Cel mai prost drum naţional din judeţ este un şantier veşnic pentru şoferii hunedoreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi a înghiţit 35 de milioane de euro, DN 66 rămâne „drumul Iadului”. La şapte ani de la începerea lucrărilor de reparaţii, drumul care face legătura dintre Simeria şi Petroşani este plin de gropi.

Şapte ani de şantier, puzderie de constructori, zeci de milioane de euro şi niciun rezultat. Spre disperarea şoferilor hunedoreni, Drumul Naţional 66, supranumit „drumul Iadului”, continuă să fie plin de gropi şi cu restricţii de circulaţie.

De şapte ani de când durează aceste lucrări au fost plătiţi peste 35 de milioane de euro. Potrivit lui Costel Avram, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, anul acesta lucrările de reparaţii vor fi oprite din cauză că Ministerul Transporturilor nu a alocat niciun leu pentru acest drum.

„Cei 80 de kilometri de drum au fost împărţiţi în trei tronsoane, fiecare fiind adjudecat de constructori din Grecia şi din ţară. Firma grecească care a efectuat lucrări pe tronsonul Haţeg-Baru a dat faliment, iar lucrările au fost preluate de societatea Romstrade. Aceştia trebuie să finalizeze lucrările în luna mai a acestui an. Dar acest lucru nu va fi posibil din cauză că nu au primit banii aferenţi lucrărilor”, a declarat Avram.

Gropi după asfaltare


Aceeaşi situaţie o întâlnim şi pe celelalte două tronsoane Simeria-Haţeg respectiv Baru Mare- Petroşani unde chiar şi pe porţiunile reabilitate au reînceput să apară gropi. „Acest drum este o ruşine. Am fost obligat să întrerup activitatea de distribuţie pe ruta Deva-Petroşani din cauză că reparaţiile maşinilor mă costau prea mult”, a declarat Marcel Mihnea, administratorul unei firme de distribuţie produse alimentare.

Şeful Secţiei Drumuri Naţionale Hunedoara, Gheorghe Brânzan susţine că la această dată s-au alocat bani pentru finalizarea lucrărilor pe tronsoanele Simeria –Haţeg respectiv Baru Mare –Petroşani. „Ştiu că acest drum creeză multe inconveniente. Mai ales că se lucrează de atâţia ani. Oficial nu am primit nicio înştiinţare privind alocarea de alte fonduri”, a declarat Brânzan.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite