Cât de întinsă a fost Dacia antică. Regele care i-a lărgit cel mai mult graniţele, dar nu a reuşit să aducă pacea în ţinut

Mărturii păstrate din Antichitate au oferit informaţii despre întinderea teritoriilor stăpânite de geto-daci şi despre triburile care ocupau actualele ţinuturi ale României. Burebista a rămas în istorie drept regele sub care regatul dacic a ajuns la cea mai mare expansiune, mult peste graniţele actuale ale ţării.

Burebista (82 î.Hr. - 44 î.Hr.) a fost, potrivit unor istorici, regele get care a reuşit să unească sub domnia sa cele mai importante triburi care ocupau în Antichitate actualele ţinuturi ale României.

„Ajuns în fruntea neamului său care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât în câţiva ani a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine, ajungând să fie temut chiar şi de romani”, informa istoricul grec Strabon. Anii domniei lui Burebista au marcat perioada de maximă expansiune a teritoriilor stăpânite de geţi. Potrivit istoricilor vremii, cu ajutorul armatei sale care ajungea la 200.000 de oameni, Burebista a reuşit să îşi extindă dominaţia peste regiunile cuprinse de la râul Morava şi Dunărea Mijlocie, la Marea Neagră şi Bug şi de la Carpaţii Nordici la Munţii Balcani.

Regatul la apogeu
Istoricii au amintit războaiele de cucerire a cetăţilor greceşti de pe ţărmul Mării Negre, considerate unele dintre marile izbânzi ale conducătorului get. „Burebista se năpusteşte pe la 55 î.e.n. asupra oraşelor pontice. Prima cetate atacată e Olbia, aşezată la gurile Bugului (...). Burebista cucereşte şi pustieşte cetatea ce îndrăznise să i se împotrivească. Tyras suferă aceeaşi soartă. Histria a fost asediată, după cum mărturiseşte decretul în cinstea lui Aristagoras, zidurile i-au fost distruse, teritoriul rural ocupat timp de trei ani şi mulţi dintre cetăţeni au fost făcuţi prizonieri, trebuind să fie răscumpăraţi cu mari sume de bani.Despre Tomis se ştie că a suferit un greu asediu şi că mulţi cetăţeni au părăsit oraşul, fugind de primejdie. La Callatis n-ar fi exclus ca tot de pe urma distrugerilor provocate de atacul lui Burebista să fi fost necesară refacerea unor edificii ruinate despre care vorbeşte o inscripţie. Cetatea Odessos cunoaşte o pribegie în masă (...). Mesembria a trebuit, desigur, să recunoască în cele din urmă autoritatea regelui dac, şi acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Apollonia. De la Olbia până la Apollonia, litoralul pontic se afla în mâinile lui Burebista, care până în anul 43 îşi completează cuceririle, ducându-şi cetele victorioase la poalele Balcanilor şi în Illiria. Numai oraşul Dionysopolis a fost cruţat”, relata istoricul Hadrian Daicoviciu, în volumul „Dacii”.

Dacia, micşorată de cucerirea romană
Un complot a dus la uciderea regelui Burebista, iar în anii următori, fostul său regat dac s-a destrămat în patru şi apoi cinci uniuni de triburi. Despre teritoriile vechii Dacia, în urma domniei lui Burebista, au amintit mai mulţi istorici din Antichitate. În primul secol, Pliniu cel Bătrân afirma că geţii ocupau ţinuturile mărginite de lanţul muntos al Balcanilor, străbătute de Dunăre. „Culmea muntelui Haemus urcă până la şase mii paşi. Partea opusă, înclinată spre Dunăre, este locuită de moesi, geţi, aezi, scaugdi şi clari, iar mai jos, de sarmaţii arei, numiţi areaţi, de sciţi şi lângă ţărmurile Pontului, de moriseni şi sitoni, din care se trage poetul Orfeu. Astfel [Tracia] are ca hotare: la miazănoapte Istrul, la răsărit Pontul şi Propontida, la miazăzi Marea Egee. Căci, din cealaltă parte, Tracia începe de la malul Pontului, unde se varsă fluviul Istru, şi are în acea parte cetăţile cele mai frumoase, ca Histropolis, colonie a milesienilor, Tomis, Callatis, numită înainte Cerbatis şi Heraclea (...). Tot ţinutul acela l-au stăpânit sciţii porecliţi plugari", informa Plinu cel Bătrân”, în secolul I.

Dacia, între Tisa, Carpaţi şi Dunăre
Războaiele daco-romane au dus la cucerirea unor teritorii întinse ale Daciei de către romani şi apoi la împărţirea ţării. La începutul secolului al doilea a fost înfiinţată provincia romană Dacia, care cuprindea Transilvania (fără partea sud-estică dintre Olt şi Carpaţi), Banatul şi vestul Olteniei, în timp ce restul teritoriilor ocupate au fost alipite Moesiei Inferioare. Avea ca hotare în vest Tisa, în nord munţii Carpaţi, în sud Dunărea, iar la răsărit râul Hierosos, în timp ce Crişana, Muntenia, Maramureş, Bucovina, Basarabia şi Moldova de astăzi erau locuite de triburile de daci liberi. Istoricul Ptolemeu a oferit una dintre cele mai clare descrieri cu privire la întinderea Daciei după cucerirea romană. „Dacia se mărgineşte la miazănoapte cu acea parte a Sarmaţiei europene care se întinde de la muntele Carpatos până la cotitura pomenită a fluviului Tyras (n.r Nistru) pe lângă râul (Tisza) iar la miazăzi cu acea parte a fluviului Dunărea care merge de la vărsarea râului Tibiscos (n.r. Timiş) până la Axiopolis, de unde până în pont şi la gurile sale, Dunărea se numeşte Istru. La răsărit Dacia se mărgineşte cu fluviul Istru, de aici şi până la cotitura de lângă cetatea Dinogeţia (...)”, informa Ptolemeu, adăugând o listă a neamurilor care locuiau în secolul al doilea în aceste ţinuturi.

„Oraşele” Daciei din vremea romanilor

Ptolemeu a menţionat şi cele mai însemnate aşezări ale provinciei Dacia din vremea sa: Rucconium, Docidava, Porolissum, Arcobadara, Triphulum, Patridava, Carsidava, Petrodava, Ulpianum, Napoca, Potaissa, Salinae, Praetoria Augusta, Sangidava, Angustia, Utidava, Marcodava, Ziridava, Singidava, Apulum, Germizera, Cumidava, Ramidava, Pirum, Zusidava, Popnda, Zurobara, Aizizis, Argidava, Tibiscum, Sarmizegethusa Regia, Aquae, Netindava, Tiasum, Zeugma, Tibiscum, Dierna, Acmonia, Drubetis, Frateria, Arcinna, Pinum, Amutrium, Sornum.

Vă recomandăm să citiţi şi:

De ce nu le era dacilor teamă de moarte. Povestea lui Zamolxis, zeul care i-a făcut pe geto-daci să se creadă nemuritori

Cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci. Astfel erau caracterizaţi geţii de istoricul grec Herodot, cel care a oferit primele descrieri elaborate ale popoarelor care în urmă cu aproape două milenii şi jumătate ocupau ţinuturile actualei Românii. Tot Herodot îi prezenta pe strămoşii geţi (daci) drept oameni care se credeau nemuritori, iar aceast lucru i se datora zeului lor, Zamolxis.

Fabuloasa comoară a regelui Decebal, ascunsă în apele Sargeţiei. Cât adevăr este în povestea descoperirii ei

Comorile ascunse de regele Decebal, înainte ca romanii să fi pus stăpânire peste cetăţile sale, au stârnit fascinaţia istoricilor. Cele mai importante relatări despre desoperirile întâmplătoare ale aurului dacilor provin din urmă cu aproape cinci secole. Se spune că atunci un tezaur impresionant de monede şi piese antice din aur a fost găsit de câţiva pescari, în albia râului Strei.

Istoria fabuloasă a românilor, relatată de „The Times” în 1867: „Sunt convinşi pe deplin că ei sunt descendenţii puri ai vechilor stăpâni ai lumii!”

În 30 noiembrie 1867, celebrul ziar „The Times” publica un reportaj despre istoria din ultimele două milenii a românilor. Articolul apărea sub semnătura corespondentului din Austria al ”The Times” şi relata despre marile idealuri ale românilor, cel de a fi consideraţi descendenţi puri ai dacilor şi romanilor şi cel de unire a vechilor teritorii stăpânite de daci.