Ce a păţit un turist care şi-a adus copilul, imobilizat într-un cărucior, la Castelul Corvinilor: „Mi-a căzut cerul în cap”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tatăl unui copil imobilizat temporar în scaun cu rotile s-a plâns că a trăit umilinţa vieţii în timpul unei vizite la Castelul Corvinilor.

George Măgureanu, tatăl unui copil imobilizat temporar în scaun cu rotile, susţine că a trecut prin momente umilitoare în timpul vizitei pe care a făcut-o împreună cu copilul său la Castelul Corvinilor. O angajată i-a interzis bărbatului să intre cu căruciorul în care se afla copilul într-una dintre încăperi, scrie acesta.

„Pe finalul vacanţei de vară am decis să bucur copilul meu cel mic cu cateva dintre locurile unice ale acestei ţări, nesocotind faptul ca temporar este ţintuit în scaun rulant... Cu o zi înainte de a ajunge la Castelul Huniazilor, am sunat sa intreb în ce măsură am acces cu căruciorul rulant al fiului. Mi s-a răspuns politicos că “foarte puţin, în curtea interioară, la fântână şi veţi afla legenda fântânii, pentru că sunt scări şi nu ştiu cum veţi putea urca”. Nu mi s-a spus nimic despre vreo interdicţie sau restricţie a accesului cu scaunul cu rotile. Am decis cu cel mic că merită. Drept pentru care am ajuns la Castelul Corvinilor. Ciuciu acces pentru aştia în cărucioare.

Ok. Înţeleg că e monument istoric si nu se poate aduce atingere aspectului şi arhitecturii. Dar s-au putut pune turnicheţi metalici la intrare, pentru scanarea biletelor. Intru cu fi-miu în curtea interioară. Apoi în camera torturii. Cu scaunul rulant. Simt prima privire apăsătoare a unei doamne care supraveghea incinta cu pricina. O ignor. Erau momente prea dragi nouă pentru a fi ruinate astfel. Urc la primul etaj. Singur. Fără ajutor. Aşa cum am invăţat ca poţi urca un scaun rulant. Am experienţă aş zice... Intrăm în “Sala Domniţelor”. Aici, în timp ce împingeam şi trăgeam la carucior, o altă doamnă supraveghetoare grăieşte autoritar: “nu aveţi voie cu cărucior aici in castel!”. Mi-a căzut cerul în cap! Am crezut că face mişto de noi sau că suntem la camera ascunsă. Instantaneu mă repliez si-i replic: “doamnă, aveţi grijă ce scoateţi pe gură!” “Domnule, să ştiţi că aşa ne-a transmis conducerea şi nu este voie cu carucior!”. Mă uit în ochii ei si-i spun: “aveţi grijă ce vorbiţi şi evitaţi să mai debitaţi inepţiile astfel încât să vă vadă şi audă copilul ăsta. Este destul de diferit şi nu are nevoie de traume suplimentare pentru că-i respingeţi accesul!” Am ieşit clocotind... Domniţa aceea mai debita ceva dar cine o auzea...”, a relatat acesta, pe pagina sa de Facebook.

Anagajaţii nu au ştiut cum să reacţioneze
George Măgureanu a povestit că un angajat la Serviciul de pază a venit la el şi i-a cerut să nu mai intre cu copilul aflat în cărcurior în sălile castelului. „Coborâm in curtea interioară. Mă trezesc că mă abordează un baiat de la pază. Un copil pentru mine. Nu cred că avea mai mult de 22 de ani. M-a rugat să nu mai intru cu caruciorul in sălile Castelului “pentru că nu e voie!”. A urmat un dialog decent cu acest copil. Am înţeles că cineva l-a trimis iar el e doar un buzdugan. I-am explicat ca nu este niciun semn care să interzică accesul persoanelor cu dizabilitaţi. Că chiar el mi-a permis accesul la turnicheţi. Că am pătit. Că nu stric nimic cu roţile de cauciuc ale căruciorului. Replica lui a fost limpede: “aşa a spus domnul director!” L-am rugat sa cheme un factor decident. A început să sune în stânga şi-n dreapta. Intre timp, eu cu fiu-meu si cu căruciorul blestemat ne plimbam atent supravegheaţi de străjerul modern de la firma de pază. Ca nişte oameni de stat vegheaţi de SPP. Doar că pe noi ne pândea sa nu facem noi ceva... După vreo 5-10 minute, vine străjerul tinerel şi răsuflând uşurat imi spune: “domnul director imi spune că puteţi merge unde doriţi. Doar să aveţi grijă!” Hait... să-mi trag una... au pus-o ei acolo sus de un Consiliu si-au decretat ca putem merge unde vrem şi să avem grijă... Cam cum aţi avut voi grijă să se simtă fi-miu, încă o dată -de parcă mai era nevoie- că este altfel! Cam cum aţi avut voi grijă să se/să mă întrebe fi-miu şi să se agite “de ce nu putem intra acolo?” Cam cum aţi stat voi cu ochii pe noi precum gardienii pe ocnaşi!”, a scris George Măgureanu, pe pagina de Facebook.

Sorin Tincu şi-a cerut scuze pentru reacţia angajaţilor

Reacţia directorului Muzeului Castelului Corvinilor, Costin Tincu, a fost următoarea: „Doresc să îmi exprim regretul pentru respectivul incident, fără precedent în activitatea noastră, ce reprezintă un exces de zel al unui angajat al Castelului Corvinilor şi nu o regulă impusă la vizitarea monumentului, fapt confirmat foarte corect de către d-voastră prin redarea conţinutul convorbirii telefonice pe care aţi avut-o în prealabil cu unul din angajaţii Castelului şi în care nu vi s-au prezentat eventuale restricţii la vizitarea monumentului. În momentul în care mi s-a adus la cunoştinţă, în calitate de director al Castelului Corvinilor am dispus permiterea imediată şi nerestricţionată a accesului cu respectivul cărucior rulant, cum de altfel prevede şi legislaţia în vigoare. Regretăm profund neplăcerile create şi vă asigur că persoanele implicate vor fi sancţionate pentru modul neprofesional în care au gestionat respectiva situaţie, ce reprezintă o pată pe obrazul întregii echipe care îşi desfăşoara activitatea în Castelul Corvinilor. Vă mulţumesc”, a fost răspunsul directorului Muzeului Castelului Corvinilor, publicat la postarea lui George Măgurean.

„Lipsa profesionalismului trebuie sancţionată. Mai ales când afectează imaginea unui monument precum Castelul Corvinilor şi duce în derizoriu eforturile celorlalţi colegi de a îmbunătăţi cu mijloacele de care dispunem, actul de vizitare. Vă pot spune cu certitudine că anul acesta vor începe lucrările de restaurare în cadrul cărora sunt prevăzute o serie de echipamente destinate persoanelor cu dizabilităţi. Lucrările vor dura 24 de luni, iar la finalul lor sperăm cu toţii ca vizitarea castelului şi spaţiile igienico-sanitare să fie mai accesibile atât pentru persoanele cu dizabilităţi cât şi pentru însoţitorii acestora”, a mai adăugat Sorin Tincu.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Mărturia rară a unui explorator englez despre primul popas în Ardeal: „Românii sunt extrem de arătoşi, dar frumuseţea femeilor e tulburată de muncile grele”

Marile cetăţi ale lui Iancu de Hunedoara. Poveştile celor mai fastuoase monumente medievale ctitorite de voievod

Povestea neştiută a Castelului Corvinilor. Oamenii care l-au transformat din ruină într-o perlă a Imperiului Austro-Ungar

Secretele celor mai întunecate cotloane din Castelul Corvinilor. Soarta locurilor interzise, după marea restaurare

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite