VIDEO Accident grav pe DN 66 Călan - Haţeg, produs de un tânăr băut. Două maşini s-au ciocnit, sunt cinci victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier grav s-a petrecut sâmbătă seara, pe Drumul Naţional 66, între Călan şi Haţeg, după ce două maşini s-au ciocnit.

Traficul rutier a fost blocat, sâmbătă seara, pe Drumul Naţional 66, în zona localităţii Bretea Strei (judeţul Hunedoara), în urma unui accident rutier grav.

GALERIE FOTO

Din primele informaţii oferite de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, echipajele medicale şi ale Descarcerării au intervenit în ajutorul a patru victime, din două maşini care s-au ciocnit.

Două dintre acestea, aflate în stare de inconştienţă au rămas captive între fiarele maşinii.

Imagini: ISU Hunedoara

„Sâmbătă, în jurul orei 21.00, un bărbat de 31 de ani, din judeţul Sibiu, care conducea un autoturism pe DN66, pe raza localităţii Bretea Strei, din direcţia Călan-Haţeg, a efectuat o depăşire neregulamentară şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Uricani. În urma impactului a rezultat rănirea celor doi conducători auto şi a trei pasageri. Conducătorul auto de 31 de ani a fost depistat pozitiv, în urmă testării cu aparatul etilotest (0,75 mg/l, alcool în aerul expirat)”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

image
image

Traficul a fost momentan afectat şi dirijat de poliţişti pe rute ocolitoare (prin localitatea Bretea Strei). În cauză a fost întocmit dosar penal.

image
image
image

Mai puteţi citi şi:

Accident pe un bulevard din Hunedoara: o femeie a fost lovită de maşină în timp ce traversa pe trecerea de pietoni

Revoltă după tragedia şoferului intrat pe contrasens pe DN 7. Indicatorul care a creat confuzia criminală

Tânăr motociclist mort într-un accident rutier. O pasageră de 25 de ani a ajuns în stare gravă la spital

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite