Autostrada Lugoj - Deva. Constructorul Lotului IV: „Am fi putut finaliza lucrările în doi ani”. Cum arată Dealul Liliecilor şi ce i-a încurcat pe constructori 0

Ştefan Şerbu, reprezentant al constructorului Lotului IV din Autostrada Lugoj - Deva, susţine că lucrările la autostradă au fost întârziate trei ani din cauza lipsei unor avize pe care antreprenorii trebuiau să le primească pentru a putea continua lucrările, în special pe Dealul Liliecilor. Existenţa peşterii cu lilieci, care au trebuit relocaţi, a stat la originea întârzierilor. Cei peste 22 de kilometri ai autostrăzii vor fi finalizaţi în luna august. VIDEO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Distribuie clipul