil (o parte din claviculă, asemănătoare degetului arătător) ferecată în argint, unde se păstrează până astăzi. Moaştele poartă inscripţia: „Aceste relicve le-am ferecat eu, Ghedeon, egumen de la Voroneţ, cu toată cheltuiala mea, în anul 1749, decembrie 4”. În anul 1775, moaştele Sfântului Daniil Sihastrul au fost aşezate din nou în mormântul său, la Voroneţ, unde se păstrează până astăzi.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Reţete pentru refacerea virginităţii şi orgasme fără sfârşit. Secretele contesei care a revoluţionat viaţa sexuală în Evul Mediu

Credinţe despre viaţa sexuală în Evul Mediu: de ce femeia trebuia să sară de şapte ori în spate după fiecare act sexual

Obiceiurile românilor din secolul al XIX-lea: „Abstinenţa este atât de aspră încât nu poţi cumpăra cu aur nicio cană de lapte“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările