Când va fi înmormântat episcopul Gurie, decedat la ATI - Deva, în urma infecţiei cu SARS-CoV-2

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Episcopul Gurie. ADEVĂRUL
Episcopul Gurie. ADEVĂRUL

Episcopia Devei şi Hunedoara a transmis un comunicat în care oferă informaţii despre slujba de înmormântare a fostului episcop Gurie, decedat joi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva.

Potrivit reprezentanţilor Episcopiei Devei şi Hunedoarei, slujba înmormântării părintelui Gurie va avea loc la Catedrala Episcopală din Deva sâmbătă, 23 octombrie 2021, după următorul program: de la 9:00 – Sfânta Liturghie arhierească; de la 12:00 – Slujba înmormântării.

Sicriul cu trupul episcopului Gurie a fost adus la Catedrala „Sf. Nicolae” din Deva. Aici va fi înmormântat

A murit episcopul Gurie, al Devei şi Hunedoarei. Părintele era internat la ATI, cu COVID 19

Episcopul Gurie, la ATI după infectarea cu SARS-CoV-2. În ce stare se află preotul internat de o săptămână

Episopul Gurie: „în Europa de astăzi se trăieşte ca şi când Dumnezeu nici nu există. Elitele se ruşinează să mai afirme convingeri creştine”

„Cu regret şi adâncă durere în suflet, dar şi cu multă nădejde în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, aducem la cunoştinţa slujitorilor sfintelor altare, a vieţuitorilor din mănăstiri şi a tuturor credincioşilor din Episcopia Devei şi Hunedoarei, că Preasfinţitul Părinte Episcop Gurie, a trecut la cele veşnice în urma unui stop cardio-respirator astăzi, 21 octombrie 2021, în ziua de pomenire a sfinţilor mărturisitori ardeleni”

Episcopul Gurie a fost internat în 8 octombrie la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, după ce s-a infectat cu Sars-Cov-2. A doua zi a fost transferat în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, având plămânii afectaţi de virus pe o suprafaţă de circa 70 la sută. În urmă cu două zile, medicii au decis intubarea sa, însă starea sa a continuat să se agraveze. Joi dimineaţa, episcopul în vârstă de 52 de ani a murit.

 

Biografia episcopului Gurie

Potrivit agenţiei de ştiri a Patriarhiei Române, basilica.ro, PS Gurie (Grigorie Georgescu) ar fi împlinit la finalul acestui an vârsta de 53 de ani. S-a născut în ziua de 31 decembrie 1968, în localitatea Huţa – Chiuieşti, judeţul Cluj, din părinţii Teodor şi Maria Georgiu.


Episcopul Gurie, la Mănăstirea Prislop. ARHIVĂ: Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

A urmat Şcoala generală cu clasele I-IV din satul natal şi clasele V-VIII la Liceul Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca (1976-1984), apoi Liceul „Traian Vuia” din Cluj-Napoca (1984-1988), Seminarul Teologic din Craiova (1988-1992) şi Facultatea de Teologie din Craiova (1992-1996, cu licenţă).

episopul gurie foto daniel guta adevarul


Imagini de la întronizarea episcopului Gurie, din 2009. ADEVĂRUL


A urmat cursuri de specializare la Facultatea de Teologie Catolică din Padova-Italia, secţia de Teologie Sistematică (1996-1997), cursuri de doctorat la Institutul de Teologie Pastoral-Misionară din Padova (1997-2001).


Episcopul Gurie, la slujba de Bobotează.ARHIVĂ. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Când a fost admis la Seminarul Teologic din Craiova era frate la Mănăstirea Lainici (1988-1989), apoi a devenit secretar de cabinet al mitropolitului Nestor Vornicescu (1989-1996) şi a fost tuns în monahism cu numele Gurie.

A fost hirotonit ierodiacon (februarie 1990) şi ieromonah (1992); a fost eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Craiova în perioada 1992-1996, a fost hirotesit protosinghel în 1996, apoi arhimandrit, în 2001. A fost vicar administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei în perioada martie 2000 – august 2001.

În luna iulie a anului 2001 a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, iar câteva săptămâni mai târziu, hirotonit arhiereu cu titlul „Strehăianul”.

În urma înfiinţării Episcopiei Devei şi Hunedoarei, în 29 octombrie 2009, a fost ales episcop titular al eparhiei şi înscăunat la Deva pe 29 noiembrie acelaşi an (2009).

episopul gurie foto daniel guta adevarul


Episcopul Gurie, în 2009, la întronare. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Cât a fost la studii în Italia, a înfiinţat comunităţile ortodoxe române din Padova, Pordenone, Treviso şi Verona, a editat publicaţia lunară, Lumină Lină, a parohiei din Padova, a publicat diferite articole în presa religioasă din Italia (Oriente Cristiano, Difesa del popolo, II Gazzettino, Portavoce, ş.a.) dar şi în reviste din ţară.

A fost coautor la volumele „Meditaţii duhovniceşti la sfârşit de modernitate” (1999) şi „ Despre mântuirea sufletului în era postindustrială” (2001), a ţinut conferinţe pe teme de spiritualitate ortodoxă în ţară şi străinătate. Din 2011 predă în calitate de profesor suplinitor la Facultatea de Teologie din Alba Iulia.

episopul gurie foto daniel guta adevarul

Mai puteţi citi şi:

Scrisoarea tulburătoare a Episcopiei despre căsătoriile de probă: „Blasfemie. Dragobetele este transformat într-un jalnic concubinaj al desfrânării”

Episcopia Devei şi Hunedoarei va prelua o grădiniţă închisă din Hunedoara, din proprietatea primăriei

Donaţie importantă a Episcopiei Devei şi Hunedoarei, în sprijinul pacienţilor cu COVID 19

Episcopia Devei şi Hunedoarei face apel către localnici pentru a dona sânge şi plasmă

Episcopul Gurie: “În această lume, în care deruta devine universală, Învierea Domnului vine cu un avertisment”

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite