Alegeri locale 2016 Hunedoara. Devenii au ales un primar cu probleme penale: Mircia Muntean, la al cincilea mandat

Alegeri locale 2016 Hunedoara. Devenii au ales un primar cu probleme penale: Mircia Muntean, la al cincilea mandat

Mircia Muntean.

Alegeri locale 2016 Deva. Mircia Muntean a devenit primar al municipiului Deva, potrivit primelor informaţii neoficiale oferite în urma numărătorii voturilor. Mircia Muntean are o condamnare, un dosar penal, însă este un personaj popular în Deva, fiind la al cincilea mandat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mircia Muntean a redevenit primar al municipiului Deva, după o pauză de patru ani, în care a fost deputat. Mircia Muntean (PSRO) l-a învins pe Petru Mărginean (PNL), actualul primar al Devei, potrivit numărătorii efectuate de partidele politice.

„Este o victorie meritată, pentru că am câştigat pe toate planurile. Am câştigat datorită proiectelor interesante pe care le-am propus, pentru că sunt realizabile. Am câştigat pentru că suntem oameni de cuvânt. Umăr la umăr, construim!”, a declarat Mircia Muntean.

În Deva, peste 25.000 de oameni s-au prezentat la vot, din cei aproape 58.000 înscrişi pe listele electorale.

Deputatul Mircia Muntean (PSRO) a candidat la funcţia de primar al Devei, după ce a condus timp de 16 ani administraţia locală, până în anul 2012. În perioada în care a fost primar (PNL) al Devei, dar şi după ce a devenit parlamentar (PSD), Mircea Muntean a avut probleme cu legea.

În 2013, a fost condamnat definitiv într-un dosar penal, înregistrat în 2004, în care a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice. A primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar instanţa supremă a decis ca Mircia Muntean să achite, în solidar cu moştenitorii lui Iosif Man, un prejudiciu de peste 330.000 de dolari, plus dobânzi bancare.

În mai 2015, Mircia Muntean a fost trimis din nou în judecată, fiind acuzat că în 30 octombrie 2014, s-a urcat băut la volan şi a provocat, în Deva, un accident uşor în care au fost implicate mai multe autoturisme. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României va da sentinţa în acest dosar.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Deputatul Mircia Muntean a provocat un accident şi s-a ascuns de Poliţie. Fostul primar a fost găsit, cu faţa plină de sânge şi cu un câine în braţe

Mircia Muntean, fostul primar al municipiului Deva, în prezent deputat PSD, a fost implicat în această seară un accident rutier, pe centura municipiului. Ulterior, Mircia Muntean a plecat de la locul accidentului, dar a fost găsit, cu faţa plină de sânge. Mircia Muntean era băut, potrivit martorilor, lucru neconfirmat încă de IPJ Hunedoara.

Aleşii corupţi ai Hunedoarei. Mircia Muntean, Monica Ridzi şi Ovidiu Hada sunt condamnaţi în dosare ale DNA

Trei politicieni reprezentativi pentru judeţul Hunedoara au primit sentinţe în dosare de corupţie. Ovidiu Hada, fostul primar al Hunedoarei, va executa o pedeapsă de cinci ani de închisoare, Mircia Muntean, fostul primar al Devei, a primit o sentinţă definitivă de patru ani, cu suspendare, iar deputata Monica Iacob Ridzi a fost condamnată la cinci ani de închisoare, sentinţa în cazul ei nefiind definitivă.

Deputatul Mircia Muntean, condamnat la patru ani de închisoare pentru afaceri ilegale făcute când era primar al Devei

Fostul primar al municipiului Deva, Mircia Muntean, a fost condamnat pentru abuz în serviciu în dosarul de anchetă al unui schimb ilegal de terenuri, din 1999.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările