Cei patru mari lideri militari ai dacilor care au înfiorat lumea antică. Regele care a supus aproape toate populaţiile vecine

Cei patru mari lideri militari ai dacilor care au înfiorat lumea antică. Regele care a supus aproape toate populaţiile vecine

Scena morţii lui Decebal, de pe Columna lui Traian.

Cel mai puternic rege al geţilor a fost Burebista, potrivit mărturiilor istorice, dar autorii antici au oferit relatări despre teama cu care au fost priviţi şi alţi conducători militari din acele vremuri.

Câteva căpetenii ale ale geţilor şi dacilor au intrat în istorie şi în legendă datorită calităţilor lor militare.

Dromihete, regele legendar al geţilor
Dromihete (Dromichaites) a domnit peste geţi în secolul III î.Hr. şi a devenit un personaj legendar al vremurilor sale. Diodor din Sicilia a relatat despre calităţile sale militare în confruntarea cu armatele macedonene, conduse de generalul Lysimah, care au invadat ţinuturile de la nord de Dunăre. Lysimah a trecut fluviul cu o armată importantă, fără a-şi lua însă provizii, în credinţa că va găsi aici alimentele necesare, însă geţii s-au retras în interiorul ţării, arzând totul în urma lor.

„Armata lui Lisimah era chinuită de foamete. Prietenii îl sfătuiau pe rege să scape cum va putea şi să-şi mute gândul că oastea lui l-ar putea salva. Lisimah le răspunse însă că nu era drept să-şi părăsească ostaşii şi prietenii, asigurându-i lui o scăpare ruşinoasă. Dromichaites, regele tracilor, după ce primi cu multă prietenie pe regele Lisimah, numindu-l şi tată, îl conduse împreună cu copiii săi într-o cetate numită Helis. Ajungând oştirea lui Lisimah în puterea tracilor, aceştia se strânseră la un loc - alergând în număr mare - şi strigară să le fie dat pe mînă regele prizonier, ca să-l pedepsească. Căci - spuneau ei - poporul, care luase parte la primejdiile războiului, trebuie să aibă dreptul de a chibzui asupra felului cum să fie trataţi cei prinşi. Dromichaites fu împotriva pedepsirii regelui şi-i lămuri pe oşteni că este bine să-l cruţe pe bărbatul acesta. Dacă l-ar omorî pe Lisimah - spunea el -, alţi regi au să-i ia domnia şi se prea poate ca regii aceştia să fie mult mai de temut decît înaintaşul lor. Dar cruţîndu-l pe Lisimah, acesta - cum se şi cuvine - are să se arate recunoscător tracilor, care i-au dăruit viaţa”, informa Diodor. Un ospăţ a avut loc în cinstea prizonierilor.

„Dromichaites puse să le toarne macedonenilor vin în cupe de argint şi de aur, pe câtă vreme el şi tracii lui beau vinul în pahare de corn şi de lemn, aşa cum obinşuiesc geţii. Pe când băutura era în toi, Dromichaites umplu cornul cel mai mare, îi spuse lui Lisimah «tată» şi îl întrebă care din cele două ospeţe i se pare mai vrednic de un rege: al macedonenilor sau al tracilor”, informa Diodor din Sicilia.

Burebista „a supus geţilor cea mai mare parte dn populaţiile vecine”
Istoricul antic Strabon a oferit cele mai cuprinzătoare mărturii despre Burebista, regele dac care ar fi trăit între anii 82 î.Hr. - 44 î.Hr. şi care a reuşit să unească sub stăpânirea sa triburile care populau în vremea sa actualul teritoriu al României şi teritoriile din Balcani. Burebista a ajuns să fie temut şi de romani, menţiona autorul, desriindu-l astfel:

„Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista i-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi prin ascultare faţă de porunci, încât în câţiva ani a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine”. Potrivit unor istorici, armatele lui Burebista ajungeau la 200.000 de oameni şi reprezentau o ameninţare puternică pentru triburile din ţinuturile învecinate. „Trecând prin îndrăzneală Dunărea şi jefuind Tracia până în Macedonia şi Iliria, a pustiit pe celţi, care erau amestecaţi cu tracii şi ilirii şi a nimicit pe de-a întregul pe boii aflaţi sub conducerea lui Cristarsiros şi pe taurisci”, mai  adăuga Srabon, în lucrarea Geografia.

La mijlocul secolului I î. Hr., Burebista a cucerit teritoriile de la malul Mării Negre şi vechile cetăţi greceşti disputate de greci şi romani. L-a sprijinit apoi pe generalul Pompei în războiul civil purtat cu Cezar. Burebista a fost înlăturat însă, potrivit istoricilor, de aristocraţia nemulţumită de creşterea puterii acestuia. „Neamul geţilor, care se înălţase atât de mult sub Burebista, a decăzut apoi cu totul din pricina dezbinărilor lăuntrice şi din pricina romanilor. Totuşi ei sunt încă în stare şi astăzi să trimită la luptă 40.000 de oameni”, afirma istoricul elen.

Cotiso: „sub conducerea lui dacii pustiau ţinuturile vecine”
Doi autori latini au oferit cele mai relevante mărturii despre Cotiso, o căpetenie a dacilor care ar fi stăpânit la începutul secolului I î. Hr. ţinuturile de la nord de Dunăre. Istoricul Florus afirma că dacii aflaţi sub conducerea lui Cotiso „sunt atât de barbari încât nici nu înţeleg ce este aceea pace”. Autorul antic adăuga că romanii au întreprins o expediţie în ţinuturile Daciei pentru a-l pedepsi pe Cotiso, însă nu au reuşit să îl înfrângă.

„Dacii trăiesc nedeslipiţi de munţi. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, obişnuiau să coboare şi să pustiască ţinuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi unea malurile. Împăratul Augustus a hotărât să îndepărteze această populaţie, de care era foarte greu să te apropii. Astfel a trimis pe Lentuluis şi i-a alungat pe malul de dincolo. Dincoace au fost organizate garnizoane. Astfel, atunci dacii n-au fost înfrânţi, ci doar respinşi şi împrăştiaţi. Poetul latin Horaţiu remarca, de asemenea, ameninţarea pe care o prezentase Cotiso pentru Roma. „Puţin a lipsit ca Roma, sfâşiată de lupte interne, să fie nimicită de către daci şi etiopieni: aceştia sunt de temut prin flota lor, iar aceia se pricep mai bine decât toţi la aruncarea săgeţilor. Lasă grijile obşteşti despre Cetatea noastră. Armata dacului Cotiso a pierit”, scria Horaţiu, într-una din odele sale.

Decebal, „multă vreme a fost un duşman de temut pentru romani”
Regele Decebal, de numele căruia se leagă cele mai celebre războaie daco-romane, a fost condiderat un adversar redutabil al Romei. „Cel mai însemnat război de atunci al romanilor a fost cel împotriva dacilor, asupra cărora, în vremea aceea domnea Decebal, foarte priceput la planurile de război şi iscusit în înfăptuirea lor, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător şi se pricepea să folosească izbânda, dar şi să iasă cu bine dintr-o înfrângere. Din această pricină, multă vreme a fost un duşman de temut pentru romani”, informa istoricul Dio Cassius. În vremea sa, pentru mai mulţi ani, romanii au fost nevoiţi să plătească tribut dacilor. Bogăţia Daciei din vremea sa era, de asemenea, impresionantă.

După înfrângerea dacilor, în cel de-al doilea război daco-roman, Traian s-a întors în Roma cu o pradă impresionantă, la care a adăugat capul duşmanului său de moarte. „Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mâinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele. Capul său fu dus la Roma. În felul acesta Dacia ajunse sub ascultarea romanilor şi Traian stabili în ea oraşe de colonişti”, relata autorul Istoriei Romanilor.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Enigmele matriţei din Sarmizegetusa Regia: de unde provin lupii înaripaţi şi ce simbolizează fioroşii grifoni, ilustraţi pe artefactul antic, unic în lume

Scenele bizare de pe Columna lui Traian: craniile înfipte în pari, romanii ucişi în chinuri, moartea eroică a lui Decebal

Originea tezaurelor fabuloase prădate de Traian în Dacia. Cum au explicat savanţii bogăţiile aproape ireale în aur

 

 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: