Autostrada Lugoj - Deva. Costuri uriaşe pentru lucrările suplimentare pe Lotul 3, deschis circulaţiei cu restricţii

Autostrada Lugoj - Deva. Costuri uriaşe pentru lucrările suplimentare pe Lotul 3, deschis circulaţiei cu restricţii

Se criculă cu restricţii pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj - Deva.

Restricţiile de circulaţie aplicate pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj - Deva vor fi ridicate în urma unor lucrări costisitoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Restricţiile de tonaj şi de viteză impuse pe cei 21 de kilometri din Autostrada Lugoj – Deva, deschişi circulaţiei în 23 decembrie 2019 vor fi ridicate după efectuarea unor lucrări la terasamente, poduri şi carosabil. Acestea vor fi realzate pe cheltuiala constructorilor spanioli ai Lotului Ilia – Holdea.

Sorin Scarlat, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a declarat că aproape 200 de milioane de lei vor costa lucrările de remediere necesare pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva.

„Compania a apelat la trei expertize independente pentru a pune în evidenţă sau a confirma starea de degradare sau erorile de execuţie pentru acest tronson de autostradă, iar pe parcurs ce aceste soluţii sunt date de către experţi, Compania face o evaluare a lucrărilor ce trebuie executate pentru a pune în siguranţă sau a face reparaţiile necesare şi pentru a cuantifica valoarea acestor lucrări. Înainte de sărbători am trimis către Curtea de Arbitraj prima solicitare către Antreprenor, estimată la 48 de milioane de lei, având în spate expertiza de drum. Urmează alte două solicitări, după ce vom finaliza expertiza de poduri şi expertiza de consolidare de terasament. Estimăm că valoarea lucrărilor ce trebuie executate pentru a pune în siguranţă traficul se ridică la aproximativ 200 de milioane de lei. Lucrările care vor fi executate vor face parte dintr-o procedură de achiziţie publică, ar valoarea lucrărilor va f plătită din garanţia executată de la antreprenor şi din aceste sume pe care CNAIR le solicită antreprenorului să le plătească autorităţii contractuale”, a declarat Sorin Sacarlat, în cadrul une conferinţe de presă, la Alba Iulia.

 

Deschisă după şase ani, cu restricţii
Lotul 3, de 21 de kilometri, se întinde între Ilia şi Holdea şi a fost deschis traficului în 23 decembrie 2019, după şase ani de la semnarea contractului înter fosta Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi Asocierea de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA. Constructorii spanioli au obţinut în toamna anului 2013 contractul pentru derularea investiţiei, estimată iniţial la 580 de milioane de lei, fără TVA. Lucrările trebuiau finalizate în vara anului 2016, însă au înregistrat întârzieri de peste trei ani. În prezent, pe tronsonul de autostradă din vestul ţării, maşinile cu masa mai mare de 7,5 tone au accesul interzis, iar şoferii pot circula viteza maximă de până la 80 km/h şi cu viteza maximă de 50 de km/h, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, mâzgă sau pe durata ploilor torenţiale. De asemenea, viteza maximă admisă este de 60 de km/h în zona podului peste râul Mureş, în zona podurilor de pe autostradă, la nodul Ilia şi în zona podului de pe autostradă de la nodul Dobra, a informat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Atenţie, şoferi de pe Autostrada A1: pericole neaşteptate pândesc la tot pasul. CNAIR pusă la plată după accidentul cu un urs

„Autostrada interzisă“ care întinde la maximum nervii românilor. Cum îi afectează restricţiile pe şoferi şi localnici

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva: 21 de kilometri deschişi cu restricţii de viteză şi tonaj, după 6 ani de lucrări

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: