Afaceri ilegale cu terenurile Primăriei Hunedoara: fostul viceprimar Dan Robert va fi judecat în noul dosar DNA

Afaceri ilegale cu terenurile Primăriei Hunedoara: fostul viceprimar Dan Robert va fi judecat în noul dosar DNA

Dan Robert, în închisoare. FOTO: b1tv.ro, emisiunea Condamnaţii.

Robert Dan, fostul viceprimar al Hunedoarei din perioada 2008 - 2012, a fost trimis în judecată într-un nou dosar de corupţie. Împreună cu fosta soţie şi alţi doi foşti angajaţi ai primăriei, a fost acuzat într-un dosar al DNA, de afaceri ilegale cu terenurile primăriei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dosarul penal în care Robert Dan Nicolae, fostul viceprimar al municipiului Hunedoara, Alexandrina Coşăreanu - fosta sa soţie, Aurel Raţă Bugnariu şi Daniela Căpâlnă, ambii funcţionari publici în administraţia locală, au fost acuzaţi de infracţiuni de corupţie a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara. Cei patru sunt inculpaţi într-o anchetă instrumentată de Direcia Naţională Anticorupţie. Coonsiliul Local Hunedoara şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-au constituit părţi civile în proces.

Falsuri pentru fonduri de la UE

Potrivit comunicatului publicat de Direcţia Naţională Anticorupţie, din ordonanţele întocmite de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora:

În perioada 2010-2012, inculpata Coşăreanu Alexandrina-Petronela a întocmit în fals zece contracte de arendă prin contrafacerea semnăturilor unor persoane, pe care ulterior le-a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Hunedoara, în vederea obţinerii de subvenţii pentru perioada menţionată. În aceeaşi perioadă, inculpata i-a determinat pe funcţionarii Primăriei Hunedoara să emită mai multe adeverinţe care atestau faptul că utilizează în mod legal suprafeţele cuprinse în contractele de arendă false, aspect necunoscut de aceştia la momentul emiterii documentelor.  Valoarea fondurilor nerambursabile astfel obţinute se ridică la suma de 186.773,62 lei, informau reprezentanţii DNA.

În acelaşi sens, în cursul anului 2010, în baza unui contract de arendare, inculpata Coşăreanu Alexandrina-Petronela a solicitat acordarea schemei de ajutor şi pentru o parcelă în suprafaţă de 118,50 ha păşune, proprietatea municipiului Hunedoara. Documentul respectiv a fost încheiat fără a exista o Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Hunedoara şi fără a se organiza o licitaţie publică în vederea atribuirii suprafeţei respective în favoarea inculpatei Coşăreanu Alexandrina-Petronela. Mai mult contractul respectiv, semnat din partea Primăriei Municipiului Hunedoara de către inculpatul Raţă-Bugnariu Aurel la rubrica „Arendator Primar” şi de către inculpata Căpâlnă Daniela Arieta, la rubrica „Director economic”, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a fost încheiat cu titlul gratuit, fără ca între părţi să se stabilească un preţ, conform prevederilor legale, cauzându-se o vătămare a intereselor legitime ale Primăriei Municipiului Hunedoara. În aceleaşi condiţii de nelegalitate, contractul menţionat mai sus, a fost prelungit printr-un act adiţional la data de 05 aprilie 2012, pe o perioadă de 5 ani, fiind semnat din partea Primăriei Muncipiului Hunedoara, la rubrica “Arendator Primar”, de către inculpatul Dan Nicolae-Robert, soţul inculpatei Coşăreanu Alexandrina-Petronela, informau procurorii DNA.

Municipiul Hunedoara s-a constituit parte civilă cu suma de 57.424 lei, din care 31.902 lei reprezintă creanţe curente, iar 25.522 lei reprezintă majorări calculate conform Codului fiscal, la calculul prejudiciului avându-se în vedere taxa de păşunat aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Hunedoara nr. 93/2007. De asemenea, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză faţă de inculpata Coşăreanu Alexandrina-Petronela cu suma totală de 186.773,62 lei, reprezentând sumele încasate necuvenit în campaniile 2010, 2011 şi 2012, raportat la suprafeţele ce fac obiectul contractelor de arendă întocmite în fals. În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de 11.000 euro şi 282.400 lei ridicate de la inculpata Coşăreanu Alexandrina-Petronela, care au fost consemnate la dispoziţia DNA-ST Alba Iulia şi a instanţei de judecată până la pronunţarea definitivă a unei soluţii, informau procurorii DNA.

De asemenea, procurorii au mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparţine inculpatei Căpâlnă Daniela Arieta.

Condamnat în alte trei dosare
În 15 decembrie 2014, fostul viceprimar al Hunedoarei, Dan Robert, a primit sentinţa definitivă, de trei ani de închisoare, în dosarul în care a fost anchetat pentru infracţiuni de corupţie, cu un prejudiciu de 108.000 de lei produs Primăriei Hunedoara. În 2012, Dan Robert fusese trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind acuzat că, în perioada în care s-a aflat în conducerea Primăriei Hunedoara a încheiat ilegal în numele primăriei mai multe contracte cu societăţile comerciale administrate de soţia sa. Fostul viceprimar al Hunedoarei a mai fost judecat pentru infracţiuni similare de corupţie, în două dosare.


Vă recomandăm şi:

Mărturia din închisoare a lui Dan Robert. Fostul viceprimar al Hunedoarei şi-a spus povestea care i-a adus condamnarea

Fostul viceprimar al municipiului Hunedoara, Robert Dan, condamnat la trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a dat un interviu din închisoare, în care a povestit împrejurările în care a fost condamnat şi viaţa în detenţie.

Ovidiu Hada s-a destăinuit din închisoare. Declaraţiile fostului primar al Hunedoarei, condamnat la cinci ani

Ovidiu Hada, fostul primar al Hunedoarei condamnat pentru infracţiuni de abuz în serviciu şi închis în Penitenciarul Bârcea Mare, şi-a făcut apariţia în spaţiul public, într-un interfviu difuzat în cadrul emisiunii „Condamnaţii”, de la postul B1 TV. Ovidiu Hada a relatat despre viaţa pe care o duce în închisoare şi despre ce aşteptări are de la justiţia din România.

Ovidiu Hada a fost condamnat din nou. Încă cinci ani de închisoare pentru fostul primar al municipiului Hunedoara

Ovidiu Hada a fost condamnat. Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat astăzi sentinţa în cel de-al doilea dosar penal în care Ovidiu Hada, fostul primar al Hunedoarei, a fost acuzat de infracţiuni de abuz în serviciu şi conflict de interese.

Ovidiu Hada a intrat în greva foamei în închisoare. Fostul primar al Hunedoarei a refuzat hrana în ultimele trei zile

Ovidiu Hada, fostul primar al municipiului Hunedoara, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, se află de trei zile în greva foamei, în Penitenciarul Bârcea Mare (Hunedoara).

 

citeste totul despre: