Bijuteria Ţării Zarandului în sărbătoare. Cum arată gara faimoasă din vestul ţării la 122 de ani de la inaugurare

Bijuteria Ţării Zarandului în sărbătoare. Cum arată gara faimoasă din vestul ţării la 122 de ani de la inaugurare

Gara din Brad.  Ilustrată de la începutul secolului XX.

Gara din municipiul Brad se numără printre cele mai vechi, dar şi cele mai frumoase clădiri CFR din România. A fost inaugurată în 6 decembrie 1896.

Ştiri pe aceeaşi temă

S-au împlinit 122 de ani de la inaugurarea gării municipiului Brad, una dintre cele mai frumoase din România. Clădirea staţiei de cale ferată Brad a fost construită la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea şi a fost dată în folosinţă în 6 decembrie 1896, o dată cu darea în folosinţă a liniei de cale ferată de Sântana – Brad. Monumentul seamănă cu un castel construit după tipicul austriac.

Potrivit istoricilor, gara a fost ridicată după proiectul unei staţii din Tirol, fiind una dintre cele mai reuşite clădiri care au existat în Ardeal. După 1990, gara a intrat în declin. Localnicii din Brad au lansat petiţii în care au solicitat autorităţilor reabilitarea monumentului istoric, iar de doi ani, clădirea a intrat în reparaţii capitale. Şi în prezent, ea se află în şantier.


Gara, în 6 decembrie 2018. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Faţadele au fost zugrăvite în galben, tâmplăria, instalaţiile şi acoperişul au fost schimbate, iar fundaţia i-a fost consolidată.

„În staţia CF Brad, programul prevede lucrări de reparaţii şi consolidare la exteriorul şi interiorul clădirii (acoperiş, faţade, uşi de acces, lambriuri, sală de aşteptare, birou de mişcare etc.), lucrări la instalaţiile sanitare, prin înlocuirea conductelor şi refacerea reţelei de canalizare, precum şi lucrări la instalaţiile electrice pentru refacerea circuitelor de iluminat general şi de siguranţă”, informa CFR.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Calea ferată realizată în 50 de ani şi distrusă după un deceniu. Cum a eşuat mega-proiectul „epocii Ceauşescu” început cu prizonierii sovietici

Secretele celor mai faimoase tuneluri din România. Drumurile croite sub munţi, cu târnăcopul şi dinamita

VIDEO Gara legendară pusă sub lacăt. Au dispărut trenurile de călători de pe calea ferată înfiinţată de peste 130 de ani

VIDEO Soarta tristă a ultimei redute din calea ferată îngustă a Hunedoarei. Ce s-a întâmplat cu depoul mocăniţei

citeste totul despre: