Buncărul secret de unde erau dirijate rachetele în anii Războiului Rece. Cum arată acum locul interzis din pădurea Hunedoarei | VIDEO
0
Deşi devastat, centrul de comandă al fostului Regiment de rachete al Hunedoarei, o construcţie uriaşă, semiîngropată şi ascunsă într-o pădure din împrejurimile oraşului, aminteşte de epoca Războiului Rece.
O pădure din împrejurimile Hunedoarei păstrează rămăşiţele uneia dintre cele mai spectaculoase construcţii militare din România.
GALERIE FOTO CU CENTRUL DE COMANDĂ
Un buncăr uriaş, cu mai multe niveluri, semiîngropat şi abia vizibil din satelit, a funcţionat în trecut ca punct de comandă al Regimentului 15 Rachete şi artilerie antiaeriană. Acum, întregul edificiu este distrus, iar locul inaccesibil timp de mai multe decenii oferă oaspeţilor săi o privelişte dezolantă.
În anii „Războiului Rece” centrul de comandă al unităţii militare din Hunedoara era un loc secret, de care civilii nu îndrăzneau să se apropie. De aici erau coordonate acţiunile celor patru divizioane de foc, dotate cu rachete, înfiinţate la sfârşitul anilor ´50 în împrejurimile Hunedoarei, pentru a apăra regiunea industrială de atacurile aeriene. Sub „umbrela” lor se aflau oraşele Deva, Hunedoara, Haţeg şi Orăştie, combinatele din Călan şi Hunedoara, termocentrala Mintia, uzinele din Orăştie, minele de fier din Ghelari şi Teliuc, nodul feroviar Simeria şi uzina militară din Cugir.
Fostul centru de comandă al Regimentului de Rachete. Video: ADEVĂRUL
Locul secret din pădurile Hunedoarei
„Regimentul 15 Rachete şi artilerie antiaeriană avea în compunere patru divizioane de foc şi un divizion tehnic. Divizioanele de foc au fost amplasate în Haţeg, Orăştie, Vadul Dobrii şi Ilia, iar divizionul tehnic la Hunedoara. În cadrul regimentului se afla şi punctul de comandă al acestuia, de tip semiîngropat.
Un telefon uitat din anii Războiului Rece. ADEVĂRUL
Aici exista o tură de serviciu permanent asigurată printr-un şef de tură, ofiţer în statul major şi un ofiţer de serviciu pe transmisiuni cu echipele aferente. Tot aici se afla şi punctul de dirijare a aviaţiei militare, deservit de un ofiţer”, informa Asociaţia Judeţeană a Cadrelor Militare în Rezervă si Retragere din judeţul Hunedoara „Sarmizegetusa”.
Fostul centru de comandă. Imagine din satelit. Sursa: Google Earth
Divizioanele de foc din zona Hunedoarei au fost dotate iniţial cu rachete Dvina, care au fost înlocuite în anul 1985 de sistemul S-75M3 Volhov, ambele de provenienţă sovietică. Unităţile militare mai aveau în dotare baterii de artilerie antiaeriană, de calibrul 57 mm, pentru apărarea antiaeriană la înălţimi mici şi, din anii ´80, mitraliere antiaeriene MR-4 de calibrul 14,5 mm de provenienţă românească.
Intrarea în fostul centru de comandă. ADEVĂRUL
Singurele rachete au fost activate de la unităţile din jurul Hunedoarei în seara de 25 decembrie 1989, în timpul Revoluţiei. Atunci, povestesc foştii militari, pe ecranele staţiilor de radiolocaţie au apărut zeci de ţinte aeriene neidentificate, iar din Divizioanele de la Sânpetru - Haţeg şi Vadul Dobrii - „Valea Ursului” au fost lansate patru rachete sol-aer 20 (DSU Volhov), de 2,4 tone, care s-au autodistrus în aer, deoarece nu întâlniseră nicio „ţintă” dintre cele vizualizate pe radar.
Carcasa unei rachete trasă din Vadu Dobrii în decembrie 1989. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Regimentul de rachete din judeţul Hunedoara a funcţionat timp de patru decenii, până la începutul anilor 2000.
Vechile unităţi militare antiaeriene din judeţul Hunedoara au fost dezafectate din 2003, iar unele dintre construcţiile lor au rămas în conservare, fiind preluate de administraţiile locale, ori au căpătat alte destinaţii. Altele s-au ruinat. Fostul centru de comandă a rămas abandonat în pădure, iar puţini localnici ştiu de existenţa lui. Nu a fost ocolit însă de distrugeri. Construcţia uriaşă, cu două niveluri subterane întinse pe mai multe sute de metri pătraţi, arată ca după un bombardament.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Istoria secretă a uraniului din România. Cum a început goana sovieticilor după metalul preţios
Se încarcă comentariile...
