Ştefan Czeteni: Preot la poarta Infernului

adevarul

Publicat: 30.07.2010 06:49

Ultima actualizare: 09.08.2022 05:18

Hunedoreanul este primul preot român care s-a oferit să lucreze în sistemul penitenciarelor. El spune că deşi e preot practicant, nu are realmente o parohie. Hunedoreanul este primul preot român care şi-a părăsit parohia pentru a împărţi cuvântul Domnului între deţinuţi, azi, numiţi în noul argou paneuropean, persoane lipsite de libertate.

Lăcaşul de cult în care predică preotul ortodox Ştefan Czeteni este înconjurat de ziduri pe care tronează, ca simbol al lipsei de libertate, bucle sfidătoare de sârmă ghimpată. Hunedoreanul este primul preot român care şi-a părăsit parohia pentru a împărţi cuvântul Domnului între deţinuţi, azi, numiţi în noul argou paneuropean, persoane lipsite de libertate. Ca preot de închisoare, Ştefan Czeteni, are menirea specială de a sădi floarea credinţei în mâlul unei comunităţi în care virtutea este un semn de slăbiciune. Îşi aminteşte şi acum zimţii ascuţiţi ai începutului. „Primele slujbe le-am făcut sub stres. E un sentiment firesc dat fiind faptul că am schimbat enoriaşii mei paşnici din parohia Bărcea Mare, cu criminali, violatori, hoţi, persoane cu comportamente deviante de la care te puteai aştepta la agresiuni oricând”, îşi aminteşte preotul. El spune că închisoarea nu va fi niciodată o parohie pentru el. În principal pentru că tranzitul de oameni existent în instituţia de pedeapsă îl privează pe preot de şansa de a-şi cunoaşte aşa cum trebuie „enoriaşii”.

Ceva bun în fiecare om

Credinţa părintelui Ştefan Czeteni este că în fiecare om există o parte bună. Teoria domniei-sale se confirmă într-un fel prin faptul că întregul lăcaş de cult în care slujeşte preotul este realizat de persoane închise pentru crimă, furt şi escrocherie. „Zidăria a fost făcută de doi deţinuţi închişi pentru furt. Picturile le-a realizat un deţinut căruia i se spune Xerox, pentru că a fost un geniu al copierii. A copiat cu pensula şi culoarea la milimetru pe pereţi toate fotografiile cu icoane pe care i-am cerut să le redea. În fine, iconostasul l-a făcut în lemn un deţinut închis pentru crimă. Ştiu de el că a ieşit din închisoare şi acum lucrează în Italia în domeniul reabilitării mobilierului de epocă”, spune părintele Czeteni.

Spovedanii la secret

Aproape zece ani de activitate în penitenciar îi dau preotului Ştefan Czeteni o înţelegere profundă asupra a ceea ce înseamnă umanitate decăzută. „Sunt puţine lucruri care mă mai impresionează. În primii ani de lucru aici, înainte de umanizarea sistemului penitenciar, am avut ocazia să văd grozăvii fără seamăn . Îmi amintesc multe din cazurile de automutilare în care deţinuţii şi-au bătut cuie în cap sau şi-au făcut harachiri. Nu uit niciodată faţa celui care şi-a tăiat o ureche după care şi-a prins-o cu aţă de gât. Penitenciarul are regulile lui şi dacă vrei ca misiunea ta de preot şi sfătuitor să aibă cât de cât succes trebuie să le respecţi”, spune părintele Ştefan Czeteni. Una din regulile de la care nu s-a abătut niciodată a fost taina spovedaniei. „Niciodată nu am deconspirat spovedania unui deţinut. Nu uit că sunt un slujitor al Domnului în penitenciar, nu un gardian al acestuia”, se destăinuie părintele.

Întrebări şi răspunsuri
Aţi fost vreodată ameninţat de către un deţinut?
Niciodată. Deţinuţii respectă preotul. Unii din credinţă, alţii din interesul de a primi evaluări pozitive care să le scurteze durata detenţiei.

Cât înţeleg deţinuţii din predicile dumneavoastră?
Mi-am format un discurs simplu adaptat unui auditoriu fără mari pretenţii de erudiţie, tocmai ca să fiu înţeles de majoritate.

Care este cea mai mare satisfacţie pentru dumneavoastră?
Când reuşesc să storc la slujbă o lacrimă unui deţinut. Credeţi-mă, o lacrimă aici face cât două batiste udate de o cucernică afară.

Ce-i place?
„Binele şi frumosul! Sunt preferatele mele în orice formă s-ar manifesta” mărturiseşte părintele Ştefan Czeteni.

Ce nu-i place?
Netrebnicia omenească, fariseismul şi prefăcătoria precum şi uscăciunea sufletească a oamenilor care trec nepăsători pe lângă semeni în suferinţă.