VIDEO Autostrada Lugoj-Deva, ţinută închisă pentru probleme minore. Răzvan Cuc: „Mergeţi să vedeţi dacă e bine pus gardul“. Când se deschid Loturile 3 şi 4

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Răzvan Cuc şi şeful CNAIR, Sorin Scarlat, au oferit explicaţii despre neregulile constatate pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj - Deva, care au dus la amânarea inaugurării celor 43 de kilometri de autostradă, programată la mijlocul lunii august.

Probleme minore şi nu fisurile sau denivelările din carosabil au împiedicat recepţia lucrărilor pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, a recunoscut ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat în vizită în judeţul Hunedoara.

GALERIE FOTO

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a susţinut că problemele care au dus la refuzul recepţiei Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva nu sunt greu de remediat din punct de vedere tehnic, însă i-a acuzat pe constructorii celor 21 de kilometri ai tronsonului de autostradă dintre Ilia şi Holdea de indolenţă şi de rea-voinţă.

El susţine că a solicitat constructorilor spanioli ai Lotului 3 să accepte ca doar bretelele nodului rutier de la Ilia să poată fi recepţionate, pentru ca Lotul 4, Deva – Ilia, să poată fi deschis, însă antreprenorul a refuzat.

„Lotul 4 se poate da în trafic. Nu există nicio neconformitate până la bretelele de nodul rutier Ilia. Dec se poate da în trafic acest tronson. Antreprenorul spaniol nu a avut aceeaşi viziune ca şi noi. I-am spus că vom face o recepţie parţială ca să putem da Lotul 4 în folosinţă, el mi-a transmis să facem recepţia la întreg lotul 3.

Atunci i-am explicat de ce nu putem face recepţia la tot lotul 3. Lucrurile pe care el trebuie să le remedieze sunt lucruri minore, le poate face, de aceea i-am şi dat 10 zile să le finalizeze. E problema la şanţuri, la partea de scurgeri, la colmatări, la gardul perimetral de siguranţă. Data trecută când am venit pe Lotul 3, ei au spus că le fac. Şi eu pot să fac o panoramă şi să zic că totul este ok. Însă în momentul când a venit Comisia de recepţie, am spus: verificaţi aceste lucrări fizic, vă duceţi să vedeţi dacă e bine pus gardul, dacă sunt decolmatate şanţurile să nu avem probleme la scurgerea apelor.

Este un lucru la care am ţinut foarte mult, pentru că din cauza scurgerilor apelor care nu sunt cum ar trebui apar probleme la corpul autostrăzii. Lucrările se fac şi în trei zile, dacă vrea constructorul, deci nu sunt probleme din punct de vedere tehnic greu de remediat. Este o indolenţă a antreprenorului şi un şantaj din punct de vedere moral al antreprenorului”, a declarat ministrul Răzvan Cuc.

image

Au termen zece zile să remedieze problemele

Nu sunt probleme privind existenţa unor fisuri în carosabil, susţine şi Sorin Scarlat, directorul general al CNAIR.

„Principalele probleme sunt elementele de siguranţă a traficului. Gardurile nu erau finalizate, sistemele de colectare şi evacuare a apelor meteorice. Vrem să ne asigurăm că toate aceste elemente, nefinalizate, care pot crea probleme să fie puse la punct. Antreprenorul are obligaţia să îşi termine toate lucrările: taluzele, şanţurile, gardurile, în conformitate cu caietele de sarcini şi prescriptele tehnice”, susţine Sorin Scarlat.

Lotul 4 se deschide peste o săptămână

Deşi a fost realizată recepţia, Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj - Deva va fi dat în circulaţie la începutul săptămânii viitoare, a declarat ministrul Transporturilor. Nu poate fi dat mai devreme, din cauza procedurilor, susţine Sorin Scarlat, directorul CNAIR.

„Lotul 4, după cum ştiţi, este finalizat, s-a făcut recepţia şi ce este cel mai important, săptămâna viitoare, cel târziu marţi, va fi dat în trafic. Antreprenorul spaniol a primit în cursul zilei de luni o înştiinţare de remediere pentru neconformităţile găsite la lotul 3, pentru a le remedia pentru o perioadă de 10 zile, asta înseamnă că joia viitoare, dacă nu remediază aceste neconformităţi care ţin de siguranţa traficului, Compania de Autostrăzi va purcede la rezilierea contractului, va prelua autostrada Compania de Autostrăzi, va face acele remedieri care se pot face în 10 zile şi vom da în trafic şi ceilalţi kilometri până la sfârşitul lunii august. Nu am de ce să mai arăt clemenţă sub nici o formă faţă de antreprenorul lotului 3 în condiţiile în care m-a asigurat, cu dumneavoastră de faţă, de atâtea ori, că va fi gata cu acest lot”, a mai adăugat ministrul.

Constructorii Lotului 3 au primit penalităţi de 73 de milioane de lei, de la CNAIR. Ei riscă, de asemenea, să piardă garanţia de 56 de milioane de lei, dacă nu finalizează lucrările în zece zile.

Probleme înaintea recepţiei

Luni seara, CNAIR a anunţat că a făcut recepţia lotului 4 Lugoj – Deva de pe A1, cu o lungime de 22 km, între Şoimuş şi Ilia, în judeţul Hunedoara, dar segmentul nu poate fi deschis circulaţiei, din cauză că nu poate fi descărcat traficul rutier la Ilia.

Bretelele rutiere care ar fi permis descărcarea traficului auto de pe lotul 4, se află pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, pe care nu a putut fi începută recepţia din cauză că nu au fost îndeplinite condiţiile tehnice necesare. Recomandarea ca recepţia să nu fie demarată pe lotul 3 a venit chiar din partea consultantului care a monitorizat şantierul, au precizat reprezentanţii CNAIR.

Compania Naţonală de Administrare a Infrastructurii Rutiere a dat vina pe constructorii Lotului 3 al Autostrăziii Lugoj – Deva, acuzându-i că au efectuat lucrări de proastă calitate, ce au condus la refuzul recepţiei Lotului 3 şi amânarea deschidereii celor 43 de kilometri de autostradă din vestul ţării. Însă pe forumurile dedicate proiectelor mari de infrastructură, Compania şi ministrul Transporturilor sunt acuzaţi de faptul că au blocat nejustificat proiectul.

De peste cinci ani în şantier

În toamna anului 2013 Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi construcutorii celor două tronsoane au semnat contractele de proiectare şi execuţie, conform cărora lucrările urmau să fie finalizate în 26 mai 2016.

Lotul 3, de 21 de kilometri, se întinde între Ilia şi Holdea şi a fost construit de Asocierea de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA, care a obţinut contractul pentru derularea investiţiei, estimată iniţial la 580 de milioane de lei, fără TVA.

Lotul 4, de 22 de kilometri, leagă Şoimuş de Ilia, pe Valea Mureşului. Asocierea Tehnostrade, Spedition UMB a construit tronsonul, iar costul iniţial al lucrărilor a fost estimat la 419,4 milioane lei fără TVA.

Lucrările au început în primăvara anului 2014, iar pe ambele loturi, finalizate simultan, au fost acumulate întârzieri de peste trei ani.

Sectoarele Autostrăzii Lugoj – Deva sunt cuprinse în Autostrada A1 Nădlac – Bucureşti care măsoară 580 de kilometri, fiind cea mai lungă din ţară). A1 începe din Bucureşti şi asigură ieşirea spre frontiera cu Ungaria la Nădlac, traversând oraşele Piteşti, Sibiu, Deva, Lugoj, Timişoara şi Arad. În prezent, circa 400 de kilometri (70 la sută) din lungimea autostrăzii se află în exploatare, 9 la sută în şantier şi 21 la sută în planificare sau proiectare. După deschiderea celor 43 de kilometri din vestul ţării vor mai rămâne de executat Secţiunea Margina – Holdea, de circa 10 kilometri, şi Autostrada Sibiu - Piteşti, de 122 de kilometri.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, în blocaj înaintea inaugurării aşteptate de 5 ani. Lotul 3 nu poate fi deschis, iar pentru Lotul 4 se caută o soluţie de compromis

Autostrada Lugoj - Deva: probleme grave semnalate pe unul dintre tronsoane la recepţia lucrărilor la cei 43 de kilometri. Doar un lot ar putea fi inaugurat

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 3. Drumarii pregătesc recepţia celor 21 de kilometri construiţi cu întârzieri record

VIDEO Premieră pe Autostrada Lugoj - Deva, la cinci ani de la startul lucrărilor. Ce se întâmplă pe Dealul Liliecilor şi cât a mai rămas de construit din autostradă 

Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 4 înainte de recepţie: „Este exclus ca autostrada să nu fie deschisă până de Sfânta Maria”

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite