Ce au descoperit poliţiştii când au oprit un şofer de 21 de ani, care circula cu viteză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ARHIVĂ. ADEVĂRUL. Foto: Daniel Guţă
ARHIVĂ. ADEVĂRUL. Foto: Daniel Guţă

Poliţiştii au oprit în trafic un şofer în vârstă de 21 de ani, care circula cu viteză prin localitate. Un şir de nereguli a scos la iveală acţiunea lor.

Duminică seara, poliţiştii au depistat în trafic un tânăr de 21 de ani, din Brad, care conducea un autoturism pe DN 76, în localitatea Bejan din vecinătatea Devei, fiind înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 92 km/h, în zona limitei de 50 km/h.

„În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au stabilit că permisul de conducere prezentat de tânăr este fals, iar cel aflat la volan nu figurează ca şi posesor permis de conducere valabil. De asemenea, în urma verificării stării tehnice a autoturismului, poliţiştii au constatat faptul că aceasta are anvelopele (faţă) uzate peste limita maximă admisă şi prezintă defecţiuni minore la sistemul de iluminare-semnalizare, motiv pentru care i-a fost reţinut certificatul de înmatriculare”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi uz de fals.

Mai puteţi citi şi:

Cursă nebună în Hunedoara: un şofer a „zburat” cu maşina după impactul brutal cu bordura VIDEO

Scene demne de filmele poliţiste pe un bulevard din Hunedoara. Încătuşaţi sub privirile a zeci de oameni VIDEO

Monstrul din parc. Scene de o violenţă extremă la locul de joacă. Doi copilaşi, agresaţi cu sălbăticie VIDEO

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite