Boala care l-a îngenuncheat pe Avram Iancu: „Văd cu întristare cum speranţele mele şi jertfa mea se prefac în nimica. Eu nu mai sunt Iancu, sunt umbra lui“

Boala care l-a îngenuncheat pe Avram Iancu: „Văd cu întristare cum speranţele mele şi jertfa mea se prefac în nimica. Eu nu mai sunt Iancu, sunt umbra lui“

Ultima fotografie cu Avram Iancu.

O depresie profundă şi o boală cruntă de plămâni l-au îngenuncheat pe Avram Iancu, cel mai ilustru personaj al Transilvaniei anului 1848. Declinul „crăişorului munţilor“ a avut loc după cea mai strălucită perioadă din viaţa sa, anii în care i-a condus pe români în revoltele de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Avram Iancu (1824-1872) a fost principalul eroul al mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849, din Transilvania. La vârsta de 25 de ani, devenise unul dintre cei mai importanţi lideri ai miilor de români implicaţi în confruntările militare din Transilvania. „Crăişorul munţilor” şi moţii săi i-au sprijinit pe habsburgi în disputele cu armata ungară, după ce ungurii au refuzat drepturile politice pentru români, în timp ce Casa imperială austriacă i-a recunoscut ca naţiune politică.

Ostilităţile din Transilvania s-au încheiat în august 1849, iar treptat moţii au renunţat la arme. Avram Iancu rămăsese un personaj incomod, atât pentru autorităţile ungare, cât şi pentru habsburgi. Fusese chiar arestat, în decembrie 1849, de soldaţii austrieci, în târgul de la Hălmagiu, însă la scurt timp a fost eliberat, în urma intervenţiei energice a populaţiei.  

A presimţit nenorocirea

Din anul următor, viaţa eroului românilor din Transilvania a luat o întorsătură neaşteptată. Se afundase într-o stare de depresie, potrivit unor istorici, şi chiar îşi manifesta presimţirea unei nenorociri.

„Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea; un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc dar şi hotărât dispun, ca după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi; tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele”, scria Avram Iancu, în 20 decembrie 1850.

Omul care l-a refuzat pe împărat

Împăratul Franz Ioseph, cel care îl primise în audienţă pe Avram Iancu, îi acordase „Crucea de aur pentru merite, cu coroană”, însă acesta a refuzat să o primească. „Eu distincţia ce mi s-a acordat, pentru care în ceea ce priveşte persoana mea îi mulţumesc Maiestăţii Sale cu toată supunerea, nu o pot primi atâta timp cât acele făgăduieli nu vor fi împlinite şi dorinţele juste ale naţiunei române nu vor fi satisfăcute, fiindcă în caz contrar, făcând abstracţie de faptul că eu aş fi considerat ca un bărbat de rea-credinţă de către popor, pe care aş fi ţinut numai să-l înşel cu promisiuni goale, dar mi s-ar face imposibilă calea ca să mai realizez ceva în viitor pentru monarhul meu şi pentru naţiunea mea”, astfel şi-a motivat Avram Iancu gestul de a refuza distincţia, potrivit istoricilor.

În vara anului 1852, împăratul Franz Ioseph a vizitat Transilvania, unde starea de tensiune între comunităţile română şi maghiară continua să existe. Avram Iancu a pregătit întâmpinarea sa la Vidra de Sus, însă în ziua în care Franz Ioseph a ajuns pe Muntele Găina, Iancu nu s-a mai prezentat în faţa împăratului. Nimeni nu a putut să explice gestul românului, care nu putea fi înduplecat să îşi schimbe atitudinea. Episodul a însemnat ieşirea din viaţa publică a eroului transilvănean.

Mintea i se împăienjeni de durere

Treptat, problemele de sănătate ale lui Avram Iancu s-au accentuat. Unii istorici susţin că a suferit de tuberculoză şi începuse să aibă hemoragii pulmonare, scuipând sânge, însă la fel de gravă era starea sa depresivă.

„Mintea i se împăienjeni de durere, iar figura lui câştigă încetul cu încetul expresia dureroasă şi cruntă a eroilor distruşi de puterea covârşitoare a unei idei, pe care realităţile vremii o refuzaseră deocamdată”, îl descria istoricul Nicolae Buta, în 1924.

În momentele sale de luciditate Iancu spunea adesea: „Eu nu mai sunt Iancu, eu sunt umbra lui. Iancu e mort”.

A rătăcit prin satele moţilor

Istoricii susţin că în ultimii ani din viaţă Iancu, bolnav, prefera să rătăcească prin satele muntenilor din Apuseni, nedespărţit de fluierul cu care doinea. La începutul anului 1872, starea de sănătate a lui s-a agravat. A fost internat în spitalul din Baia de Criş, judeţul Hunedoara, din cauza unei hemoragii şi a tusei chinuitoare.

Acolo şi-a petrecut ultimele săptămâni din viaţă. Avram Iancu a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872 pe prispa casei unui localnic din Baia de Criş. Au fost găsite asupra lui o năframă, un fluier din lemn de cireş şi o jalbă către împăratul austriac Franz Joseph, unsă şi mototolită, pe care nu a trimis-o niciodată destinatarului, susţin istoricii. Cauza decesului lui Iancu a fost o hemoragie. Preotul a consemnat pe certificatul de deces numele celui decedat „Avram Iancu, eroul românilor”, vârsta de 48 de ani şi faptul că moartea a fost „firească”. Avram Iancu a fost înmormântat la Ţebea, în cimitirul ortodox în care se află şi Gorunul lui Horea.


Vă recomandăm şi:

Zece secrete ale moţilor, oamenii dârzi din Ţinutul Aurului care i-au dat istoriei pe Horea şi Avram Iancu

Moţii sunt o comunitate aparte care trăieşte în satele din ţinuturile înalte ale Munţilor Apuseni. Deşi în mod tradiţional moţii sunt consideraţi doar localnici ai câtorva sate din jurul oraşelor Câmpeni şi Abrud, treptat şi-au luat numele de moţi şi localnicii de pe Valea Crişului Alb, din Ţara Zarandului, zone din judeţele Bihor, Hunedoara, Arad şi Cluj. Povestea locuitorilor „Ţării Moţilor” este fascinantă.

Gorunul lui Arsenie Boca şi cea mai mare moştenire lăsată de Sfântul Ardealului - o poveste de viaţă veche de 90 de ani

Un stejar vechi de aproape nouă decenii, sădit de Arsenie Boca în vremea în care era elev la Colegiul Naţional Avram Iancu din Brad şi purta numele de Zian, a devenit loc de reculegere pentru elevii şi vizitatorii liceului. Gorunul simbolizează vigoarea şi trăinicia şi le oferă linişte celor care se aşează la umbra lui.

Avram Iancu, 10 mituri despre „crăişorul munţilor”: iubita unguroaică, luptele moţilor, depresia şi refuzul împăratului

Avram Iancu este unul dintre eroii de referinţă ai românilor. Conducătorul moţilor din timpul mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849 a rămas în istorie ca un simbol al patriotismului şi al jertfei pentru libertate. O serie de lucruri au rămas însă mai puţin cunoscute publicului care se raportează astfel la eroul naţional.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările