Arhivele secrete ale minelor de aur din comunism: de ce se revoltau minerii şi cum luptau autorităţile cu hoţii de aur

Arhivele secrete ale minelor de aur din comunism: de ce se revoltau minerii şi cum luptau autorităţile cu hoţii de aur

Gura Barza, una dintre marile uzine aurifere din România, în trecut.

Documente din primii ani de comunism în România oferă detalii inedite despre revoltele muncitorilor din minele de aur ale Hunedoarei şi despre greutatea cu care autorităţile ţineau sub control fenomenul furturilor de aur.

Minele de aur din Apuseni au fost obiective extrem de importante pentru economia ţării în ultimul secol, mai ales la mijlocul anilor 1940, când România se refăcea după Al Doilea Rzboi Mondial, având nevoie de aurul extras din Munţii Apuseni. De la 1947, lunar din zona Bradului şi a Săcărâmbului erau extrase în jur de 100 de kilograme de aur pur, însă o parte din metalele preţioase ajungeau pe piaţa neagră.

Mărturii din Arhivele Judeţului Hunedoara oferă detalii mai puţin cunoscute despre goana după aurul Apusenilor, din primii ani de comunism şi despre problemele întâmpinate de autorităţi pentru a opri furturile şi contrabanda. Alte documente vorbesc despre viaţa grea a miilor de mineri care scoteau aurul din măruntaiele pământului. Iată câteva dintre episoadele care au marcat viaţa minerilor hunedoreni la instaurarea regimului comunist.

Contrabanda la scară largă
O notă informativă din 10 ianuarie 1947, a Legiunii de Jandarmi Hunedoara, păstrată la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara, prezenta cauzele numeroaselor furturi de aur care afectau activitatea Societăţii Mica- Brad, după Al doilea Război Mondial. Contrabanda cu aur se face pe scară întinsă, informa căpitanul Emil Popovici, şeful Legiunii de Jandarmi Hunedoara, fără prea mari şanse de prindere a infractorilor.„ Această contrabandă se face de către muncitori, funcţionari, ingineri şi anumiţi indivizi denumiţi proprietari de mine, care au nişte carnete de recunoaştere emise de către Banca Naţională, prin care sunt autorizaţi să îşi exploateze minele, iar aurul să-l predea la Banca naţională. Aurul de la exploatările Societăţii Mica se sustrage de către angajaţii acestei societăţi la ieşirea lor din mină”, arăta documentul.

Regimul Antonescu, mai dur cu hoţii de aur
Hoţii de aur puteau fi identificaţi cu greutate, informau jandarmii, pentru că oamenii se temeau să se denunţe. „Pe timpul regimului Antonescu şi înainte de venirea noului regim la conducerea statului, între Societatea Mica şi angajaţi exista o clauză prin care toţi angajaţii, indiferent de funcţiunea pe care o aveau, erau percheziţionaţi de către organele special create, de către societate împreună cu Poliţia Aurului, iar cei bănuiţi că la ieşirea lor din mină scot aurul sub diferite forme puteau fi reţinuţi într-o cameră specială timp de 24 de ore, unde în asistenţa jandarmilor teritorialo li se făceau percheziţii corporale şi li se dădea chiar sare amară, pentru cei suspectaţi, să-şi facă necesităţile, deoarece în majoritate cei care sustrăgeau aurul înghiţeau bucăţi mici de aur sau le introduceau în anus, pentru a nu fi găsiţi cu acest metal la percheziţiile corporale. După căderea regimului Antonescu această clauză din contractul colectiv de muncă a fost exclusă, iar în locul ei s-a menţionat că acei ce sunt suspectaţi de către oameni de încredere ai societăţii că sustrag aur, la ieşirea din mină sunt obligaţi a se supune percheziţiilor corporale şi responsabilii societăţii să le dovedească şi să le comunice pe cei ce i-au denunţat că sustrag aur, agitând cu această ocazie masa muncitoare, care se opune la percheziţiile corporale”, informa şeful Legiunii de Jandarmi Hunedoara.

Epurări şi legi mai aspre
Minele din zona Brad produceau zeci de kilograme de aur în fiecare lună, dar producţia scăzuse o dată cu instaurarea regimului comunist. Direcţiunea era acuzată că depunea toate eforturile ca producţia să nu se mărească, nemaifiind exploatate filoanele cele mai bogate în aur. Au avut loc epurări, însă, menţionau reprezentanţii Legiunii de Jandami membrii din conducerea minelor au fost doar mutaţi pe alte posturi, la alte exploatări. Contrabandiştii de aur se ascundeau în diferite partide şi sindicate şi se opuneau măsurilor severe luate de jandarmi pentru stârpirea furturilor. Atunci când acestea urmau să fie luate muncitorii erau îndemnaţi la greve.

„Ceea ce îi mai încurajează pe aceşti contrabandişti de aur este că Tribunalul Zarand de foarte multe ori a dat dovadă de indulgenţă în cazul lor. Este necesară o verificare a magistraţilor şi o selecţie a elementelor cinstite. De asemenea, este necesară elaborarea unor noi legi care să sporească severitatea sancţiunilor, deoarece sancţiunile prevăzute de legile în vigoare sunt prea blânde”, informa Legiunea de Jandarmi Hunedoara. Căpitanul Emil Popovici, comandantul Legiunii de Jandarmi Hunedoara, a sesizat Ministerul Afacerilor Interne şi al Minelor şi Petrolului, despre starea de fapt de la Societatea Mica. „Situaţia contrabandei de aur este în prezent foarte grea, lipsa de severitate a legii. Este necesară rezolvarea epuraţiei la Societatea Mica, reorganizarea pazei şi a măsurilor preventive, schimbarea diferiţilor salariaţi de la locurile aurifere. Aşa cum se prezintă situaţia actuală, nu se poate lucra cu calitate, ci doar sporadic, bazându-se mai mult pe noroc în prinderea infractorilor”, arăta acesta, în raportul din 28 ianuarie 1947.

Revolte şi arestări
La rândul lor, miile de mineri ce lucrau în exploatările aurifere din Munţii Metaliferi erau neumlţumiţi de salariile mici şi de faptul că direcţiunea minelor a decis tăierea unor beneficii pentru anul 1947.

„În loc să se mai dea lunar 22 de kilograme de făină de grâu de muncitor, se va da numai 7 kilograme de făină de grâu şi 15 kilograme de făină de porumb, aceasta din lipsă de grâu. Hotărârea a nemlţumit pe muncitori, ei afirmând că nu pot să lucreze în mină cu mămăligă”, informa un raport al Jandarmeriei, din februarie 1947. Minerii îşi exprimau nemulţumirile că nu au primit bocancii prevăzuţi în contractul colectiv de muncă şi afirmau că nu mai pot trăi cu salariile primite. Mai multe greve şi acţiuni de protest au avut loc în lunile februarie şi martie la minele din zona Bradului, iar muncitorii ameninţau de fiecare dată că vor opune rezistenţă acţiunilor de intimidare ale autorităţilor comuniste.

„Muncitorii cereau ca dacă organele poliţieneşti/jandarmii şi Societatea Mica vor ca ei să nu mai fure, să li se dea pâine, îmbrăcăminte, să li se mărească salariile şi să li se pună la dispoziţie camioane suficeinte pentru transportul lor şi numai după ce li se vor satisface aceste doleanţe, acceptă să fie percheziţionaţi şi deferiţi justiţiei în cazul în care vor fi prinşi cu aur”, arăta o altă notă secretă a Legiunii de Jandarmi, din martie 1947.

În lunile februarie şi martie 1947, peste 70 de angajaţi ai Societăţii Mica Brad implicaţi în furturile de aur au fost reţinuţi şi înaintaţi Parchetului Deva. „Îmediat după reţinerea acestora s-a observat o scădere a pruducţiei de aur, scădere ce s-a accentuat pe măsura înmulţirii reţinerilor. Ea se datoreşte faptului că se simte lipsa de tehnicieni, întrucât majoritatea celor reţinuţi erau specialişti. O altă cauză care a determinat scăderea producţiei este că foarte mulţi ingineri, subingineri şi mineri care credeau că o să fie şi ei cercetaţi în legătură cu sustragerea aurului au dispărut de la domiciliile lor sau s-au internat în spitale”, arăta o notă informativă din 1 martie 1947.

Inspectorul ameninţat  de mineri
Anchetele pentru conntrabanda de aur au fost conduse în anul 1947 Constantin Mihalcea, un delegat al Ministerului Afacerilor Interne. Inspectorul general nu a scăpat de furia minerilor, care l-au ameninţat prin manifeste lipite clandestin, în Brad.

„În noaptea de 17 martie 1947 s-au lipit de către necunoscuţi afişe în Brad cu următorul conţinut: Pentru domnul Mihalcea şi toţi ceilalţi, care-l ajută în opera sa de a distruge familii ca să se îmbogăţească, descoperind idolii de aur de la acei care au crezut că auul le va da o viaţă mai liniştită. Cum ei s-au înşelat, aşa te vei înşela şi tu, Mihalcea, pe care îi vei divulga când vei trece prin toate gradele de tortură. Tot ce faci vei simţi pe pielea ta şi în sufletul tău. Azi eşti mare şi tare, dar mâine? Trecutul nu te-a învăţat minte? Unde scrie că moţii să fie tot iobagi şi cerşetori într-o regiune bogată ca aceasta? Coboară şi tu în mizeria din adâncul pământului, şi munceşte de la 20 până la 40 de ani, ca să primeşti o pensie cerşind pe la uşile Casei Cercuale şi ale Societăţii Mica. Şi atunci apucă-te, descoperă ca să distrugi pe cineva. Cine face, lui îşi face. Iar anul 1948 se apropie. Horea, Cloşca şi Crişan trăiesc. De acum nu vor mai fi ei traşi pe roată. Ca acum un secol. Şi vor trage ei pe cine or crede că trebuie”, arăta o notă secretă din 18 martie 1947, păstrată la Arhivele judeţului Hunedoara.

Treptat autorităţile au reuşit să impună măsurile de prevenire a furturilor, astfel că în septembrie, producţia din minele de aur înregistra o creştere semnificativă faţă de lunile precedente, de la 77 de kilograme de aur, în martie, la 116 kilograme de aur în august, la Minele din zona Bradului. La Certej – Săcărâmb producţia a crescut de la 42,7 kilograme de aur în ianuarie 1947, la 83 de kilograme de aur în august 1947. În decemrie 1947, minele din regiunea Bradului produceau 128 de kilograme de aur. Arăta o notă informativă din 31 ianuarie 1948. Totuşi, minerii continuau să se plângă însă de condiţiile din subteran, afirmând, potrivit notelor informative păstrate la arhive, că „la 40 de ani, cei care lucrează în fundul pământului, vor fi şterşi de pe această lume, din cauza minei”.


Vă recomandăm şi:

Goana după aur. Ancheta din 1930 care spune adevărul despre bogăţia ascunsă în vechile mine ale Apusenilor

Jafurile săvârşite în anii 1930 în minele de aur din Apuseni arată cât de bogate erau zăcămintele. Bandele de hoţi care dădeau târcoale cămărilor de aur şi cei care îşi riscau viaţa coborând cu funii în puţurile adânci de zeci de metri scoteau la suprafaţă sute de grame de metal preţios, la fiecare încercare. Într-un dosar păstrat la arhive, 30 de hunedoreni erau anchetaţi pentru că ar fi furat aur în valoare de zece milioane de lei.

Zece secrete ale moţilor, oamenii dârzi din Ţinutul Aurului care i-au dat istoriei pe Horea şi Avram Iancu

Moţii sunt o comunitate aparte care trăieşte în satele din ţinuturile înalte ale Munţilor Apuseni. Deşi în mod tradiţional moţii sunt consideraţi doar localnici ai câtorva sate din jurul oraşelor Câmpeni şi Abrud, treptat şi-au luat numele de moţi şi localnicii de pe Valea Crişului Alb, din Ţara Zarandului, zone din judeţele Bihor, Hunedoara, Arad şi Cluj. Povestea locuitorilor „Ţării Moţilor” este fascinantă.

VIDEO Blestemul aurului. Ce a rămas din Treptele Romane, galeria care a deschis romanilor calea spre inima Apusenilor

Galeria Treptele Romane a fost clădită în urmă cu circa 1.800 de ani, potrivit istoricilor, iar în prezent se află pe lista monumentelor din patrimoniul naţional. Situl a rămas abandonat de mai mulţi ani, fără ca nimeni să ia vreo măsură pentru conservarea sau punerea lui în valoare.

FOTO Valea Jiului la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cum a uimit ţinutul „aurului negru“ un celebru geolog englez

Valea Jiului şi Petroşani se arătau călătorilor din secolul al XIX-lea ca locuri sălbatice şi bogate în minerale, unde peste decenii aveau să se amestece vechii stăpâni ai ţinutului care se ocupau cu păstoritul şi „barabele“ – străinii veniţi şi stabiliţi apoi în vale pentru a-şi câştiga existenţa în minele de cărbune. David Ansted, un geolog englez care călătorise în anii 1860 în Valea Jiului, anticipa prosperitatea zonei carbonifere.

VIDEO Agonia Barburei, satul foştilor căutători de aur din Munţii Metaliferi

Doar 120 de oameni mai trăiesc în casele satului hunedorean Barbura, înfiinţat în urmă cu două secole în Munţii Metaliferi, în apropierea zăcămintelor de aur şi cupru. Cele două mine din sat au fost închise, iar localnicii se plâng de dezastrul ecologic şi social care a urmat mineritului.

FOTO VIDEO Barza, satul părăsit de pe muntele de aur. Dezastrul exploatării aurifere jefuite timp de un deceniu

Exploatarea auriferă Gura Barza a intrat în urmă cu opt ani în programul guvernamental de închidere a minelor, însă oamenii din zonă nu s-au ales cu nimic: fostul complex minier a fost devastat în întregime, foştii mineri nu au mai avut posibilitatea să îşi găsească alte locuri de muncă, iar comunitatea de la poalele Munţilor Apuseni se mai poate mândri doar cu trecutul „muntelui de aur”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: