A crezut că se luptă cu Diavolul, dar şi-a strangulat prietenul. Autorul unei crime comise la beţie a fost condamnat

A crezut că se luptă cu Diavolul, dar şi-a strangulat prietenul. Autorul unei crime comise la beţie a fost condamnat

Sentinţa pronunţată de tribunal nu este definitivă.

Tribunalul Hunedoara a pronunţat sentinţa pentru Alin Pascal (40 de ani), un bărbat din satul Cârjiţi, arestat la începutul acestui an, pentru o crimă. Victima a fost un hunedorean cu care Pascal a băut ţuică întreaga noapte, iar apoi l-a strangulat, confundându-l cu un diavol.

Ştiri pe aceeaşi temă

Magistraţii Tribunalului Hunedoara l-au condamnat la închisoare pe Alin Pascal, un hunedorean acuzat de crimă. „Instanţa condamnă pe inculpatul arestat preventiv în cauză şi deţinut în Penitenciarul Aiud la: - 8 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile. Obligă pe inculpatul Pascal Alin Mihai la plata sumei de 4.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”, a informat Tribunalul Hunedoara.

Alin Pascal (40 de ani) a fost trimis în faţa instanţei Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă, pentru infracţiunea de omor. Bărbatul este principalul suspect pentru o crimă comisă în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 2015. Şi-ar fi strangulat prietenul în vârstă de 54 de ani, cu care băuse împreună în seara precedentă, întâi în timp ce pregăteau ţuica la un cazan, iar apoi acasă, iar potrivit martorilor, acesta le-a declarat că ar fi ucis Diavolul.

„A declarat anchetatorilor că nu îşi aminteşte ce s-a întâmplat în noaptea în care victima a decedat, în urma strangulării. În jurul orei trei dimineaţa inculpatul a sunat o cunoştinţă şi a anunţat moartea victimei”, informau reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Martorii susţin că autorul crimei a declarat că l-a confundat pe bărbatul ucis cu Diavolul şi de aceea a comis crima. "Veniţi că Diavolul a fost omorât, iar sângele ţâşneşte din el", a fost anunţul făcut de Alin Pascal apropiaţilor săi.


Vă recomandăm şi:

Descoperire macabră în Cheile Roşia din Valea Jiului: trupul unei femei a fost găsit în faţa Peşterii Vacii

Cadavrul unei femei a fost descoperit în Cheile Roşia din Valea Jiului. Trupul, care se afla în stare avansată de putrefacţie, a fost descoperiit în apropiere de o peşteră. Poliţiştii fac cercetări, nefiind exclusă ipoteza ca femeia să fi fost victima unui criminal.

Sentinţă finală pentru tânărul care şi-a ucis iubita în faţa copiilor: a fost condamnat la 20 de ani de închisoare

Lucian Marcu, tânărul din Lupeni care şi-a ucis iubita în faţa celor doi copii ai săi, a fost condamnat prin sentinţă definitivă, de Curtea de Apel Alba Iulia. Magistraţii au redus cu patru ani pedeapsa pe care hunedoreanul o primise la Tribunalul Hunedoara.

Închisoare pe viaţă pentru criminalul din seara Sfântului Nicolae. Complicele său va sta 15 ani după gratii

Tribunalul Hunedoara a decis condamnarea celor doi tineri care în luna decembrie a anului 2013 au ucis o bătrână şi pe nepotul acesteia, iar apoi au încercat să ascundă omorurile, incendiind încăperea în care se aflau victimele.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările