Adolescentă de 14 ani obligată să facă sex cu peste 30 de bărbaţi. Eleva traficată era recompensată cu ţigări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii au condamnat un recidivist acuzat că a traficat o adolescentă de 14 ani, pentru a practica prostituţia. Peste 30 de bărbaţi au profitat de ea.

Judecătoria Hunedoara l-a condamnat pe Tiberiu Kovacs, zis „Ghibolu” (57 de ani) la 7 ani şi 8 luni de închisoare, într-un dosar de proxenetism şi contrabandă cu ţigări.

El a primit doi ani de închisoare pentru contrabandă cu ţgări şi trei ani de detenţie pentru proxenetism, la care s-au adăugat patru ani de detenţie dintr-un alt dosar mai vechi de trafic de minori, în care executarea pedepsei fusese suspendată sub supraveghere. Sentinţa instanţei nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.

Tiberiu Kovacs a fost acuzat că a intermediat practicarea prostituţiei de către o adolescentă de 14 ani în perioada noiembrie 2018 - martie 2019, căreia i-ar fi găsit un număr mare de clienţi şi de peurma căreia obţinea venituri. „El a comis fapta de proxenetism o perioadă îndelungată faţă de o persoană minoră (în vârstă de 14 ani la data faptei) şi asta în contextul în care inculpatul avea o vârstă considerabilă de 57 de ani şi doi copii, respectiv o fiică în vârstă de 28 de ani şi un fiu în vârstă de 34 de ani. Diferenţa de vârstă, faptul că la rândul său avea o fiică nu l-au împiedicat pe inculpat să comită fapta faţă de o persoană vulnerabilă datorită vârstei fragede şi situaţiei materiale precare a acesteia”, au concluzionat magistraţii.

Audiată de magistraţi, victima proxenetului a încercat să îl apere de acuzaţii. A recunoscut însă că practica prostituţia şi în favoarea lui. „Martora a declarat în cursul urmăririi penale că inculpatul ştia că desfăşoară activităţi de prostituţie, că a abordat-o şi i-a propus să întreţină relaţii sexuale cu diferite persoane pe care le procura el, iar banii pe care-i făcea să-i dea lui, iar când ea avea nevoie, el să-i cumpere ţigări sau haine. A relatat martora că de multe ori sumele de bani primite le lua inculpatul, iar ea primea de la el când îi cerea ţigări sau produse alimentare. Totodată, a recunoscut martora că a fost dusă de inculpat la peste 30 de persoane de sex masculin cu care a întreţinut relaţii sexuale pe bani. A mai relatat că inculpatul a încercat să o determine să desfăşoare prostituţie la stradă, în special în zona Sântuhalm, dar ea nu a fost de acord, fiindu-i ruşine”, se arată în dosar.

Victima practica prostituţia pentru sume cuprinse între 50 de lei şi 100 de lei. La un moment dat, mama acesteia a închis-o în casă, i-a spart telefonul şi i-a interzis să se mai vadă cu aşa-zisul ei „protector”.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Noaptea de groază a poliţistului pe care s-au răzbunat doi interlopi. Ce soartă a avut tânărul şef de post, căzut pradă planului diabolic al duşmanilor săi

Mărturia prostituatei răpite de pe centură, violată „ca în filmele porno” de doi bărbaţi şi lăsată într-o baltă de sânge

Noaptea de coşmar a unei „escorte“ de 19 ani. Ce a păţit tânăra care se prostitua acasă, la întâlnirea cu un recidivist

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite