Şoseaua Deva - Lugoj, în şantier. Cum se lucrează pe cel mai aglomerat sector al DN 68A FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se circulă doar pe o bandă pe sectoate din zona Coşava - Coşeviţa. FOTO: DRDP Timişoara
Se circulă doar pe o bandă pe sectoate din zona Coşava - Coşeviţa. FOTO: DRDP Timişoara

Aproape 15 kilometri din şoseaua Deva – Lugoj (DN 68A), pe cel mai tranzitat sector, se află în şantier de la începutul lunii martie.

Un sector de 15 kilometri de la limita judeţelor Hunedoara şi Timiş, al şoselei Deva – Lugoj (DN 68A), se află în şantier de la începutul lunii martie.

GALERIE FOTO DE PE DN 68A

Accident rutier în lanţ pe Autostrada A1, la Orăştie. Ce a provocat coliziunea cu opt maşini

Podul verde al Autostrăzii Lugoj - Deva. Cum a ajuns ecoductul pentru animale, la doi ani de la construcţie VIDEO

VIDEO Dealul Liliecilor, construcţia de anvergură de pe Autostrada Lugoj - Deva. Cum arată la un an de la inaugurare

Lucrările la partea carosabilă în zona Coşeviţa au avansat, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, iar pe mai multe porţiuni, traficul rutier se desfăşoară pe o singură bandă de circulaţie, iar coloanele de maşini sunt întinse.


Foto: DRDP Timişoara

„Patru echipe lucrează pe DN 68A Margina – Coşeviţa, la reparaţii şi tratarea tasărilor locale. Secţia Producţie Lucrări Drumuri a DRDP Timişoara a început, în paralel cu antreprenorul Axela Construcţii, înlocuirea dalelor de beton degradate. Pe sectoarele aflate în şantier sunt instituite restricţii de viteză de 30 km/h. Respectaţi semnificaţia indicatoarelor în zonele cu lucrări”, informează Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara

lucrari pe soseaua deva lugoj foto drdp timisoara

De la începutul anilor ´60 datează dalele de beton din structura drumului naţional, pe care acum circulaţia este la fel de intensă ca pe Autostrada A1 Lugoj – Deva. Sectorul dintre Holdea şi Margina al DN 68A este singurul nedublat de Autostrada A1 între Deva şi Lugoj.


Foto: DRDP Timişoara

lucrari pe soseaua deva lugoj foto drdp timisoara

„Pentru a nu se crea ambuteiaje pe sectoarele unde se execută lucrări, recomandăm şoferilor să utilizeze şi rutele ocolitoare, după cum urmează: A1 Nod rutier Ilia – DN 7 Arad – Nădlac; A1 Nod rutier Simeria DN 66 – Haţeg – DN 68 Caransebeş – DN 6 Lugoj – A1”, a transmis DRDP Timişoara.

Reparaţiile vizează înlocuirea structurilor rutiere grav afectate de valorile mari de trafic şi de tonaj, prin realizarea unor sisteme rutiere noi cu îmbrăcăminte asfaltică. Lucrările vor dura până la începerea sezonului estival, restricţiile fiind ridicate în perioada sărbătorilor pascale, a informat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Autostrada Lugoj - Deva. Şoferii scapă de restricţiile de viteză impuse de un an pe sectorul Ilia - Holdea

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva: restricţii de tonaj ridicate pe Lotul 3. Camioanele vor putea circula pe el

Autostrada Lugoj - Deva. Ce se întâmplă pe lotul „tunelurilor pentru urşi”, estimat la 300 de milioane de euro

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite