Autostrada Lugoj - Deva: a mai rămas o zi de lucru din ultimatumul dat pe Lotul 3. Când pot fi deschişi cei 21 de kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 12 august, constructorii Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva au avut termen 10 zile să remedieze deficienţele semnalate de CNAIR, care au refuzat recepţia lucrărilor la cei 21 de kilometri de autostradă.

A mai rămas o zi de lucru pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva. În 12 august, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi oficialii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au dat un ultimatum de 10 zile constructorului, în care i-au solicitat să remedieze deficienţele care au împiedicat deschiderea celor 21 de kilometri de autostradă.

Dacă problemele sunt remediate până la finalul zilei, autostrada ar putea fi recepţionată jla sfârşitul acestei săptămâni. Altfel, CNAIR va prelua tronsonul şi va încheia lucrările, până la sfârşitul lunii august. „Joi voi fi pe lotul 3. Dacă nu fac ceea ce li s-a cerut de către companie, nu vom face recepţia, va prelua CNAIR-ul acest tronson de autostradă, va face lucrările care mai sunt de executat pentru punerea în siguranţă a autostrăzii şi până la finele lunii august o dăm în trafic şi facem legătura”, a declarat, marţi, ministrul Răzvan Cuc.

Lucrările rămase de executat nu puneau probleme deosebite, informa ministrul, la ultima sa vizită pe Autostrada Lugoj – Deva. „Aceste lucrări ar fi trebuit să fie finalizate până luni, 12 august 2019, când a fost programată recepţia acestui lot. Din imagini se poate observa că şanţurile de scurgere a apei, gardurile sau marcajele fie nu au fost executate fie au fost executate neconform. Lipsesc de pe acest lot până şi o parte din telefoanele de urgenţă, care ar fi trebuit să fie la rândul lor montate până la data recepţiei. Reamintim ca la momentul întrunirii Comisiei de recepţie, Consultantul care a monitorizat lucrările pe acest lot, nu a recomandat începerea procedurilor, din cauza problemelor existente”, a informat CNAIR, care a publicat în urmă cu o săptămână imagini de pe Lotul 3.

La rândul lor, constructorii susţin că au depus eforturi mari pentru a finaliza Lotul 3 al autostrăzii din vestul ţării, care putea fi recepţionat în 12 august. Atunci, Comisia de recepţie a CNAIR a refuzat începerea procedurilor de recepţie pentru cei 21 de kilometri de autostradă, construiţi între Ilia şi Holdea.

„Antreprenorul spaniol a primit în cursul zilei de luni o înştiinţare de remediere pentru neconformităţile găsite la lotul 3, pentru a le remedia pentru o perioadă de 10 zile, asta înseamnă că joia viitoare, dacă nu remediază aceste neconformităţi care ţin de siguranţa traficului, Compania de Autostrăzi va purcede la rezilierea contractului, va prelua autostrada Compania de Autostrăzi, va face acele remedieri care se pot face în 10 zile şi vom da în trafic şi ceilalţi kilometri până la sfârşitul lunii august”, declara marţi, 13 august, minstrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Miercuri, doar Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj - Deva, de 22 de kilometri, între Deva (Şoimuş) şi Ilia, a fost recepţionat şi dat în folosinţă, după ce CNAIR a preluat bretelele construite pe Lotul 3, la nodul rutier de la Ilia, în ciuda opoziţiei constructorilor Lotului 3.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, în blocaj înaintea inaugurării aşteptate de 5 ani. Lotul 3 nu poate fi deschis, iar pentru Lotul 4 se caută o soluţie de compromis

Autostrada Lugoj - Deva: probleme grave semnalate pe unul dintre tronsoane la recepţia lucrărilor la cei 43 de kilometri. Doar un lot ar putea fi inaugurat

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 3. Drumarii pregătesc recepţia celor 21 de kilometri construiţi cu întârzieri record

VIDEO Premieră pe Autostrada Lugoj - Deva, la cinci ani de la startul lucrărilor. Ce se întâmplă pe Dealul Liliecilor şi cât a mai rămas de construit din autostradă 

Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 4 înainte de recepţie: „Este exclus ca autostrada să nu fie deschisă până de Sfânta Maria”

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite