Castelul Corvinilor are acoperiş nou. Va fi prima iarnă după mulţi ani în care nu va mai ploua în monumentul istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Castelul Corvinilor are un acoperiş nou. Reparaţiile de urgenţă demarate la acoperişul monumentului istoric din Hunedoara au fost finalizate, iar primăria va face recepţia lucrărilor. Investiţia s-a ridicat la 1,2 milioane de lei.

Reparaţiile de urgenţă la acoperişul Castelului Corvinilor au fost finalizate la aproape cinci luni de la demararea proiectului. Circa o treime din ţiglăria Castelului Corvinilor a fost înlocuită. În unele zone, din cauza degradării acoperişului, ploile duceau la inundarea unor încăperi, iar în altele umezeala a dus la deteriorarea frescelor şi a tencuielii.

„Aceste reparaţii de urgenţă au fost foarte necesare. De exemplu, în Aripa Bethlen, ploaia afecta un tavan din lemn, foarte frumos, de la sfârşitul secolului al nousprezecelea”, a declarat Dan Bera, administratorul Castelului Corvinilor. Reparaţiile acoperişului şi schimbarea ţiglăriei monumentului au fost finalizate mai devreme decât era prevăzut, iniţial pentru primăvara anului viitor.

„S-a lucrat foarte bine. Lucrările au fost executate în aproximativ cinci luni. Urmează ca recepţia lucrărilor să fie făcută de către Primăria Hunedoara. A fost schimbată ţiglăria acoperişului, de pe Aripa Bethlen şi Turnul Toboşarilor, iar lucrarea a fost finanţată integral din bugetul Primăriei Hunedoara”, a declarat Dan Bera. Investiţia în valoare de aproximativ 1,2 milioane de lei va împiedica în această iarnă, pentru prima dată în ultimii ani, ca ploile şi ninsorile să ducă la deteriorarea tencuielii şi a unor piese de mobilier şi din structura monumentului istoric. De anul viitor, administraţia din Hunedoara va depune un proiect pentru restaurarea integrală a Castelul Corvinilor, pentru care speră să obţină finanţări de la Uniunea Europeană.

Castelul corvinilor

Istoria Castelului Corvinilor
În prezent, Castelul Corvinilor se află în administrarea Primăriei Hunedoarei şi a devenit cel mai vizitat monument din judeţul Hunedoara.

Povestea construirii castelului din Hunedoara a început în anul 1440, când Ioan (Iancu) de Hunedoara a decis transformarea unei aşezări din piatră de râu şi calcar, de pe Dealul Sânpetru, într-un castel impunător, cu o arhitectură care să dea imaginea unei fortăreţe indestructibile în faţa atacurilor armate. În anii care au urmat, în jurul vechii cetăţi a Hunedoarei au fost ridicate ziduri de calcar dolomitic, flancate de turnuri circulare şi rectangulare.

Castelul corvinilor

De-a lungul istoriei, arhitectura castelului a suferit numeroase modificări. Cele mai importante dintre ele sunt consemnate în secolul al XIX-lea. La 13 aprilie 1854, în timpul unei furtuni, un trăznet a provocat un incendiu mistuitor. Flăcările au transformat în scrum acoperişul din şindrilă al cetăţii, grinzile, scările de lemn, plafoanele şi au devastat aproape întreg castelul, singura uşă din lemn care nu a fost atinsă, fiind tocmai poarta închisorii, veche de cinci secole. Vreme de aproape zece ani, castelul a fost părăsit, însă apoi a intrat în cea mai amplă operaţiune de restaurare, întinsă pe aproape 40 de ani.


Vă recomandăm şi:

Castelul din Hunedoara va avea propriul stand la Târgul de turism din Londra

Castelul Corvinilor va fi singurul obiectiv turistic din România care va avea propriul stand la cel mai mare târg de turism din lume, dedicat specialiştilor. World Travel Market 2014 are loc în perioada 3 – 6 noiembrie, în Londra.

FOTO Castelul Corvinilor este în topul celor 10 castele unice din Europa. Monumentul care dă fiori vizitatorilor

Castelul Corvinilor din Hunedoara se numără printre cele mai frumoase zece castele din Europa, potrivit unei publicaţii internaţionale specializată în turism.

Castelul Corvinilor devine mai scump pentru turişti din 2015. Nunta în castel, pe primul loc în topul chiriilor de lux

Taxele de vizitare şi de închiriere a sălilor din Castelul Corvinilor vor creşte din 2015, potrivit unui proiect al administraţiei locale din Hunedoara. Reprezentanţii primăriei îşi doresc astfel să atragă mai mulţi bani la bugetul local, într-un municipiu a cărei situaţie economică ajunge să depindă tot mai mult de veniturile obţinute din turism.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite