Atrocităţile sadicelor contese din Evul Mediu: ospeţe canibalice cu fecioare, băi în sânge pentru frumuseţe, incesturi şi vrăjitorii
0
Unul dintre cele mai înfiorătoare personaje ale Evului Mediu a fost Elisabeta Bathory, contesă în familia nobililor care au condus Transilvania în jurul anului 1600. Legenda spune că ar fi ucis peste 600 de tinere. Seria poveştilor horror despre faptele conteselor are în prim plan şi alte personaje, unul dintre acestea fiind Elisabeta Szilagyi, soţia lui Ioan de Hunedoara. Multe dintre legende nu au fost însă confirmate.
Cele mai înfiorătoare legende ale nobililor care s-au aflat în fruntea Transilvaniei, în perioada medievală, vorbesc despre ororile comise de membrii familiei Bathory. Prim-planul legendelor macabre este ocupat de Elisabeta Bathory, contesa ungară înrudită cu principii transilvăneni care au domnit în jurul anului 1600. Elisabeta Bathory (1560 - 1614), deţine recordul celui mai mare număr de victime atribuite unui singur criminal. Ar fi omorât 650 de femei, potrivit unor mărturii consemnate de istorici.
Victimele ei erau tinere, din satul Cachtice (Slovacia) unde aceasta locuia împreună cu soţul ei Francisc Nadasy, iar crimele au avut loc în intervalul de un deceniu.
Despre Elisabeta Bathory se spune că a fost o contesă crudă, care ucidea fecioare pentru a se îmbăia în sângele lor, cu scopul de a-şi menţine frumuseţea eternă. A torturat fete inocente, arzându-le cu candele sau mutilându-le cu fierul înroşit.
La începutul anilor 1600, plângerile despre cruzimea ei au ajuns la palatinul Juraj Thurzo. Guvernatorul şi soldaţii săi au apărut neanunţaţi în casa în care locuia Elisabeta şi ar fi surprins-o pe aceasta în timpul comiterii unor crime, susţin istoricii.
În timpul procesului ei, început în 2 ianuarie 1611, un martor a declarat că a văzut o listă a victimelor, scrisă de contesă, în care au fost trecute numele a peste 600 de tinere.
Atrocităţile descrise de alţi martori includeau bătăile grave, arsurile, mutilările mâinilor, muşcarea cărnii de pe faţă, mâini şi alte părţi ale corpului, îngheţarea sau moartea prin înfometare.
Preotul o acuza de vrăjitorie
"Johannes Ponikenus, preotul din Čachtice a solicitat să depună mărturie. De schingiuiri nu ştia nimic, în schimb a acuzat-o pe stăpână de vrăjitorie şi de posedare diavolicească. El declarase că ştia că stăpâna omora fete de cel puţin de zece ani, şi aceste fapte sunt bine cunoscute locuitorilor din Sárvár", scrie cercetătoarea Maria Roşu, pe blogul Istorii Povestite. Mărturia preotului era următoarea: "Pentru că, pe de o parte mai devreme, pe de alta în aceste timpuri, din cauza unor lucruri întâmplate în diferite regiuni, anumite plângeri grave au ajuns la urechile noastre despre nobila Domina Elisabeta Báthori, deoarece călăuzită de nu se ştie ce fel de duh, lăsând la o parte frica de Dumnezeu şi de semeni, a omorât şi a ordonat uciderea, într-un mod nemilos şi în diferite feluri, mai multor fete şi tinere şi alte persoane feminine care trăiau la curtea ei”, afirma cercetătoarea Maria Roşu, pe blogul Istorie Povestită.
Contesa, în schimb, nu fusese audiată, deşi ceruse în repetate rânduri. Martorii flagrantului nu au depus nici ei mărturie. "Au fost audiate însă persoane care aveau informaţii doar din auzite şi duşmani notorii ai Elisabetei Báthori. În cazul comisiei judecătorii n-au dat sentinţă, au aprobat tacit decizia palatinului de a o pune între pietre”, informa cercetătoarea Maria Roşu, pe blogul Istorie Povestită.
Contesa a murit „înzidită” în turnul Castelulul Cachtice în 21 august 1614, înainte de a primi o sentinţă pentru crimele de care a fost acuzată.
O altă legendă care circula pe seama Elisabetei Bathory este că folosea sângele fecioarelor, pentru a se îmbăia şi a se ospăta cu el, în speranţa că astfel va rămâne veşnic tânără şi frumoasă. Legenda contesei care a căutat tinereţea şi frumuseţea veşnică a fost creată în jurul anului 1720 de iezuitul Ladislau Turcoczi şi a fost publicată în topografia Ungariei. Povestea a fost considerată credibilă, fiind scrisă de cineva cu un nivel ridicat al cunoştiinţelor, dar nu este confirmată documentar. Alţi istorici susţineau că fetele ucise de Elisabeta au fost schingiuite cu un instrument înfiorător, denumit "fecioara de oţel". Erau aşezate într-o cutie sub forma unui sicriu, care la închidere le străpungea trupul cu piroane de oţel. Nu există niciun document care să ateste folosirea acestui instrument. Cele mai multe dintre poveştile care au circulat pe seama contesei au fost create după moartea ei.
Ana Bathory, acuzată de vrăjitorie şi relaţii incestuoase
Legendele vremii povestesc şi despre relaţiile incestuoase dintre Ana Bathory şi principele Gabriel Bethlen, înrudiţi cu Elisabeta Bathory.
Principele Transilvaniei, Gabriel Bathory, a fost nepotul Elisabetei Bathory. Despre el se spunea că avea un comportament tiranic şi că era destrăbălat, însă viaţa sa nu a fost investigată suficient, susţin istoricii, pentru ca toate legendele care circulau pe seama lui să poată fi confirmare.
Succesorul său, Gabriel Bethlen a acuzat trei dintre rudele lui Bathory de vrăjitorie, în 1614, 1618 şi 1621, iar una dintre acestea era Anna Bathory (1594 - 1636), sora principelui. Cei doi au fost acuzaţi de relaţii incestuoase, iar Ana a fost judecată şi pentru vrăjitorie. Şi despre ea au existat legende că s-ar fi îmbăiat cu sângele unor fecioare pentru a căpăta tinereţe.
„Nici principele Gábor Bethlen, suflet iluminat, nu a fost scutit de o seamă de temeri că boala primei sale soţii, Zsuzsanna Károlyi, s-ar datora unor practici magice. Iniţiează un proces de vrăjitorie împotriva surorii fostului său rival Gabriel Bathory, Anna Báthory de Somlyó, şi a două doamne nobile: Dengeleginé, Kata Török de Enying şi Imrefiné, Kata Iffjú (fostele amante ale lui Bethlen). „A fost prinsă Csomaközi Banfiné (Anna Báthory, după numele soţului), şi din cei îndrăciţi cinci, şi maestrul. Am scris imediat, să fie văzută de lege, dacă s-a dat sentinţa, să fie omorâtă. Numai de te-ar vindeca acei rupţi de Dumnezeu, poate cumva te pot vindeca”, citim într-o scrisoare, din 21 martie 1621, a lui Bethlen adresată soţiei sale", se arată pe blogul Istorie Povestită.
Istoricii susţin că aceste dispute au fost create de Bethlen pentru a câştiga proprietăţile femeilor acuzate. Gabriel Bathory a murit asasinat, în urma unui complot la care au participat prietenii săi. Cei care l-au trădat şi l-au ucis, l-au dezbrăcat apoi şi i-au aruncat corpul într-un pârâu.
Elisabeta Szilagyi contesa de temut a Hunedoarei
Elisabeta Szilagy (1410 - 1484), soţia voievodului Iancu de Hunedoara şi mama regelui Ungariei, Matia Corvin. este descrisă ca fiind o personalitatea puternică şi controversată. O legendă spune că slujitorii ei erau îngrozişi de cruzimea ei. Elisabeta ar fi dat ordin ca, în cazul în care nu i-ar fi plăcut modul cum urma să arate balustrada capelei, meşterul care lucra la construcţia ei urma să fie decapitat. Speriat de cele auzite, arhitectul a fugit din castel înainte de a termina lucrarea, iar legenda spune că el a povestit tuturor celor pe care îi cunoştea despre dorinţa reginei şi niciun alt meşter nu a mai venit la castel pentru a continua construcţia. Balustrada capelei a rămas astfel neterminată.
O altă legendă despre Elisabeta Szilagyi spune că ar fi ordonat uciderea celor trei prizonieri turci care ar fi săpat fântâna din curtea Castelului Corvinilor, chiardacă soţul ei, Ioan de Hunedoara le-ar fi promis acestora libertatea, dacă descopereau apă în stânca pe care a fost zidită cetatea. Se spune că prizonierii au săpat 15 ani până să dea de apă, însă nu au mai fost eliberaţi. Între timp, voievodul murise, iar soţia sa, Elisabeta Szilágyi, a hotărât uciderea turcilor. Pe un zid al boltei care acoperea în trecut fântâna a fost descoperită o inscripţie, tradusă în mai multe feluri, unul fiind „Hassan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică“. Mult timp, însă, inscripţia care a dat naştere legendei a fost interpretată altfel: “apă aveţi, dar inimă nu”.
Vă recomandăm şi:
Un număr impresionant de legende circulă despre Castelul Corvinilor din Hunedoara, însă multe dintre ele sunt ştiute de foarte puţini dintre vizitatorii monumentului. Una dintre ele, documentată de arheologi, este cea a criptei în care, cel mai probabil, urma să fie înmormântat Ioan de Hunedoara. Încăperea se află sub capela castelui.
Ioan de Hunedoara a rămas în istorie ca unul dintre marii voievozi ai Transilvaniei şi un apărător al creştinătăţii în faţa expansiunii puternicului Imperiu Otoman din secolul al XV-lea. Ioan (Iancu) de Hunedoara şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în campaniile militare, iar iscusinţa sa i-a adus renumele de „atlet al lui Hristos”. Voievodul a avut însă aliaţi de bază în numeroasele bătăţii purtate.
Ioan de Hunedoara a murit de ciumă, la scurt timp după ce îi alungase pe turci de la porţile Belgradului. Matia, fiul său devenit rege al Ungariei, a murit intoxicat de plumb, iar fratele său mai mare Ladislau a fost decapitat. Şirul de tragedii neaşteptate, unele inexplicabile, din familia Huniazilor au curmat devreme istoria unei familii puternice, care a dominat Transilvania în secolul XV.
Povestea impresionantă a bătăliei de la Belgrad, în care armatele creştine conduse de Ioan de Hunedoara au rezistat eroic în faţa invadatorilor otomani ai Belgradului, l-au transformat pe voievodul transilvănean într-un erou al Creştinătăţii. Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria României, Ungariei şi a Balcanilor.
Se încarcă comentariile...
