Câţi din cei aproape 1.500 de kilometri de drumuri judeţene din Hunedoara au fost reparaţi şi asfaltaţi în 2019

Câţi din cei aproape 1.500 de kilometri de drumuri judeţene din Hunedoara au fost reparaţi şi asfaltaţi în 2019

FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Consiliul Judeţean Hunedoara a prezentat situaţia lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la drumurile judeţene derulate în 2019.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 2019, Consiliul Judeţean Hunedoara a alocat 21.895.125 lei pentru lucrările de întreţinere şi reparaţii pe mai multe drumuri judeţene. Fondurile provin din sume defalcate din TVA şi venituri proprii.

Până la data de 21 mai, în cele cinci zone (Brad, Orăştie, Deva-Păuliş, Haţeg-Hunedoara şi Valea Jiului), CJ Hunedoara a comandat lucrări de plombare în suprafaţă de 24.336 mp şi executare de covoare bituminoase în lungime totală de 20,49 kilometri, au precizat reprezentanţii insttuţiei.

„Printre priorităţile administraţiei judeţene în materie de întreţinere şi reparaţii a drumurilor se află: toaletarea prin cosirea vegetaţiei uscate, desfundări şi decolmatări de podeţe, curăţirea şanţurilor şi a rigolelor, realizarea semnalizării rutiere. În ceea ce priveşte investiţiile, se pune accent pe refacerea drumului şi consolidarea versantului de la km 36+600 pe DJ 705A Orăştie - Sarmizegetusa Regia, modernizări tronsoane de drum judeţean (31,585 km), reabilitarea drumurilor pentru dezvoltarea infrastructurii turistice şi modernizarea DJ 709F Cabana Rusu – Parâng”, a informat CJ Hunedoara.

Hunedoara se află pe primul loc între judeţele din Regiunea Vest în ce priveşte lungimea reţelei rutiere, cu peste 3.300 de kilometri de drumuri, dintre care 2.900 de kilometri reprezintă drumuri judeţene şi comunale. Judeţul are aproximativ 40 de kilometri de autostradă şi este străbătut de trei şosele europene (E68, E79 şi E673). Reţeaua drumurilor judeţene totalizează 1.500 de kilometri, însă Hunedoara stă mai prost faţă de judeţele învecinate din Regiunea Vest (Timiş, Arad, Caraş - Severin) la capitolul drumuri modernizate, în raport cu lungimea totală a reţelei rutiere.


Vă recomandăm săcitiţi şi:

VIDEO Încă o şosea de poveste în Munţii Orăştiei: două drumuri modernizate duc spre satul dintre nori

FOTO Pe urmele minelor de fier din Transilvania. Cinci locuri de neuitat din ţinutul de poveste al pădurenilor

Zece şosele turistice vor fi modernizate printr-o investiţie uriaşă. În ce situaţie sunt drumurile incluse pe lista selectă

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: