Arheologii din Sarmizegetusa Regia, după scandalul tăierilor de copaci: „Vestigiile sitului UNESCO nu au fost afectate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţia de mediu care a reclamat modul în care au fost tăiaţi arborii seculari din Sarmizegetusa Regia este acuzată de dezinformare, de administratorii monumentului UNESCO. Arheologii susţin că niciun vestigiu nu a fost afectat de lucrările forestiere prin care au fost extraşi 80 de fagi.

Scandalul imens creat în urma tăierilor a 80 de fagi seculari din Sarmizegetusa Regia, după ce organizaţia ecologistă Agent Green a publicat imagini pe baza cărora susţinea că vestigiile monumentului UNESCO au fost avariate în urma exploatării, nu are fundament, susţin arheologii de la Sarmizegetusa Regia şi administratorul sitului, Vladimir Brilinsky.

Exploatarea forestieră din cetatea dacică a încetat, iar luni Sarmizegetusa Regia a fost deschisă. Custozii monumentului au arătat că plintele unui templu nu au fost avariate, aşa cum au reclamat organizaţiile de mediu, Taful folosit la transportul lemnelor trecând pe lângă ele.

„În cazul unui arbore, care a căzut pe direcţia zidului, câteva crengi s-au înfipt în malul de pământ de deasupra zidului. Un alt copac a căzut departe de zid, iar câteva crengi au fost proiectate pe zăpadă, peste zid şi dincolo de el. Plintele templului, care de fapt sunt replici din anii 1980, nu au fost atinse de roţile Taf-ului. Sunt intacte”, a precizat arheologul Cătălin Cristescu, care a supravegheat lucrările forestiere.

image

„Noi nu am cerut în mod explicit tăierea arborilor, dar semnalăm de fiecare dată când se întâmplă incidente şi din păcate se întâmplă din ce în ce mai des: arbori aparent impecabili se rup şi cad. Unii au distrus porţiuni din zidul de incintă. Monumentele au fost afectate, iar căderile de arbori pun în pericol siguranţa personalului, turiştilor, a arheologilor. Distrugerile în urma căderilor arborilor se pot repara foarte greu”, a precizat prof. univ. dr. Gelu Florea, coordonatorul şantierului arheologic de la Sarmizegetusa Regia.

Sarmizegetusa Regia, după tăierea arborilor periculoşi

În acest an nu vor mai fi tăiaţi arbori la Sarmizegetusa Regia, deşi în continuare peste 20 de fagi seculari sunt marcaţi ca deosebit de periculoşi pentru vestigii şi public. Aceştia se află în zona fostei Băi Romane şi a Turnului Pentagonal.

image

„Numai în zona Turnului Pentagonal sunt opt arbori marcaţi ca periculoşi. Aici trebuie făcut ceva în privinţa arborilor, Reprezentanţii Direcţiei Silvice ne-au spus că în zona Turnului Pentagonal, din cauza poziţionărilor arborilor din amonte nu se poate efectua doborârea celor opt fagi marcaţi, fără a afecta monumentul. S-a propus amânarea exploatării până la găsirea unor soluţii tehnice de protecţie a monumentului. Deci lucrarea nu s-a oprit din cauza scandalului mediatic. Arborii vor rămâne aici până la găsirea unei soluţii clare”, spune Vladimir Brilinsky, administratorul sitului.

image


Controversele tăierilor

Accesul în Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO, a fost închis publicului din 22 ianuarie, când a demarat operaţiunea de extragere a celor 80 dintre cei 100 de fagi marcaţi, despre care specialiştii susţin că, fiind bătrâni şi bolnavi, pun în pericol integritatea vestigiilor şi siguranţa vizitatorilor. Imagini publicate de organizaţia ecologistă Agent Green arată modul în care s-au făcut tăierile. „Imagini surprinse cu drona arată arbori de dimensiuni uriaşe care au fost tăiaţi şi s-au prăbuşit peste zidurile cetăţii capitalei dacice”, informează organizaţia ecologistă Agent Green într-un comunicat de presă. „Tăierile s-au făcut sub pretextul protejării sitului, dar s-au soldat cu distrugeri ale acestuia. Au urcat cu utilajele mari până pe acropola cetăţii şi în zona sacră. Au răvăşit adânc solul, deşi ştiau că stratul arheologic se află la doar câţiva centimetri adâncime. Arborii doborâţi peste fortificaţia cetăţii au afectat porţiuni din zidul antic. Au trecut cu TAF-ul peste plintele unui templu. E vorba de distrugeri care se sancţionează conform legii”, a precizat arheologul Aurora Peţan, preşedinte al Fundaţiei Dacica.

sarmizegetusa

Accesul ecologiştilor în incinta sitului a fost interzis, zona fiind declarată parchet forestier, în perioada 22 ianuarie - 19 februarie. „Imaginile din dronă vorbesc de la sine, iar situaţia impune o anchetă amplă a Parchetului şi o intervenţie rapidă a autorităţilor care mai pot încă lua măsuri să salveze ce se mai poate şi să pedepsească făptaşii“, a declarat Gabriel Păun, preşedinte al Agent Green, în comunicatul organizaţiei. Potrivit informării, Agent Green şi Fundaţia Dacica fac apel la Ministerul Culturii, Garda Forestieră şi Garda de Mediu să suspende orice lucrări în sit, să îl sigileze şi să demareze un control amplu.

image

Administratorii sitului au negat acuzaţiile
Vladimir Brilinsky, administrator în Sarmizegetusa Regia, susţine că informaţiile prezentate de organizaţia ecologistă reprezintă o dezinformare. „Vestigiile nu au fost afectate de tăieri. Copacii prăbuşiţi peste zid au căzut înainte de începutul acţiunilor de extragere, nu în timpul tăierilor. Tăierea şi transportul arborilor s-a făcut sub supraveghere strictă. Tot timpul angajaţii sitului şi arheologul au mers pe urmele utilajelor pentru a feri ca acestea să producă distrugeri”, a declarat Vladimir Brylinski. Integritatea sitului UNESCO nu a avut de suferit de pe urma tăirilor arborilor, care s-au făcut sub supraveghere arheologică, a precizat Sorin Vasilescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. „Am avut toate autorizaţiile necesare. A fost supraveghere permanentă la fiecare copac tăiat. La niciun copac nu poţi stabili cu precize sută la sută unde cade. Niciun copac nu a fost tăiat fără acceptul arheologilor. Ei sunt cei care pot spune dacă situl a fost afectat sau nu”, a declarat Sorin Vasilescu.

image

Sarmizegetusa Regia este înconjurată de o pădure de fagi seculari, care au atins dimensiuni considerabile şi oferă turiştilor un peisaj de poveste. În ultimii ani, însă, timpul unor furtuni, trunchiurile mai multor fagi seculari au fost rupte şi s-au prăbuşit, multe chiar şi peste monumentele antice, pe care le-au distrus. „Doar în cursul anului trecut, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, au căzut peste 25 de arbori în interiorul zonei administrare”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Şoseaua spre Sarmizegetusa Regia, de calitate îndoielnică. Consiliul Judeţean a plătit daune de 2.000.000 lei pentru ea

Consiliul Judeţean a fost nevoit să returneze peste două milioane de lei Ministerului Dezvoltării pentru proiectul de modernizare a drumului judeţean dintre Costeşti şi Sarmizegetusa Regia. Drumarii nu au respectat contractul, iar lucrările au fost de calitate slabă. La prima furtună mare, noua şosea s-a prăbuşit în mai multe locuri.

Pădurea din Sarmizegetusa Regia poate dispărea în câţiva ani. 17 hectare de fagi sunt vizate: „Va fi ca acum 2.000 de ani”

Peste 100 de fagi care prezintă pericol pentru vestigiile dacice din Sarmizegetusa Regia şi pentru vizitatorii ei vor fi extraşi din sit, până în primăvara acestui an, însă autorităţile judeţului nu se opresc aici: intenţionează să taie pădurea întinsă pe mai mult de 17 hectare din zona I a sitului UNESCO.

VIDEO Priveliştile de basm din Sarmizegetusa Regia, după ninsori. Capitala dacilor a înregistrat un record de vizitatori în 2017

Cei care ajung în aceste zile la Sarmizegetusa Regia sunt întâmpinaţi de privelişti de poveste. Cetatea dacică din Munţii Orăştiei s-a împodobit cu „straiele de iarnă”.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite