Carte poştală misterioasă semnată de Maniu: primarul Hunedoarei a ajuns în posesia ilustratei vechi din anul 1927

Carte
poştală misterioasă semnată de Maniu: primarul Hunedoarei a ajuns în posesia ilustratei vechi din anul 1927

Ilustrata a fost achiziţionată de primar de la un târg de antichităţi. D.G,

Primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion, a intrat întâmplător în posesia unei vederi trimise de faimosul om politic unei femei căreia i se adresează, cu „Dragă Luminiţa“.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

O ilustrată veche din anul 1927, trimisă de fostul lider ţărănist Iuliu Maniu către o apropiată a sa, Luminiţa, a fost cumpărată dintr-un târg de vechituri de primarul Hunedoarei, Viorel Arion.

Cartea poştală înfăţişează Castelul Corvinilor, aşa cum arăta monumentul istoric în perioada interbelică. Pe verso, primarul a descoperit un text interesant.


„Dragă Luminiţa *(?), sunt în plină campanie electorală, pentru mine însă foarte odihnitoare, căci aerul e foarte curat şi regiunea foarte placută. Mă gândesc la voi şi îmi este dor. Pe aici nu ştiu cum vom ieşi mai cu seamă, dacă au venit liberalii. Ce să fac, am intrat în horă, trebuie să joc. Sărutări, Maniu“, este scris pe ilustrată, conform descifrării efectuate de primar.

Viorel Arion bănuieşte că ilustrata este autentică, deşi preţul pe care l-a plătit pe ea a fost derizoriu.

„Am achiziţionat-o cu circa 10 lei dintr-un târg bucureştean, alături de alte obiecte legate de Hunedoara şi Castelul Corvinilor. Eu cred că a fost trimisă într-adevăr de Iuliu Maniu. Nu sunt colecţionar, dar mi-a plăcut ilustrata şi mă gândesc să o donez Muzeului Castelului Corvinilor, după ce va fi reamanajat“, a spus primarul Hunedoarei.

Rezervat cu viaţa lui personală
Cartea poştală al cărui semnatar ar fi Iuliu Maniu a atras curiozitatea istoricilor din Deva. Simion Molnar, preşedintele Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România, susţine că nu ştie cine este misterioasa Luminiţa, femeia căreia Maniu i-ar fi scris în 1927 din Hunedoara.

„Iuliu Maniu era foarte rezervat cu viaţa sa personală. Nu şi-o expunea public“, spune Simion Molnar. Potrivit acestuia, în 1927 liderul ţărănist era angrenat într-o campanie politică acerbă pentru ca partidul său să îi detroneze pe liberali de la conducerea ţării. Cel care avea să fie unul dintre cei mai importanţi oameni politici din istoria României a reuşit în alegerile din anul următor, în care ţărăniştii şi-au început una dintre cele mai îndelungate dominaţii ale scenei politice.

Cine a fost Iuliu Maniu
Iuliu Maniu a fost un om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, preşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc. S-a născut pe data de 8 ianuarie 1873, la Bădăcin, în apropiere de Şimleu Silvaniei, şi a încetat din viaţă pe 5 februarie 1953, la Sighetu Marmaţiei. A fost de trei ori prim-ministru al României în perioada interbelică, dar şi ministru al Apărării Naţionale şi ministru de Finanţe. De profesie avocat, Iuliu Maniu a avut o carieră politică fulminantă, sfârşită odată cu instaurarea regimului comunist. După 1947, Maniu a fost deţinut politic, iar sfârşitul şi l-a găsit într-o celulă a fostei închisori de la Sighet.

Vă recomandăm şi:

FOTO Recunoaşteţi oraşele? Cum s-au schimbat în 40 de ani Deva şi Hunedoara

FOTO Povestea celei mai vechi biserici de piatră din ţară: Biserica Densuş, ridicată pe locul unui templu păgân al romanilor

FOTO Ce dezvăluiau cele mai admirate imagini din istoria echipei Corvinul

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: