ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 HUNEDOARA. Din Ţinutul Pădurenilor se va comunica prezenţa la vot prin satelit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În satul Vadu Dobrii din Ţinutul Pădurenilor nu a mai fost amenajată o secţie de votare. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
În satul Vadu Dobrii din Ţinutul Pădurenilor nu a mai fost amenajată o secţie de votare. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Alegeri prezidenţiale 2014 Hunedoara: zece secţii de votare din zonele aflate în afara acoperirii unor reţele de telefonie mobilă vor comunica prezenţa printr-un sistem de comunicaţii speciale, prin satelit. Secţiile se află în special în Ţinutul Pădurenilor.

Alegeri prezidenţiale 2014 Hunedoara: zece secţii de votare din judeţul Hunedoara, grupate, în general, în Ţinutul Pădurenilor din Munţii Poiana Ruscă, vor comunica prezenţa la vot printr-un sistem de comunicaţii speciale prin satelit, deoarece în zona acestora nu există reţele de telefonie, au informat reprezentanţii Prefecturii Hunedoara.

Vadu Dobrii, lăsat fără secţie de votare

De asemenea, localnicii din Vadu Dobrii (comuna Bunila) nu vor putea vota în satul lor, deoarece aici nu a mai fost înfiinţată o secţie de votare. Aici sunt înregistraţi numai 19 alegători, iar accesul spre această zonă este dificil. Totuşi, în timpul campaniei electorale, pe gardurile din satul Vadu Dobrii au fost lipite afişe, iar reprezentanţii unor partide au ajuns la bătrânii rămaşi în sat, pentru a încerca să îi convingă cu cine să voteze. Vadu Dobrii se află la circa 60 de kilometri de Hunedoara şi există un singur drum practicabil pentru şoferii de autoturisme, cel prin Lunca Cernii de Sus.

În judeţul Hunedoara au fost înfiinţate 524 de secţii de votare, pentru peste 400.000 de alegători înregistraţi. Cei mai mulţi alegători sunt în municipiile Hunedoara (63.196 persoane), Deva (60.481) şi Petroşani (36.755), iar cei puţini sunt în comunele Bătrâna (122), Bulzeştii de Sus (252) şi Bunila (301 persoane).


Vă recomandăm şi:

Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale 2014. Primul tur în Hunedoara. Ies sau nu hunedorenii la vot?

Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale 2014 va fi anunţată de către Biroul Electoral Central (BEC) pe tot parcursul zilei de duminică, începând cu ora 11.30 şi terminând cu ora 22.30. adevarul.ro vă va ţine la curent cu statisticile privind prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale 2014 în judeţul Hunedoara.

FOTO Alegeri prezidenţiale 2014: prima zi de campanie electorală a umplut Hunedoara de afişe cu Ponta şi Iohannis

A fost prima zi a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie, iar în Hunedoara şi Deva cei mai grăbiţi să profite de startul campaniei au fost susţinătorii lui Klaus Iohannis şi Victor Ponta. Cei care o promovează pe Elena Udrea au defilat deocamdată doar cu mashurile rămase agăţate pe blocurile din centrul Hunedoarei, de la campania pentru europarlamentare.

UPDATE Europarlamentare 2014. Live text. La închiderea secţiilor de votare, în Hunedoara au votat peste 34 la sută dintre alegătorii aflaţi pe liste

Aproximativ 400.000 de alegători din judeţul Hunedoara sunt aşteptaţi duminică, 25 mai, la vot, pentru alegerile europarlamentare 2014. Hunedorenii cu drept de vot îşi pot exprima opţiunile electorate la secţiile de votare la care au fost arondaţi: în total sunt 525 de secţii de votare amenajate pentru alegerile europarlamentare în judeţul Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite