Arsenie Boca şi prima minune de pe Muntele Athos. „Personajul misterios” care i s-a arătat şi i-a citit gândurile - de atunci i s-a schimbat definitiv viaţa

Arsenie Boca şi prima minune de pe Muntele Athos. „Personajul misterios” care i s-a arătat şi i-a citit gândurile - de atunci i s-a schimbat definitiv viaţa

Arsenie Boca.

Povestea fascinantă a minunii de pe Muntele Athos a fost relatată de părintele Arsenie Boca într-un manuscris. El a povestit despre cum, într-o seară de aprilie, în vremea petrecută în sihastria de pe munte înainte de a deveni călugăr, a întâlnit un personaj misterios, care i-a citit gândurile şi i-a luminat calea.

În primăvara anului 1939, părintele Arsenie Boca, pe atunci un tânăr diacon cu numele Zian, fusese trimis în călugărie pe Muntele Athos, de către Mitropolitul Nicolae Bălan. În cele trei luni petrecute în „grădina maicii Domnului”, cum este numită monahia de pe muntele Athos, Arsenie Boca a muncit la construirea treptelor spre schiturile şi peşterile călugărilor şi s-a ocupat de copierea manuscriselor Filocaliei, care urmau să fie publicate apoi în România.

Arsenie Boca a părăsit muntele Athos cu regerete, potrivit propriilor relatări, iar unul dintre motivele care l-au făcut să se despartă cu greu de acel loc a fost întâmplarea pe care urma să o relateze într-unul din manuscrisele sale.

„Lucram de câteva zile să reconstruim treptele care coboară dinspre schitul Prodromul la peştera Sfântului Athanasie. Peştera se afla aproape în buza mării, la vreo 50 de trepte deasupra ei. Foloseam materialul existent chiar de acolo, bucăţi de rocă destul de tare şi pe care o fasonam cu daltă şi cu barosul. Lucram cu Porfirie şi Dometie de la chilia Sfântul Ipatie (...). Trebuia să facem muncă de ocnaşi, spărgeam şi fasonam dalele de piatră apoi le trăgeam cum puteam de la vale la deal. Mai foloseam bâte rotunde din lemn de castan şi nişte capete de funii, foste parâme ale corăbiilor din cea trecută vreme, ce miroseau a mare, a alge şi a peşte. Mi-era o sete şi o foame, gura mi-era năclăită şi amară, soarele ne bătea, dar nu ne prea încălzea în timpul ce greu se desprimăvăra, de început de aprilie. Mă gândeam la sfinţii de pe Muntele Sinai care şi ei au cărări în trepte pe drumul spre piscul muntelui unde Moise a primit tablele legii – Tora. Încercam să-mi aduc aminte din liceu câte trepte erau pe muntele Sinai. Aici aveam de lucrat vreo 300”, îşi începe povestirea părintele Arsenie Boca.

Apariţia miraculoasă

Trezit din reverie de unul dintre călugări, tânărul diacon le povesteşte însoţitorilor săi despre mama lui, care voise să îl însoare şi cu care nu mai păstrase legătura de un an. „Am vrut să mă fac aviator. Dar ca să intru la Cotroceni la şcoala de aviaţie îmi trebuiau bani mulţi şi mama nu avea de unde să-mi dea nici dacă-şi vindea casa. Singura şcoală unde urma să primesc bursa a fost la teologie. Şi cu toate că eram un copil credincios de mic nu m-am simţit vrednic să mă fac preot. Mama voia să mă însoare. Mama mea, Creştina, avea ochii albaştri, ea m-a hărăzit din pântecele ei să mă fac preot. Acum mi-am adus aminte de ea că nu i-am scris de peste un an de zile. I-am spus că vreau să mă călugăresc şi s-a supărat. Nu-i mai scriu pentru că vreau să o învăţ să uite de mine”, relata Arsenie Boca, amintind dialogul purtat cu ceilalţi doi călugări. Se înserase între timp, iar cei trei călugări se speteau cărând blocurile de piatră care urmau să devină trepte spre chiliile monahilor, şi continuau discuţiile despre vieţile lor.

La un moment dat, o apariţie ciudată îi atrage atenţia. „Se auzi o bubuitură ca atunci când s-a rostogolit un bolovan pe pietrele de jos. O voce tulburătoare rosti: “Zian Boca, din România să-i scrii mamei tale scrisoare că, dacă nu, va muri şi o ai pe suflet. Ştiu că eşti fecior şi că nu te-ai atins de femei, dar eşti mândru că eşti pictor şi că ai tăiat cadavre la facultatea de medicină din Bucureşti, va trebui să posteşti, să te rogi şi să tai 100 de beţe din castan ca şi canon de ispăşire”, relata Arsenie Boca.

Întâlnirea cu un sfânt

În momentul apariţiei miraculoase despre care povestise părintele, cei trei se opinteau să împingă un bolovan mare pe două beţe de castan puse ca role.

„Am simţit deodată că se uşurează povara şi bolovanul merge la deal ca tras cu o funie de sus de către cineva sau de o maşinărie cerească. Dometie sesiza şi el ce se întâmplă şi exclamă: Născătoare de Dumnezeu! A venit Sfântul. Într-adevăr lângă noi era o făptură parcă om, parcă fiară, cu barba până la pământ şi un păr ca o coamă de leu. Împingea cu noi la bolovan. El era cel care făcea ca bolovanul să meargă parcă tras de cineva de sus”, îşi amintea părintele Arsenie Boca.

Încurajaţi de cele petrecute, călugării au început să cânte, alături de necunoscutul care îi impresiona prin înfăţişarea sa. „Vocea mea care nu era exersată la cântat a căpătat inflexiuni melodice şi scotea sunete plăcute pe care nici eu nu le cunoşteam până atunci. Cânta şi Porfirie cu vocea lui de bas, iar Dometie ne întrecea pe toţi. Eram ca în rai. Patru făpturi care pe buza unei prăpăstii o preacinsteam pe Maica Domnului. Mintea însă îmi zbura în satul meu natal la Vaţa de Sus. O vedeam pe mama îngenunchiată la icoana Preacuratei Fecioarei Maria cum se roagă şi cum plânge cu poza mea în mână. Făptura de lângă mine, cu barba lungă îmi spuse: „- Pe mama ta o cheamă Creştina şi e văduvă. Când te-a adus pe lume, te-a afierosit Domnului şi bisericii”. M-am cutremurat, că aveam lângă mine un Sfânt, un prooroc care-mi ştie trecutul şi numele”, scria Arsenie Boca, în manuscrisul său.

Omul care a lăsat o dâră de foc

Părintele nu le-a spus cine era, totuşi, înainte de a-i părăsi, le-a promis că se vor reîntâlni la Înviere, îndrumându-l pe Zian să îi scrie mamei sale.

„Eu nu mă mai puteam minuna de cele ce se petreceau. Părintele sau fratele care vorbise s-a făcut nevăzut dintr-o dată. Parcă mă atrăgea ca un magnet să mă uit după el. Era deja noapte. Nu mai puteam să mă uit după el. Porfirie punea uneltele una lângă alta, ca să le avem mâine dimineaţă în ordine. Dometie era cuprins de o plăcută emoţie şi ca întotdeauna, cânta un imn. Se auzi vocea făpturii care tocmai plecase, a preabunului Părinte. Nu ştiam cum îl chema, dar eram atras înspre în sus şi am început să urc repede. Poteca se lumina de o lumină albăstruie ca de arc electric, lumină care venea de la făptura minunată ca de la un rug ce ardea pe munte deasupra noastră. După mine urca Porfirie gâfâind, şi apoi Dometie cântând. Sfântul nostru ne lumina drumul spre vârful Muntelui. Era un dar dumnezeiesc nesperat căci noaptea se lăsase şi fără lumină ne-am fi prăvălit în abis şi ne-am fi pierdut vieţile.

Porfirie zise: Sunt de zece ani pe Sfântul Munte şi nu am trăit nici o minune până astăzi, dar astăzi mi s-a arătat milă lui Dumnezeu prin acest Sfânt. Stai Preasfinte, şi nu fugi, căci vedem lumina ta ca pe un far călăuzitor şi putem urca muntele fără să cădem în prăpastie. Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii săi, vorbi şi Dometie în psalmi. Frate Ziane, azi ai primit botezul cu foc şi cu proorocie, căci ţi s-a vorbit ţie de sus. Eu nu vorbeam nimic, eram cuprins de o sfântă emoţie şi de o căldură nemaitrăită.

Îmi făcea bine, căci din pricina frigului care se lăsase la malul mării, eram îngheţat. Am ajuns pe buza Muntelui, la crucea din lemn de Dafin. Sfântul nostru se depărta dar încă ne lumina cu făptura lui Îndumnezeită. Vedeam poteca ce duce către schitul Prodromul. Sfântul mergea înaintea noastră, dar parcă sărea ca o roată de foc, ca o pasăre înroşită”, îşi amintea Arsenie Boca.

Prima minune

Tânărul diacon şi însoţitorii săi au ajuns la poarta mănăstirii de pe munte. „Am alergat la spălător şi ne-am spălat cu apă rece, înghiţind şi câteva guri, dar parcă nu-mi era sete, deşi nu băusem toată ziua nici o gură de apă. Nu băusem nici din apa sărată, aceea pe care o adusese Dometie din mare. M-am dus în camera mea şi m-am întins pe patul tare, athonit, pe burtă, ca ciobanii, căci şi oasele mă dureau şi muşchii de efortul zilei. Sufletul însă îmi era luminat şi fericit. Astăzi pe Sfântul Munte al Athosului am trăit prima minune, am întâlnit un sfânt. O pară de foc. Mi-am zis în gând “Tatăl nostru” şi mi-am însemnat patul, făcând cu mâna dreaptă semnul sfintei cruci. Apoi m-am cufundat într-un somn adânc”, scria părintele Arsenei Boca, într-un manuscris care ulterior a fost publicat de preotul Streza Nicolae în cartea cu titlul „Catisme ale Părintelui Arsenie Boca pe Muntele Athos”.


Vă recomandăm şi:

Secretul lui Arsenie Boca: femeia care a stat 40 de ani lângă el. Cutremurătoarea poveste a Zamfirei, tânăra pe care duhovnicul nu a lăsat-o să se omoare

Ucenica lui Arsenie Boca, maica Zamfira îşi are locul de veci la Mănăstirea Prislop, alături de mormântul părintelui. I-a fost alături timp de peste 40 de ani, din primele zile în care a ajuns la mănăstire şi până la moartea duhovnicului. Povestea ei de viaţă este cutremurătoare. Potrivit unor mărturii, a fost salvată de la moarte de părintele Arsenie Boca şi, la rândul ei, a fost ucenica şi “îngerul păzitor” al acestuia.

Fotografii unice de la înmormântarea părintelui Arsenie Boca au fost publicate în premieră după 25 de ani

Două fotografii rare care înfăţişează înmormântarea părintelui Arsenie Boca la Mănăstirea Prislop (Hunedoara) au fost publicate în premieră, la 25 de ani de moartea duhovnicului.

Zece învăţături ale părintelui Arsenie Boca despre ispită: "Avem sămânţa ei în noi din cauza poftei trupeşti în care am fost zămisliţi"

Au trecut mai bine de 25 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, iar între timp duhovnicul a devenit un adevărat fenomen al ortodoxiei. Pelerinaje impresionante au loc în fiecare sfârşit de săptămână la mănăstirea Prislop, unde se află locul său de veci, iar învăţăturile sale au ajuns la fel cunoscute ca personalitatea sa. Unele dintre ele au menirea să îi ajute pe oameni să nu cadă pradă ispitelor.

Zece profeţii ale părintelui Arsenie Boca: moartea Ceauşeştilor, vărsarea de sânge de la Revoluţie, cutremure şi năpaste

Arsenie Boca, duhovnicul intrat în rândul marilor personalităţi ale ortodoxiei româneşti, ar fi prevestit că preşedintele comunist Nicolae Ceauşescu va muri în ziua de Crăciun a anului 1989. Profeţiile părintelui sunt susţinute de foştii săi apropiaţi şi de cei care l-au cunoscut, iar li se adaugă alte prorociri despre sfârşitul comunismului, războaie şi viitorul României.

Părintele Arsenie Boca şi cele zece mari învăţături despre taina rugăciunii. Care era cea mai cunoscută rugăciune pe care o rostea dimineaţa Sfântul Ardealului

Părintele Arsenie Boca a lăsat posterităţii o moştenire spirituală impresionantă, iar vorbele sale despre credinţă, rugăciune şi milostenie sunt preţuite de milioane de români, dovadă fiind mulţimile de pelerini care vin să să se roage la mormântul său de la Mănăstirea Prislop. Cea mai cunoscută rugăciune a părintelui este cea pe care acesta obişnuia să o rostească dimineaţa.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările