Bărbat muşcat de viperă la Cetatea Devei. Victima este un angajat la telecabină şi a vrut să prindă şarpele

Bărbat muşcat de viperă la Cetatea Devei. Victima este un angajat la telecabină şi a vrut să prindă şarpele

FOTO: ARHIVĂ.

Un angajat la Telecabina cetăţii Deva a fost muşcat de o viperă. Bărbatul a încercat să o prindă pentru a-i feri pe turişti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un angajat al serviciului care administrează Telecabina Cetăţii Deva a fost muşcat de un şarpe, în timp ce încerca să îl prindă. În urma incidentului, victima a ajuns la spital, însă a luat cu ea şarpele într-un borcan.

Incidentul s-a petrecut miercuri. Medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Deva i-au administrat ser antiviperin, în prezent, bărbatul fiind internat în unitatea medicală. 

„La UPU Deva s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 47 de ani, era stabil şi avea la un deget de la mâna stângă o marcă de muşcătură de viperă. Pacientul a venit cu vipera vie, în borcan. Medicul de gardă i-a administrat tratamentul specific, respectiv serul antiviperin. De asemenea, pacientului i s-a administrat tartament cu antibiotico-terapie şi corticoterapie. În prezent, se află internat în Secţia de Boli Infecţioase, este stabil şi se află sub supraveghere medicală”, a informat Daniela Roşca, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva.

Bărbatul ar fi încercat să prindă şarpele pentru a-i feri pe turişti. Zona Dealului Cetăţii Devei este cunoscută ca un habitat al viperelor.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Teoriile bizare despre Sarmizegetusa Regia ale „savanţilor“ din anii '90: cuiul dacic care nu ruginea şi oraşul subteran

Secretele celor mai prospere oraşe antice dispărute: capitala întemeiată de romani şi coloniile greceşti înghiţite de mare 

Cinci ani de la descoperirea fabuloasă din Sarmizegetusa Regia. Soarta cererii de recompensă pentru matriţa unică în lume

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: