De ce a fost eliberat Beniamin Laichici după 22 de ani de puşcărie. A împuşcat mortal cinci oameni, într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai odios criminal al anilor 1990 a fost eliberat din închisoare. Soluţia a fost pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, care a motivat, printre altele, că acesta a participat la un program educativ.

Magistraţii Tribunalului Bistriţa Năsăud l-au pus în libertate pe Beniamin Laichici, (fost Beniamin Jian) condamnat pentru cinci crime comise în martie 1996, pe străzile Devei şi în Abrud.

„Instanţa a admis contestaţia formulată de petentul-condamnat L.B. încarcerat în Penitenciarul Bistriţa, împotriva Sentinţei penale nr. 798/20.06.2017, pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 4360/190/2017, desfiinţează hotărârea atacată şi soluţionând cauza: admite cererea formulata de petentul-condamnat L.B. şi în consecinţă, dispune liberarea condiţionată a acestuia din executarea pedepsei de 25 de ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 218/19.03.2014 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 196/30/2014, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 251/2014. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în hotărârea instanţei.

Tribunalul Bistriţa Năsăud a motivat soluţia astfel:
„Petentul se află în executarea unei pedepse de 25 ani închisoare, aplicată prin SP nr. 218/F/2014 a Tribunalului Timiş, prin care s-a înlocuit pedeapsa detenţiunii pe viaţă aplicată petentului cu pedeapsa închisorii de 25 de ani. Executarea pedepsei privative de libertate a început  la data de 24.10.1996 şi urmează să expire în termen la data de 10.05.2020. Petentului i se deduc 531 zile, executate în arest preventiv, 7532 de zile executate în penitenciar, şi 12 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate. Întrucât a executat 1/3 din pedeapsă, a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiţionată din 07.06.2017 şi amânat pentru rediscutare începând cu data de  06.12.2017. (...) După ce instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată, a redus termenul de rediscutare a situaţiei petentului, şi a stabilit termen pentru reiterare la data de 11.10.2017, acest termen fiind necesar, dar totodată şi suficient pentru a se reanaliza situaţia petentului. În aprecierea primei instanţe, timpul lung petrecut în detenţie (peste 22 de ani), termenul de împlinire la termen a pedepsei (10.05.2020), eforturile depuse de petent pentru adaptarea la mediu şi pentru valorificarea potenţialului personal în direcţia echilibrării psihocomportamentale, sunt argumente pentru acordarea unei şanse mai bune petentului să demonstreze, mai devreme, că scopul pedepsei a fost atins în cazul său”, se arată în dosar.

A îndeplinit condiţiile de eliberare

„Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Târgu Mureş, a constatat îndeplinirea condiţiilor legale (petentul a avut o conduită corespunzătoare, nu a fost sancţionat, a fost recompensat, a participat la activităţi educative) şi a propus liberarea condiţionată. Opinia defavorabilă liberării condiţionate s-a bazat pe gravitatea faptelor comise de petent – gravitate ce nu poate fi negată – fără a ţine seamă însă de conduita de ansamblu a celui în cauză pe perioada executării pedepsei, conduită ce a cunoscut un trend constant ascendent, care este relevat în dosar de lipsa sancţiunilor dar şi de cele 30 de recompense, de cele 50 de programe educaţionale la care a participat, 3 programe sociale şi 2 psihologice”, se arată în dosar.

„Mai este de menţionat că, în perioadele de rediscutare a situaţiei sale, petentul a urmat programul educativ Educaţie pentru viaţa de familie, în perioada 28.06. – 20.09.2016, acumulând creditele aferente şi că acesta a fost recompensat pentru participarea la activităţi educaţionale. Pentru toate aceste considerente se apreciază că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 100 Cod penal pentru a se dispune liberarea condiţionată a petentului”, se arată în dosar.

Cronica celor mai cumplite crime
În 6 martie 1995, Beniamin Laichici s-a predat Poliţiei din Deva după ce a ucis cinci oameni. Cu o seară în urmă, cu gândul că soţia îl înşela, potrivit anchetatorilor, Beniamin Laichici (fost Jian) a împrumutat o armă de vânătoare de la un bărbat din Sântandrei, pe care l-a împuşcat apoi, iar în seara de 5 spre 6 martie 1995 s-a deplasat cu un taxi până la Abrud, unde locuiau cumnaţii săi. L-a ucis pe unul dintre ei, dar şi pe un vecin al acestuia. În dimineaţa de 6 martie, ucigaşul s-a întors în Deva, unde  s-a prezentat la locul de muncă al soţiei sale, un chioşc din zona gării din Deva. Femeia nu era la lucru, ascunzându-se de mai multe zile de teama soţului ei.

Acolo, Beniamin a împuşcat în cap o tânără care era colegă de serviciu cu soţia sa. Setea de sânge I s-a potolit după ce a mai ucis cu patru focuri de armă pe şeful său, cel bănuit de legături amoroase cu soţia sa, în plină stradă, în faţa Baroului de Avocatură din Deva. Laichici a depus arma şi cele trei cartuşe rămase la sediul Inspectoratului de Poliţie, din Deva, unde s-a predat. Un an mai târziu a fost condamnat la închisoare pe viaţă, dar ulterior instanţele au decis transformarea pedepsei într-una de 25 de ani de închisoare. În ultimii doi ani, condamnatul a depus mai multe solicitări de eliberare condiţionată, care au fost respinse până în prezent.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Mama criminală, acuzată de moartea a trei copii, a pledat nevinovată. A dat vina pe unul dintre minorii care au murit arşi

Alina Ardeleanu a fost trimisă în judecată în dosarul tragediei petrecute în Uricani, când trei dintre cei patru copii ai săi, cu vârste cuprinse între un an şi 10 ani au murit într-un incendiu. Femeia a fost acuzată că a provocat tragedia însă va pleda nevinovată, susţinând că, de fapt, unul dintre copii ar fi provocat incendiul. Ea a mai fost condamnată într-un dosar pentru perversiuni asupra unui copil.

Explicaţiile halucinante ale ucigaşului sadic al unei eleve, devenit ateu: „Dacă exista Dumnezeu, el a stat pasiv şi nu a intervenit pentru a-şi ocroti creaţia”

Aurel Enea se află în închisoare din 2007, după ce a ucis, în urma unui plan sadic, o elevă, al cărui cadavrul l-a tranşat apoi şi i-a ascuns părţile. Nu a recunoscut crima, dar nici nu a negat-o, în schimb, spre deosebire de alţi condamnaţi care devin mai religioşi pe durata detenţiei, s-a transformat într-un ateu convins.

Detaliile crimei înfiorătoare comise de trei adolescenţi: femeia batjocorită şi ucisă în centrul Devei a implorat în faţa camerelor video după ajutor

Trei adolescenţi vor face între 10 ani şi 15 ani de închisoare, după ce în luna august a anului trecut au violat şi au ucis în bătaie, în centrul Devei, o femeie fără adăpost. Minorii au supus victima unor chinuri îngrozitoare, iar scenele cumplite au fost înregistrate, minute în şir, de camerele de supraveghere din centrul Devei. În ciuda filmărilor, abia cinci ore mai târziu autorităţile s-au sesizat, în urma unui apel la 112.

Mărturia terifiantă a elevei care a scăpat din mâinile unui violator: „Îmi imaginam faţa desfigurată cu acid sulfuric şi că voi fi nevoită să mă spânzur”

Cel mai cutremurător caz de agresiune sexuală petrecut în judeţul Hunedoara l-a avut în prim-plan pe „monstrul din Lupeni”, Carol Stoica, un fost condamnat pentru trei violuri, prins la scurt timp după eliberarea condiţionată. Recidivistul a semănat teroare în mintea victimei sale şi doar un miracol a făcut ca tânăra să scape cu viaţă după momentele cumplite trăite.


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite