Carrefour cade victimă crizei: hunedorenii au rămas fără hypermarketul Express, magazinul a fost închis definitiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magazinul Carrefour Hunedoara s-a închis, iar surse din rândul angajaţilor spun că magazinul a fost închis definitiv. Managerul magazinului a refuzat să precizeze care sunt motivele închiderii, însă clienţii fideli ai supermarketului spun că vânzările erau foarte scăzute.

Managerul supermarketului de la Hunedoara, Raul Ciungu, a declarat  pentru Adevărul de Seară, ediţia de Hunedoara, că deocamdată nu poate să furnizeze niciun fel de informaţii, nici referitor la perioada pentru care Carrefour a fost închis, nici legat de soarta angajaţilor companiei.

“Magazinul a fost închis luni, însă deocamdată nu pot să vă dau niciun fel de detalii. Probabil compania va veni cu o informare de presă în acest sens”, a adăugat Raul Ciungu.  De asemenea, reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara spun că instituţia nu a înregistrat niciun program de disponibilizări colective venit din partea Carrefour. Asta deoarece programul de concedieri trebuie anunţate acolo unde compania are sediul central, iar acesta nu se află în judeţul Hunedoara.

Închis fără alte explicaţii

Pe tot parcursul zilei de ieri hunedorenii care au venit să îşi facă unele cumpărături la supermarketul situat în zona centrală a oraşului au fost nevoiţi să se întoarcă acasă cu sacoşele goale. În afara unui afiş în care se preciza doar faptul că magazinul este închis, clienţii care cereau explicaţii, primeau câteva detalii de la angajata unui magazin de chei şi accesorii, care funcţionează în aceeaşi clădire. “Am venit să îmi iau ceva de mâncare. Nu ştim de ce s-a închis. Nu este nicio explicaţie, niciunde. Păcat că nu mai este acest supermarket. Eu făceam cumpărăturile la Carrefour frecvent, pentru că aveau preparate şi semipreparate foarte bune, dar nu prea erau mulţi clienţi şi cred că vânzarea era foarte slabă”, a menţionat hunedoreanul Dinicu Cidoiu, în vârstă de 25 de ani. 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite