Călăul prizonierilor sovietici din lagărul Crăciuneşti. Povestea „torţionarului de ruşi”, acuzat de moartea a 700 de ostatici

Călăul prizonierilor sovietici din lagărul Crăciuneşti. Povestea „torţionarului de ruşi”, acuzat de moartea a 700 de ostatici

Un lagăr de prizonieri sovietici, în timpul împărţirii raţiei de pâine. FOTO: Bundesarchive. OCT. 1941

Aproape 700 de prizonieri sovietici au murit în iarna anului 1941 în lagărul de la Crăciuneşti, judeţul Hunedoara. Cei mai mulţi dintre ei au sfârşit în urma deciziilor luate de comandantul Nicolae Stavrescu. Povestea celui prezentat ca un „torţionar de ruşi“ a fost expusă în notele informative păstrate la Arhivele Naţionale din judeţul Hunedoara. Alte note informative arată însă mărinimia localnicilor faţă de prizonieri.

Lagărul de la Crăciuneşti (comuna Băiţa, judeţul Hunedoara) a fost înfiinţat în 1941 şi a funcţionat mai puţin de doi ani, potrivit istoricilor, însă de numele lui este legată o relatare despre corupţia care a dus la pierderi de vieţi omeneşti. În perioada existenţei sale, în lagărul de muncă aflat la circa 20 de kilometri de municipiul Deva au murit aproape 700 de oameni, majoritatea prizonieri sovietici, detaşaţi pentru a munci la construcţia căii ferate Deva-Brad. Cel care a decis soarta celor mai mulţi dintre ei a fost, potrivit mărturiilor vremii, comandantul Nicolae Stavrescu.

Două vagoane cu porci pentru comandant
Lagărul din Crăciuneşti a fost primul înfiinţat în judeţul Hunedoara. Puţini prizonieri au reuşit să evadeze din lagăr în primele luni de funcţionare a acestuia. Mult mai mare a fost însă numărul celor care au sfârşit aici, în vremea în care Nicolae Stavrescu s-a aflat la conducerea lagărului. O notă informativă a Poliţiei de reşedinţă Deva, datată în 17 aprilie 1942, arăta cauzele care au dus la moartea sovieticilor. Colonelul a fost acuzat că îi înfometa pe prizonieri.

„În cursul lunii decembrie 1941 a primit două vagoane cu porci din regiunea Banatului, destinate numai pentru prizonieri şi oamenii însărcinaţi cu paza. Niciun porc n-a fost întrebuinţat pentru lagăr, toţi fiind întrebuinţaţi numai de el“, se arăta în nota informativă. „Raţia de pâine care trebuia să se dea prizonierilor a fost redusă numai la jumătate, restul întrebuinţând-o pentru el. Astfel, din cauza subalimentaţiei au murit un număr de 700 prizonieri“, informau reprezentanţii lagărului, potrivit notei păstrate la Arhivele Judeţului Hunedoara.

Oamenii care mureau în lagăr erau îngropaţi „la comun“, chiar dacă Ministerul Apărării Naţionale a trimis banii necesari achiziţiei de scânduri pentru sicrie. „O sumă de bani a fost destinată pentru scânduri de sicrie pentru prizonierii care mor. Din aceşti bani nu s-a cumpărat niciun sicriu, prizonierii fiind înmormântaţi câte cinci-şase într-o singură groapă“, se arăta în nota informativă din 1942.

Colonelul îi teroriza şi pe localnici
Stavrescu a fost acuzat că şi-a însuşit şi fondurile primite de la minister pentru construcţia barăcilor prizonierilor. „A primit bani din partea Ministerul Apărării Naţionale să se construiască barăci bune pentru prizonieri. Aceşti bani au fost întrebuinţaţi numai în parte, făcând adăposturi de locuit ce lasă de dorit în scopul de a-i rămâne bani“, informau reprezentanţii Poliţiei de reşedinţă din Deva, în nota privind neregulile comise de colonel.

Localnicii din satele învecinate au fost obligaţi în toamna anului 1941 să-şi pună la dispoziţie carele şi vitele pentru a transporta lemne necesare lagărului de prizonieri de la Crăciuneşti. Nu au primit în schimb chirie pentru rechiziţia carelor, deşi lagărul avea fonduri pentru astfel de activităţi. „Când se duceau oamenii după chirii, erau luaţi la bătaie de susnumitul colonel“, se arată în nota informativă de la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara.

Comandantul Stavrescu a fost denunţat de subalternii săi Ministerului Apărării Naţionale. „Cpt. Popescu I., de acord cu plutonierii Nistor şi Ifrim, tot de la lagărul de prizonieri Crăciuneşti, văzând neregulile şi abuzurile făcute de colonelul Stavrescu E., l-au denunţat. În ziua de 27 martie 1942 a primit o telegramă de la Bucureşti de a se prezenta imediat. Numitul colonel plecând, nici până în prezent nu s-a mai reîntors, fiind reţinut în interesul cercetărilor“, se arăta în documentul semnat de şeful Poliţiei Deva de la acea vreme.

Fostul comandant a fost acuzat de însuşirea unor bunuri alimentare şi pentru că ar fi executat un prizonier în vârstă de 19 ani. Documentul prezenta reacţia celor din lagăr faţă de demiterea comandantului, petrecută în primăvara anului când acesta a fost pus sub acuzare. „Înlocuirea colonelului Stănescu (n.r. – Stavrescu) Nicolae, care a fost comandantul lagărului de prizonieri din comuna Crăciuneşti, judeţul Hunedoara, a stârnit o mare bucurie, atât în rândul prizonierilor ruşi, cât şi în rândul soldaţilor români însărcinaţi cu paza lagărului. Felul cum a administrat acest lagăr susnumitul colonel a creat o atmosferă destul de tristă în comuna Crăciuneşti ofiţerilor din Armata Română“, se arăta în documentul păstrat în Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara.

O atitudine corectă
În august 1942, lagărul de la Crăciuneşti a fost desfiinţat, iar prizonierii sovietici au fost mutaţi într-un alt lagăr, la Vulcan, pentru a munci în minerit. Foste clădiri şi grajduri ale unor ferme din Petroşani şi Lupeni, puse sub paza jandarmilor, au fost transformate în adăposturi pentru sutele de prizonieri ruşi. Lagărele de muncă au fost desfiinţate după 23 august 1944, când noul regim a dispus eliberarea prizonierilor. Potrivit cercetătorului Dan Simion Grecu, actele oficiale privitoare la regimul prizonierilor sugerează în general o atitudine corectă, în spiritul convenţiilor internaţionale. „Din păcate, corupţia şi necinstea responsabililor direcţi au reuşit uneori să întunece acest tablou optimist, existând şi indicii ale unei mortalităţi destul de ridicate printre prizonieri, fără a se putea face însă o apreciere pe bază de date certe. Astfel s-au petrecut faptele şi la Crăciuneşti, unde abuzurile comandantului au creat condiţii inumane de viaţă prizonierilor şi nemulţumiri subordonaţilor“, informa cercetătorul hunedorean.

1.000 de ruşi şi 700 de evrei au lucrat la calea ferată Deva-Brad
Alături de prizonierii sovietici deţinuţi în lagărele din zona Devei şi a Bradului, la construcţia căii ferate Deva-Brad au muncit sute de evrei. „În septembrie 1941, existau 1.000 prizonieri sovietici la lucrările liniei CFR Deva-Brad, alături de 500 evrei din Timiş şi 200 din Hunedoara. O parte dintre prizonieri proveneau prin repartiţie din lagărul nr. 5 Bălţi“, informează cercetătorul Dan Simion Grecu. Evreii au fost repartizaţi la începutul anilor ’40 în cele trei centre de evacuare înfiinţate în Deva, Haţeg şi Ilia. Acolo ar fi fost aduşi peste 5.000 de evrei, care au fost cazaţi în diverse clădiri, în anexele unor conace sau la familiile de evrei din cele trei localităţi. La fel ca prizonierii ruşi, mulţi dintre ei au fost folosiţi la construcţia terasamentului CFR Deva-Brad, în timp ce alţi evrei, indiferent de profesia pe care o aveau, erau obligaţi să presteze pe şantierele de drumuri, în construcţii şi la întreţinerea oraşelor. 1939 este anul în care au fost demarate lucrările la proiectul căii ferate Deva-Brad, la care au muncit prizonieri ruşi şi evrei.

Aventurile ostaşilor sovietici, captivi în lagărele din Hunedoara

În afara episodului tragediei colective din lagărul de la Crăciuneşti, în notele informative de la începutul anilor 1940, păstrate la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara, au fost prezentat şi  episoade neobişnuite din viaţa sovieticilor care au ajuns, ca prizonieri, în judeţul Hunedoara. Potrivit mai multor documente Poliţiei Deva, sovieticii aflaţi în lagărele din Valea Jiului au fost trataţi cu omenie de români, iar unii dintre localnici au fost acuzaţi chiar de excese de mărinimie faţă de prizonieri.

O notă informativă din 16 octombrie 1943, provenită dintr-un dosar al Poliţiei Deva, arăta că prizonierii erau lăsaţi să intre în barurile din oraşele miniere, chiar şi neînsoţiţi.

„Suntem informaţi că la sfârşitul lunii august a.c. doi prizonieri ruşi din sublagărul Petroşani au intrat în restaurantul Schmidt din localitate. În local au găsit pe locotenentul de jandarmi Buligă Traian, care întrebându-i ce caută în local, prizonierii i-au spus că sunt însoţiţi de sentinela care aşteaptă afară. Au fost îndrumaţi să plece în lagăr. Cazuri similare se întâmplă foarte des când prizonierii însoţiţi de satinele se dedau la consumul băuturilor, până se îmbată. În societatea lor intră şi persoane civile, iar prizonierii posedând limba română se dedau la diferite discuţii cu caracter politic şi despre mersul războiului. În unele localuri, prizonierii ruşi intrau chiar şi neînsoţiţi de santinele şi cereau băutură gratuit”, arăta nota informativă, păstrată la Arhivele Judeţului Hunedoara. Libertinajul sovieticilor a creat o stare de spirit în rândurile prizonierilor ruşi favorabilă tendinţelor lor şi o diminuare a loialităţii muncitoreşti, afirmau reprezentanţii Poliţiei Deva. „Rugăm a se interveni la comandantul lagărului ca aceşti prizonieri să nu fie îngăduiţi în a intra în localurile publice şi a lua contact cu lumea particulară”, completa colonelul Albu, comandant al Poliţiei Deva, în 1943, în acelaşi document.


Prizonieri sovietici. FOTO: Bundesarchive, 1941.

Raţia zilnică: zeamă şi slănină
Prizonierii care munceau în minele din Valea Jiului primeau aceleaşi salarii ca muncitorii, se arăta într-o notă din 5 ianuarie 1943. În privinţa hranei, sovieticii primeau slănină, în loc de carne, arată documentul Subinspectoratului Muncii.

„Hrana prizonierilor se dă astfel, dimineaţa: cafea cu pâine şi 60 de grame slănină zilnic pentru prizonierii care merg la lucru, la amiază, o ciorbă cu pâine sau mălai, ciorba fiind compusă din 200 de grame fasole sau 300 de grame varză sau cartofi, seara se dă aceeaşi ciorbă. Este adevărat că se distribuie pentru muncitori de şase ori carne săptămânal, a câte 100 de grame zilnic. În tot cazul un muncitor al societăţii poate mai bine să se alimenteze şi să nu râvnească la ciorba zilnică şi mereu aceeaşi care se distribuie prizonierilor. Se afirmă că la sosirea lor din Germania, prizonierii erau îmbrăcaţi cu haine bune, dar încălţaţi cu saboţi de lemn şi că pâinea cu care au vanit aceştia era slabă în compoziţie, însă bine fabricată. Întreprinderea ne mai declară că are tot interesul ca prizonierii să fie relativ bine hrăniţi, pentru a putea munci cu mai mult efort”, informa un raport al Subinspectoratului Muncii, din 23 ianuarie 1943, păstrat la Arhivele Judeţului Hunedoara.

Haiducii sovietici furau din satele Hunedoarei
Dintre prizonierii ruşi, unii au evadat şi s-au ascuns în pădurile din munţii Hunedoarei. 12 pizonieri se ascundeau în pădurile satului Lelese, se arăta într-o notă informativă, din 2 octombrie 1942. Sătenii nu se temeau de ei.

„Acei pizonieri ruşi trăiesc din furturile de alimente pe care le comit la domiciliile ţăranilor din comuna Lelese, pe timpul nopţii. Ţăranul Judele Gheorghe din comuna Lelese, care a fost prizonier în Rusia şi ştie vorbi limba rusă, chiar a vorbit recent în acele păduri cu un prizonier rus, căruia i-a zis că pentru că a evadat şi s-a ascuns în pădure, că de îl vor prinde jandarmii sau armata, va fi rău de el. Prizonierul i-a răspuns că tot una va fi de capul lui. Prizonierii ruşi fac foc în pădure şi se adăpostesc lângă foc”, informa Poliţia Deva, într-un document păstrat la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara.  O altă notă informativă despre fugarii din lagăr arăta că sătenii se obişnuiseră cu prezenţa lor.

„Avem onoarea de a vă raporta că în ziua de 15 octombrie a.c., locuitorul Costa Aron Tilă din comuna Lelese, plasa Hunedoara, ne-a informat că soţia sa a văzut de câteva zile patru prizonieri ruşi, care apar dimineaţa şi seara la fântâna din apropierea locuinţei lor din comuna Lelese şi transportă apă în pădure cu căldarea. Susnumitul ne-a mai informat că în ziua de 12 octombrie a.c. a găsit în pădurea Lelese urmă de foc, resturi de cartofi şi porumb şi urmele lor unde dorm în pădure”, informa şeful biroului Siguranţei, Nicolae Muntean.


Vă recomandăm şi:

FOTO Adevărata faţă a Hunedoarei din 1960. Oraşul oţelului a fost copleşit de muncitori, iar mii de oameni locuiau în cartierele de barăci insalubre

Un document cu caracter secret în anii 1960, păstrat în prezent la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara, oferă informaţii preţioase şi mai puţin ştiute despre istoria recentă a Hunedoarei. La sfârşitul anilor 1950, autorităţile din Hunedoara se confruntau cu o situaţie ieşită din comun: oraşul devenise supraaglomerat, iar în ciuda investiţiilor masive, administraţia făcea faţă cu greu creşterii populaţiei.

Oraşul care i-a uimit pe americani: „Ţăranii şi-au lăsat pământul şi muncesc în uzine. Îi vezi dansând rock and roll şi jazz în restaurantul combinatului“

Hunedoara anilor 1950 i-a uimit pe jurnaliştii de la The New York Times, prin rapiditatea cu care a ajuns de la o aşezare modestă, cu 5.000 de locuitori, la un oraş sistematizat, înfloritor, în care trăiau 50.000 de oameni, şi cu un combinat care producea anual un milion de tone de oţel. Un oraş al extremelor, în care populaţia rurală era nevoită să se adapteze repede.

Filmul crimelor comise de Armata Roşie în România după 23 august: femei împuşcate în cap sau călcate cu camionul de sovietici, execuţii mafiote, violuri

Un număr impresionant de crime, jafuri şi violuri, comise asupra populaţiei civile, au lăsat în urmă trupele sovietice care au tranzitat sau au staţionat în vestul ţării, după 23 august 1944. Arhivele judeţului Hunedoara păstrează sute de documente de anchetă şi plângeri privind infracţiunile grave comise de ostaşii Armatei Roşii în cei trei ani în care au ajuns în judeţ. Multe dintre ele au rămas nepedepsite de autorităţi

Bancul interzis de comunişti pentru care românii erau trimişi în închisoare

Bancurile considerate "de prost gust" la mijlocul anilor 1940, după instaurarea regimului comunist, au trimis o mulţime de oameni în închisoare. Rechizitoriile păstrate la Arhivele Naţionale arată cum erau oprimaţi cei care se opuneau noului sistem. chiar şi verbal.

Petru Groza şi blestemele care l-au urmărit în dragoste. De ce a fost părăsit în ziua nunţii şi cum i-a refuzat o altă domniţă cererea în căsătorie

Petru Groza a fost un personaj istoric important din Româna secolului XX. Omul politic din Deva care a ajuns în fruntea primului guvern comunist de la 1946 a avut o viaţă personală tumultoasă. Logodna cu prima sa iubire i-a fost refuzată, iar spiritul său aventuros din tinereţe i-au transformat ziua nunţii într-un eşec total. Câteva dintre aventurile amoroase ale „burghezului roşu” au fost povestite în volumul său de memorii.

Cum a trecut Hunedoara de la comunism la capitalism: cozile nesfârşite din zilele cenuşii ale anului 1990

Hunedoara era înfăţişată, în presa locală a anului 1990, încercând să se refacă după anii în care a fost nevoită să suporte sărăcia, lipsurile şi nedreptăţile din comunism. Ziarele relatau despre problemele sociale ale comunităţii, despre lipsa alimentelor şi a mărfurilor din magazine sau despre cozile din faţa acestora. Viitorul apropiat rămânea însă cenuşiu: şomajul şi prăbuşirea industriei urmau să lovească greu în economia judeţului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: