Buzduganul lui Ioan de Hunedoara, din Porţile de fier ale Transilvaniei. Cum s-au răzbunat românii pe monument

Buzduganul lui Ioan de Hunedoara, din Porţile de fier ale Transilvaniei. Cum s-au răzbunat românii pe monument

Buzduganul ridicat în onoarea lui Ioan de Hunedoara.

Timp de aproape un secol, Buzduganul ridicat la Zeicani în onoarea lui Ioan de Hunedoara s-a numărat printre monumentele emblematice din zonă. A dispărut fără urmă, în anii '90.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un monument închinat lui Ioan de Hunedoara a ajuns la fier vechi, iar un altul, similar, ridicat în cinstea cneazului Cândea, apropiar al marelui comandant de oşti, a avut aceeaşi soartă. Ambele au fost ridicate sub forma unor buzdugane, în 1896. Primul a fost dezvelit la Zeicani, iar pe placa sa memorială era amintită victoria oştilor lui Ioan de Hunedoara împotriva otomanilor, şi împlinirea unui mileniu de la descălecatul ungurilor în Câmpia Panonică. „Iancu de Hunedoara, cu cei 15 000 de viteji ai săi, în acest defileu a zdrobit la 6 septembrie 1442 armata invadatoare a beglerbegului Şehabeddin.

Acest monument a fost ridicat de locuitorii comitatului Hunedoara pentru a comemora această victorie strălucită, cu ocazia împlinirii a o mie de ani de la Descălecat”. Monumentul avea doi metri şi peste o tonă şi a durat timp de un secol la intrarea în Porţile de fier ale Transilvaniei.

De la începutul anilor '90, unii dintre liderii partidelor naţionaliste i-au pus gând rău buzduganului. A dispărut în primăvara anului 1991, otrivit localnicilor, fără ca nimeni să îi ştie cine a fost responsabil. Câteva luni mai târziu, buzduganul a fost găsit pe fundul Lacului Ostrov, din zonă, şi adus la muzeul din Sarmizegetusa, însă un an mai târziu a dispărut din nou, definitiv. Soclul şi placa monumentului au fost distruse în anii următori.

„A stat, până după Revoluţia decembristă, la marginea drumului naţional care făcea legătura dintre Haţeg şi Caransebeş. Cum îi arătau însemnele, el fusese menit a face pe trecători să-şi amintească că undeva pe acolo, în Poarta de Fier a Transilvaniei, se dăduse una dintre bătăliile glorioase ale lui Ioan de Hunedoara, împotriva turcilor invadatori. După surse, lupta de la „locul Kapu” [Poartă, limba maghiară], s-ar fi derulat în 22 sau 25 martie a anului 1442. Până către mijlocul secolului XX, s-a păstrat un oarecare consens în a socoti că numita „poartă” fusese a Transilvaniei. Urmarea unei asemenea convingeri, încă de la finele secolului al XIX-lea, autorităţile şi societatea savantă a timpului a decis să ridice un monument comemorativ. Suportul avea aspect de clopot, timbrat cu un corb cu inel şi o inscripţie, din care se înălţa un buzdugan. Totul abia dacă depăşea două staturi de om. Anii au trecut, fără ca cineva să se lase stârnit de prezenţa monumentului. Fiind cu inscripţie maghiară, chiar dacă vorbea despre un pretins mare român, el s-a ecranat prin boscheţi şi era aproape invizibil din şosea. Practic în dreptul său nu oprea nimeni. „Libertatea” de după 1989 s-a tradus în cazul acestui monument printr-o soartă cu totul nedreaptă. Cuprinşi de furie naţionalisto-vandală, o seamă de necunoscuţi au utilizat un tractor că să-l dărâme. O vreme, bucăţi din el au zăcut în şanţul şoselei naţionale. Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva s-a comportat ca şi când ar fi fost vorba despre demolarea unei stâne ori scoaterea unui stâlp putred de telegraf. La instigarea presei şi a unei părţi de omenire, piesa de bronz a fost târâtă cumva către Muzeul din Sarmizegetusa. De acolo, de lângă clădirea muzeului, piesei decorative i s-a pierdut definitiv urma. Ce soartă va fi avut, oficial, nimeni nu poate dovedi”, scria Francisc Iştvănoni, pe medievistica.ro.

O soartă similară a avut-o şi Buzduganul lui Cândea, din Vulcan, ridicat tot pentru omagierea acestuia pentru vitejia într-o bătălie împotriva turcilor, din 1445. Şi el a dispărut fără urmă în 1987.

Cum i-a învins Ioan de Hunedoara pe turci
La începutul anilor 1440, oştile lui Ioan de Hunedoara i-au învins pe otomani în Transilvania. Una dintre primele bătăţii a avut loc în primăvara anului 1442, când beiul Mezid al Vidinului, a invadat ţara cu o armată de peste 80.000 de soldaţi. O parte din oastea otomanilor s-a îndreptat spre Alba Iulia, pustiind satele de pe Valea Mureşului, iar cealalătă a asediat Sibiul. În întâmpinarea ei a venit Ioan de Hunedoara, cu o armată de circa 15.000 de oameni, bine pregătită, susţin istoricii. Aflat în inferioritate numerică, voievodul a recurs la o diversiune pentru a căpăta avantajul în lupta decisivă, care urma să aibă loc în apropiere de Sibiu. A atacat cu un detaşament compus din 5.000 de călăreţi grei, în fruntea cărora şi-a pus omul de încredere, pe Simion Kamonyai, îmbrăcat în straiele voievodului şi cu un cal asemănător cu al acestuia. „În învălmăşeala care se produse, Simion Kamonyai este ucis, iar turcii se bucurau deja, crezând într-o descurajare şi o fugă grabnică a transilvănenilor. Voievodul însă, în îmbrăcămintea pe care numai ai săi i-o cunoşteau, continua să îndrume cu hotărâre mersul luptei. Departe de a slăbi, atacurile armatei sale se înteţiră. Turcii cedează terenul, rândurile lor se îndoaie, se desfac, izbucneşte panica şi fuga împrăştiată. Mezid beg şi fiul său zac morţi pe câmpul de luptă. Resturile turcilor, împreună cu armata de lângă Sibiu, fug spre Tumu Roşu”, relata istoricul Camil Mureşanu. Circa 30.000 de otomani au pierit în luptă, inclusiv beiul Mezid şi fiul său, în timp ce numărul soldaţilor morţi din tabăra voievodului transilvan a fost de 3.000, potrivit istoricului Mihail P. Dan, autor al volumului „Iancu de Hunedoara, un stegar al luptei antiotomane” (1974).

Otomani zdrobiţi la Porţile de fier ale Transilvaniei
În vara anului 1442, sultanul a trimis o oaste de 80.000 de oameni în Transilvania pentru a răzbuna moartea beiului Vidinului. Armata lui Şehabeddin, conducătorul Rumeliei a fost aşteptată de Iancu de Hunedoara la Porţile de fier ale Transilvaniei (Zeicani). Din nou, marele comandant de oşti a reuşit să întindă o cursă adversarului său. „Şehabeddin a înaintat în defileu, căutând să îl urmărească pe Iancu, dar valea îngustându-se tot mai mult, comandantul otoman nu a mai fost în stare să-şi desfăşoare forţele. Ameninţat cu învăluirea de de către armata lui Iancu, Şehabeddin s-a retras, atacat la centru de cavaleria catafractă transilvană şi în flanc de infanteria uşoară a lui Iancu, aceasta din urmă urcată în carele de luptă”, informează istoricul Mihail P. Dan. Oastea turcilor a fost nimicită, fiind nevoită să se retragă spre Dunăre.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Ioan de Hunedoara înfruntătorul de păgâni şi Matia Corvin, regele cu mândria neînfrânată. Cum îi descria Nicolae Iorga pe cei doi eroi

Ioan de Hunedoara, „atletul lui Hristos“, voievodul care a pus pe fugă un sultan. Povestea marii bătălii de la Belgrad, în care armata creştină a ieşit învingătoare

Secretele lui Iancu de Hunedoara, în marile bătălii împotriva turcilor: cum a fost ajutat de mercenari, de popor şi de călugărul Ioan de Capistrano

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: