Bacalaureatul bate greva: unii elevi vor susţine examenul, alţii vor sta acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Greva profesorilor închide calculatoarele doar în patru centre de examinare din judeţ. Din cei peste 800 de şcolari care trebuiau să suţină, astăzi, proba de evaluare a competenţelor digitale, numai 500 au fost reprogramaţi.

La Liceului „Horea” din Deva şcolarii din anii terminali sunt verificaţi conform programării. „Nu ne putem bate joc de elevi. Programările pentru bacalaureat s-au făcut acum două săptămâni, iar notificarea oficială că azi este grevă am primit-o abia ieri. Mulţi dintre cei care sunt examinaţi astăzi sunt înscrişi la frecvenţă redusă şi şi-au luat zi liberă din timp pentru a putea veni la şcoală”, a declarat, în această dimineaţă, Corneliu Voicu, directorul instituţiei de învăţământ. Acesta a precizat că solidarizează cu restul colegilor din judeţ prin faptul că orele de curs nu se ţin, ceilalţi elevi fiind înştiinţaţi să stea acasă. Situaţia este similară şi la Colegiul Tehnic „Transilvania". „Interesul copiilor a primat. 11 cadre didactice, profesori asistenţi şi evaluatori, nu au fost în grevă pentru că nu au vrut să bulverseze elevii. Dacă îi reprogramam, orarul tezelor la alte discipline se modifica”, a precizat Maria Andrei, director adjunct.

Evaluaţi înainte sau după grevă

Potrivit lui Alexandru Lăutaru, inspector şcolar general, pe lista şcolilor unde greva este literă de lege se numără Grupul Şcolar „Téglás Gábor” din Deva, Seminarul Teologic de la Prislop, Grupul Şcolar „Dimitrie Leonida"  din Petroşani şi Grupul Şcolar „Ovid Densuşianu” din Călan. O parte din elevii afectaţi de greva profesorilor au fost deja verificaţi, în timp ce alţii vor fi supuşi evaluării în zilele următoare. „Cei 40 de elevi care trebuiau testaţi astăzi au fost evaluaţi ieri”, a declarat Sipos Zsolt, lider sindical la prima unitate de învăţământ menţionată.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite