Cel mai falnic brad din Sarmizegetusa Regia s-a prăbuşit. „Dacă ar fi putut vorbi, lumea s-ar fi cutremurat de atâta nedreptate făcută acestui loc”

Cel mai falnic brad din Sarmizegetusa Regia s-a prăbuşit. „Dacă ar fi putut vorbi, lumea s-ar fi cutremurat de atâta nedreptate făcută acestui loc”

Bradul prăbuşit în urma vijeliei. FOTO: Sorin Zgăvârdean.

Cel mai frumos brad din Sarmizegetusa Regia a fost pus la pământ de viscolul înregistrat în acest sfârşit de săptămână. „Stătea acolo, înfipt alături de un fag bătrân, de mai bine de 70 de ani”, spune Vladimir Brilinsky.

Ştiri pe aceeaşi temă

Viscolul a făcut pagube în Sarmizegetusa Regia. Cel mai mare brad din incinta aşezării dacice s-a prăbuşit sub puterea vântului. Arborele fusese plantat în urmă cu şapte decenii şi devenise un simbol al sitului UNESCO.

„Astăzi e mai trist la Sarmizegetusa Regia. Bradul cel falnic s-a prăpădit. Stătea acolo, înfipt alături de un fag bătrân, de mai bine de 70 de ani. Stăteau la taclale, izolaţi de pădure şi se protejau unul pe celălalt. De primăvara până toamna, fagul cu frunzele lui bogate îl proteja pe brad. Iar iarna, bradul cu ramurile sale încărcate de nea, stătea în calea urgiilor, ferind fagul desfrunzit. Împreună, dacă ar fi putut vorbi, ar fi putut depăna istoria Sarmizegetusei din ultima jumătate de veac, iar lumea s-ar fi cutremurat de atâta nedreptate făcută acelui loc. N-au mai apucat, pentru că o vijelie l-a pus la pământ. Păcat”, anunţă Vladimir Brilinsky, administrator al Sarmizegetusei Regia, pe pagina sa de Facebook.

Va fi plantat un alt brad, mai spune Vladimir Brilinsy.


Fotografie realizată în urmă cu o săptămână de Administraţia Sarmizegetusa Regia / Facebook.


 

Bradul în imagini mai vechi.


Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Iarnă de poveste în Sarmizegetusa Regia. Zăpada de aproape un metru a împodobit aşezarea antică din munţi

Secretul celui mai enigmatic monument antic: marele templu din Sarmizegetusa Regia. Calendar sau altar dacic?

FOTO Fagii din Sarmizegetusa Regia s-au rupt sub greutatea zăpezii. Imaginile care arată cât de riscantă poate fi o plimbare de iarnă prin cetatea dacilor

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: