Cei mai sadici conducători medievali din Transilvania. Principele care a ordonat moartea în chinuri cumplite a lui Doja
0Cruzimea cu care şi-au executat prizonierii şi rivalii şi sadismul lor i-au adus pe câţiva dintre conducătorii medievali din Transilvania în atenţia lumii.
Doi principi ai Transilvaniei medievale şi un general imperial au rămas în istorie pentru cruzimile lor.
Ioan Zapolya şi martiriul lui Gheorghe Doja
Ioan Zapolya (1487 - 1540) a fost voievod al Transilvaniei între 1510 şi 1526 şi apoi rege al Ungariei. A rămas în istorie şi pentru înăbuşirea răscoalei ţărăneşti conduse de Gheorghe Doja, în 1514, urmată de pedepsele înfiorătoare la care au fost supuşi liderii ei şi de măsurile luate împotriva iobagilor.
„Ioan Zapolya soseşte în faţa Timişoarei şi, în lupta pe care o dă cu ţăranii, izbuteşte să-i învingă şi să facă prizonieri pe Dosza însuşi, pe fratele acestuia şi pe o sumă dintre căpetenii. Pedeapsa aplicată conducătorului a fost cumplită, impresionând prin ferocitatea ei şi pe cei mai cruzi. Dosza a fost aşezat gol, pe un tron de fier încins, i s-a pus apoi pe cap o coroană tot de fier, incandescentă, şi i s-a smuls cu cleştele înroşit în foc carnea, bucată cu bucată, iar tovarăşii săi, ţinuţi flămânzi timp de 15 zile, fiind siliţi să o mănânce. Popa Laurenţiu a fost tras în ţeapă la Cluj şi apoi ars. Urmă executarea tuturor acelor care comandaseră cetele de răsculaţi: căpitani, sutaşi sau fruntaşi, precum şi acelora caree aţâţaseră la omor sau la violuri”, scria istoricul Constantin Giurescu. După înfrângerea oştilor lui Doja, Zaplya a ordonat ca legarea iobagilor de glie, obligarea lor să muncească o zi pe săptămână pentru nobili şi la plata unor dijme acestora şi bisericii.
Nobilul care a urmat exemplul principelui
La fel de cruzi s-au dovedit şi unii dintre nobilii aflaţi în slujba principelului devenit rege. Printre ei s-a numărat Ioan Torok, a cărui familie a stăpânit Castelul Corvinilor în secolul XVI, după ce l-a primit cetatea, prin donaţie, de la regele Ioan Szapolyai. Torok şi-a condamnat soţia la moarte, prin chinuri groaznice, pentru că o suspecta de adulter.
„Barbara (Ana) era soţia lui Ioan Török, un nobil care avea în proprietate şi Castelul Corvinilor. De fiecare dată când pleca de acasă avea grija să-i amintească frumoasei Barbara ca nu cumva sa îi treacă prin minte să-l înşele, căci nu va avea milă de ea. Cu toată atenţia şi grija pe care o avea frumoasa Barbara, odată s-a întâmplat ca sărmana să rămână blocată în camera ei şi a fost nevoită să cheme fierarul. Atât i-a trebuit spionului care era lăsat de Török s-o urmărească, pentru că atunci când acesta s-a întors acasă, i-a spus cele întâmplate. Török, supărat cumplit, a poruncit ca soţia sa să fie scoasă şi legată de un stâlp pentru a o pedepsi. Degeaba plângea frumoasa Barbara, degeaba încerca sărmana să-i explice soţului cele întâmplate, căci acesta având mintea întunecată de gelozie, a ordonat executarea Barbarei prin baterea unui piron în cap”, au informat reprezentanţii Castelului Corvinilor. Soţia nobilului Torok, a murit în curtea Castelului Corvinilor.
Gabriel Bathory - principele renumit pentru cruzimea sa
Gabriel Bathory (1589 - 1613) a urcat pe tronul Transilvaniei în primăvara anului 1608, la vârsta de 20 de ani, fiind ultimul principe din familia Báthory. Încă din adolescenţă, viitorul principe devenise faimos pentru puterea sa, dar şi pentru cruzimea şi obiceiurile sale extravagante. Unele legende care circulau pe seama lui dezvăluiau că ar fi avut forţa să rupă potcoavele de cal cu mâinile goale.
În altele era descris ca un personaj răzbunător care promitea să alunge de pe domniile sale pe toţi cei care nu îi împărtăşeau credinţa calvină. De asemenea, era renumit pentru desfrâurile sale şi pentru faptul că ar fi promovat nobilii care erau de acord să îi ofere soţiile lor. Ar fi avut o relaţie incestuoasă cu fiica sa, conform altor relatări. În cei cinci ani de domnie, Bathory a devenit cunoscut turcilor sub numele de Deli Kiral, ce însemna „craiul cel nebun”.
„Fiind un nebun cu apucături câineşti, el ataca avuţiile şi familiile beilor şi notabililor din Ardeal. Pe unii dintre cei care i se opuneau îi ucidea, pe alţii îi exila”, afirma cronicarul otoman Kiatip Celebi, la începutul secolului al XVII. Despre tulburările principelui au relatat şi alţi cronicari.
„Iar el, afurisitul de Bathory Gabor, s-a ridicat la atâta înălţime prea mare a furiei sau mai curând a nebuniei celei mai cu vârf, încât gonind şi tăind cu suliţa, de călare câinii se făcea de râsul tuturora. Căci un om cu minte şi pus să domnească peste popoare trage cu suliţa în câini când merge pe drum?”, scria Matei al Mirenilor, citat de istoricul Nicolae Iorga în „Analele Academiei Române” (1900). Bathory a murit ucis în urma unui complot, chiar de către gărzile sale. Trupul său a fost lăsat să zacă neîngropat pentru mult timp, în Nyírbátor (Ungaria).
Generalul imperial Basta, călăul lui Baba Novac şi al lui Mihai Viteazul
George Basta (1550 - 1607) a fost un general italian de origine albaneză, angajat de împăratul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană pentru a conduce forţele habsburgice în războaiele antiotomane şi ulterior pentru a administra Transilvania ca vasal imperial. De numele său se leagă omorurile săvârşite cu cruzime asupra voievodului Mihai Viteazul şi asupra căpitanului său de oşti, Baba Novac. În 1601, potrivit istoricilor, a fost trimis ca solie de către Mihai Viteazul la Cluj – Napoca. A fost arestat însă din ordinul generalului George Basta şi condamnat la moarte prin tortură. În 5 ianuarie 1601, Baba Novac şi duhovnicul său, Sasca, au fost executaţi în piaţa centrală a oraşului.
„Execuţia a început la 10 dimineaţa. Baba Novac şi preotul au fost legaţi pe grinzi, apoi aruncaţi pe rugul în flăcări. Generalul Gheorghe Basta urmărea execuţia de la fereastra unei case din piaţa oraşului. Săturându-se până la urmă, a poruncit încetarea schingiuirii lui Baba Novac. După această moarte năprasnică, cei doi au fost traşi în ţeapă pe drumul Feleacului. Nici nu se poate spune – scrie cronicarul – cu ce iuţeală i-au mâncat corbii carnea, încât în zilele următoare nu se mai vedeau în ţeapă decât oasele”, scria istoricul Magdalena Bunta, în lucrarea „Baba Novac. O figură legendară în oştile lui Mihai Viteazul” (1968). Câteva luni mai târziu, Mihai Viteazul a intrat biruitor în Cluj, iar în locul în cara Baba Novac a fost tras în ţeapă, a ridicat un steag în cinstea acestuia.
La scurt timp, voievodul a fost ucis tot din ordinul generalului imperial, în tabăra sa militară de la Turda. „După ce Basta şi-a orânduit oastea în mare linişte, trimis-a trei sute de valoni şi nemţi asupra cortului lui Mihai Vodă; cu mare iuţeală au şi înconjurat cortul. Unul din căpitani cu numele Bori dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva, a pus mâna pe Mihai zicând: eşti prins. Mihai i-a zis: <<Ba>> şi cu aceasta puse mâna pe sabie s-o scoată. Un valon, ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se, i-au tăiat capul cu propria lui sabie. Şi jefuindu-l şi împărţindu-i toată prada ce o avea în cort şi vitele de afară, i-au târât trupul din cort şi a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care cal murise tot atunci, şi astfel a stat capul acolo mult timp”, relata cronicarul ungar Istvan Szamoskozy.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
