Avalanşa devastatoare din Retezat care a dus la moartea a doi copii alpinişti. Ce au decis anchetatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto:  Salvamont Hunedoara.
Foto:  Salvamont Hunedoara.

În 2017, doi copii alpinişti au murit în urma unei avalanşe petrecute în Masivul Retezat. Ancheta procurorilor a fost finalizată.

Ancheta în dosarul „avalanşei mortale din Retezat” a fost finalizată de procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Procurorii au încheiat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, precum şi a unei persoane juridice (o asociaţie constituită în scopul de a organiza expediţii în munţi înalţi, a promova activităţi sportive la mare altitudine, a dezvolta şi susţine practicarea sporturilor şi a activităţilor montane, sporturilor extreme la nivel de performanţă şi recreativ), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a informat Ministerul Public.

Ovidiu Popescu, alpinistul care a condus expediţia din 22 aprilie 2017, în care un grup de şapte persoane, dintre care trei copii, au fost surprinşi de avalanşa din Retezat, a fost acuzat de informarea superficială asupra condiţiilor meteo, alegerea unui echipament inadecvat riscurilor de loc şi vreme, neutilizarea unui ghid montan calificat, călăuzirea grupului pe un traseu montan nerecomandat în condiţii de iarnă (curba de nivel de sub creasta Colţilor Pelegii) şi ignorarea stării meteo severe. Procurorii au arătat că acţiunea turistică a fost organizată impropriu şi a fost condusă defectuos în masivul Retezat, către vârful Peleaga, cu consecinţa surprinderii în zona Şaua Berbecilor – Colţii Pelegii, în jurul orei 14.00 – 14.20, a membrilor grupului turistic din care inculpatul făcea parte, de către o avalanşă în urma căreia au decedat doi copii.

„Fără călăuzirea grupului pe un traseu cu expunere la producerea avalanşei în condiţii nivologice, de relief, şi de vreme, apte să conducă la declanşarea ei şi în lipsa oricăror alte măsuri de prevedere şi siguranţă pe care trebuia şi putea să le ia (asigurarea serviciilor unui ghid montan calificat, informarea corectă asupra vremii, considerarea şi aprecierea stării meteo constatate la faţa locului cu consecinţa păstrării unei distanţe între membrii grupului (6-10 metri), utilizarea unui echipament adecvat, prinderea în corzi ancorate), avalanşa nu ar fi avut loc sau cel puţin nu ar fi surprins şi antrenat membrii grupului, lipsind consecinţa producerii unor leziuni traumatice la cei doi copii, incompatibile cu viaţa”, se arată în rechizitoriu. Dosarul va fi soluţionat la Judecătoria Haţeg.


Foto: IJJ Hunedoara.

retezat avalansa

Tragedia din Retezat

În avalanşa din Masivul Retezat şi-au pierdut viaţa Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, doi adolescenţi cu vârste de 13 ani şi 12 ani, campioni la alpinism. O anchetă penală s-a derulat între timp, pentru ucidere din culpă, cauza, considerată una complexă, fiind preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „În data de 22 aprilie 2017, în jurul orei 7.30, un grup de persoane a plecat de la o cabană situată în Munţii Retezat, cu intenţia de a se deplasa pe Vârful Peleaga. Ca urmare a avalanşei ce s-a produs, două dintre persoane, ambele minore, au decedat”, informa Ministerul Public.  Din grupul de şapte persoane făceau parte trei copii, respectiv Karla Gulacsi (16 ani), Dor Geta Popescu (13 ani) şi Erik Gulacsi (12 ani), dar şi taţii copiilor şi două femei, cu vârste de 38 de ani şi 40 de ani. Aceştia au fost surprinşi de o avalanşă produsă în zona Bucura – Vârful Pelegii. Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi au murit în scurt timp de la producerea accidentului pe munte, suferind traumatisme complexe cranio – cerebrale. Nu purtau căşti de protecţie în momentul tragediei, un detaliu care le-ar fi putut schimba situaţia, susţineau legiştii.


Foto: Salvamont Hunedoara.

sorin sanda avalansa


Persoanele care au scăpat cu viaţă aveau, la prima constatare, răni minore şi au fost sfătuite să se deplaseze spre Cabana Genţiana. „Dacă pe văi, în prima parte a zilei, vremea se arăta însorită, cu vânt moderat, sus pe creastă ceaţa, vizibilitate destul de slabă şi vânt foarte puternic: 80-100km/h. Mai târziu a început ninsoarea, care a îngreunat foarte mult acţiunea de localizare a victimelor”, informa Ovidiu Bodean, şeful Salvamont Hunedoara.

„Dacă era o vreme frumoasă copiii puteau merge în acea zonă, dar în condiţiile de sâmbătă, cu furtuna în care vântul bătea cu 90 la kilometri pe oră, cu zăpada spulberată care a format plăci, nu aveau ce căuta acolo. Ei nu aveau hamuri şi nici cască. Copiii au fost duşi către moarte, pentru că grupul putea lua decizia să nu îi ducă pe copii acolo”, relata Sorin Sanda, unul dintre salvamontiştii care au ajuns la locul tragediei pentru a recupera trupurile victimelor. Salvamont Hunedoara a emis în mai multe rânduri atenţionări de avalanşă în Masivul Retezat, ultima fiind transmisă „cu risc de avalanşă iminentă”, chiar cu o zi înainte de accident.


Mai puteţi citi şi:

Raportul Salvamont despre tragedia din Retezat: „Au fost mai multe atenţionări de avalanşă, ultima fiind de risc iminent”

Imagini cutremurătoare de la avalanşa din Retezat. Ce au filmat salvamontiştii care au scos trupurile copiilor din zăpadă

VIDEO Primele imagini de la locul tragediei din Retezat. Salvatorii au adus de pe munte trupurile celor doi copii

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite