Bătaie cu ranga în municipiul Orăştie: un bătăuş a ajuns la spital cu mai multe leziuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Orăştie, s-a ales cu mai multe leziuni după ce a fost implicat într-o agresiune. Deşi în momentul în care a izbucnit scandalul hunedoreanul avea la el o bară metalică, acesta a ajuns din agresor victimă.

Conflictul a avut loc în apropierea unei foste fabrici din oraş, unde bărbatul a vrut să-şi încheie nişte neînţelegeri mai vechi cu un tânăr de 23 de ani.

Acesta din urmă a fost însoţit însă de doi prieteni, care l-au dezarmat pe atacator. Totul s-a întâmplat la ieşirea de la lucru a celor patru bărbaţi, care au împărţit pumni în stânga şi în dreapta.

Cel care a ajuns la poliţie şi a făcut reclamaţie pentru agresiune a fost tânărul de 23 de ani.

În urma verificării aspectelor sesizate s-a constatat că cel acuzat de agresiune, bărbatul de 38 de ani, s-a deplasat după incident la Urgenţă, unde a fost diagnosticat cu mai multe leziuni ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Bogdan Niţu.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite