Şoseaua spre cetăţile dacice din munţi va fi modernizata cu şapte milioane de euro. Banii vin de la Uniunea Europeană

Şoseaua spre cetăţile dacice din munţi va fi modernizata cu şapte milioane de euro. Banii vin de la Uniunea Europeană

FOTO: ADEVĂRUL. ARHIVĂ.

Consiliul Judeţean Hunedoara va depune la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest proiectul de reabilitare a Drumului Judeţean 705 A, între Orăştie şi Costeşti. Şoseaua este continuată de drumul modernizat pe fonduri UE dintre Costeşti şi Sarmizegetusa Regia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Drumul Judeţean 705 A se află printre cele mai importante şosele turistice ale Hunedoarei, însă doar jumătate dintre cei 35 de kilometri ai săi au fost modernizaţi, respectiv porţiunea dintre satul Costeşti şi situl UNESCO Sarmizegetusa Regia. Alţi 17 kilometri ai şoselei, între Orăştie şi Costeşti (comuna Orăştioara de Sus) au fost doar reparaţi în ultimii ani. Proiectul de reabilitare al DJ 705 A pe ruta Orăştie – Ludeştii de sus – Costeşti s-a aflat pe lista de rezervă a proiectelor propuse la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest, pentru a primi finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.
Consiliul Judeţean Hunedoara a fost înştiinţat că va putea depune proiectul la ADR Vest, în funcţie de cât de avansată este pregătirea acestuia.

„În data de 4 iunie 2018, a avut loc o întâlnire cu reprezentanţii de la nivel tehnic ai celor patru judeţe ale Regiunii Vest pentru a discuta şi identifica stadiul proiectelro nefinalizate. Având în vedere că suma alocată Regiunii Vest, de aproximativ 41 de milioane de euro, nu va putea fi acoperită prin proiectele nefinalizate propuse până în acest moment, vă rugăm să analizaţi şi să ne comunicaţi stadiul de pregătire al proiectelro din lista de rezervă a Regiunii Vest pentru Axa POR 2014 – 2020. Că rugăm să ne comunicaţi dacă documentaţia tehnico-economică a acestor proiecte este finalizată sau care este termenul rezonabil necesar pentru finalizarea acesteia”, a fost informarea ADR Vest.

Alte două investiţii în derulare

Investiţia în reabilitarea drumului din Munţii Orăştiei a fost estimată la aproape şapte  milioane de euro, cea mai mare parte a fondurilor fiind accesată prin POR 2014 – 2020. Este necesară, susţin autorităţile judeţene , atât pentru valorificarea potenţialului turistic al zonei cetăţilor dacice, cât şi din considerente de ordin economic şi social: dezvoltarea localităţilor, întreţinerea şi exploatarea pădurilor. Studiul de fezabilitate datează din 2014. 
Alte două proiecte de infrastructură rutieră vor fi finanţate de UE, în judeţul Hunedoara: modernizarea drumurilor de pe Culoarul rutier Mureş Nord şi a şoselei Hunedoara – Călan. Pe lista proiectelor de rezervă în judeţul Hunedoara se mai află un tronson de 14 de kilometri, din zona comunei Zam, pâna la limita judeţelor Hunedoara şi Arad.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Şosea nouă în inima munţilor spre satul izolat din Ţinutul Pădurenilor. Drumul actual se afundă într-o pădure imensă

Construcţia „Noii Transalpina“ a rămas doar o amăgire. Şoseaua se opreşte în vârful muntelui, într-un loc legendar

VIDEO Tărâmul de vis al dacilor, invadat de turişti. Povestea satului de pe munte revigorat după apariţia şoselei

 

 

citeste totul despre: