Şeful reţelei de traficanţi care aduceau droguri în stomac: „Unul a înghiţit 160 de caşete de haşiş, de câte cinci grame”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei hunedoreni au fost condamnaţi de într-un dosar în care au fost acuzaţi că au adus în ţară aproape opt kilograme de droguri, din Maroc şi Spania. Ancheta procurorilor DIICOT arată modul ingenios prin care aceştia au reuşit să introducă în ţară cantităţi mari de cannabis.

Daniel Sabou (36 de ani), Sorin Puiu (21 de ani) şi Lucian Burci (39 de ani) au fost condamnaţi de Tribunalul Hunedoara pentru trafic internaţional de droguri. Daniel Sabou a primit trei ani şi trei luni de închisoare, iar colaboratorii săi câte doi ani şi şase luni de închisoare.

Cei trei au fost arestaţi în luna aprilie, în urma unor percheziţii efectuate de procurorii şi ofiţerii de la Crimă Organizată, fiind acuzaţi că au introdus în ţară cantităţi mari de haşiş.

„Investigaţiile au relevat faptul că unii dintre cei implicaţi s-ar fi aprovizionat cu haşiş din Spania, Maroc şi Malaga, introducând drogurile în ţară sub formă de colete sau prin ingerare de caşete, pe care le-ar fi comercializat în judeţul Hunedoara. În 14 aprilie a.c., când membrii grupării au ajuns în ţară, în urma unui control efectuat de medicii de specialitate din cadrul Spitalului de Urgenţă Cluj, pe Aeroportul Cluj-Napoca, s-a constatat că unul dintre ei avea în stomac o cantitate de haşiş sub formă de caşete”, informa Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara.

Peste şapte kilograme de droguri trecute prin stomac

Anchetatorii susţin că în perioada septembrie 2016 - februarie 2017, Daniel Sabou a introdus în ţară, prin intermediul coletelor, cantitatea de aproximativ 3,5 kilograme rezină de cannabis şi i-a instigat pe ceilalţi doi inculpaţi să efectueze în data de 10 aprilie 2017 deplasarea în Spania pentru a achiziţiona droguri şi a le introduce în ţară. Drogurile erau vândute cu 200 de lei, pentru fiecare caşetă de cinci grame de cannabis. Ceilalţi doi hunedoreni au transportat în total aproape patru kilograme de cannabis, primind câteva sute de euro pentru transport.

A început ca muncitor sezonier

Din februarie 2016, Daniel Sabou s-a deplasat în Maroc pentru a efectua munci sezoniere în domeniul construcţiilor. Hunedoreanul a fost abordat de un cetăţean marocan care i-a prezentat o oportunitate de a câştiga sume de bani, respectiv să transporte în stomac cantităţi de haşiş ambalate sub formă de caşete până în Spania, iar de acolo să fie preluate de o persoană din anturajul lui. În următoarele luni, Daniel Sabou a efectuat mai multe transporturi, primind de la cetăţeanul marocan suma de 300 de Euro pentru fiecare activitate.

A preluat afacerea de la marocan
Din septembrie 2016, Daniel Sabou a luat hotărârea să se deplaseze pe cont propriu în Maroc, să achiziţioneze haşiş, să-l transporte în stomac până în Spania, iar apoi să-l trimită în România sub formă de colet. Drogurile erau ascunse în caşete, care însumau fiecare cinci grame.

 „Cu această ocazie am mers în Spania, de obicei în Malaga, am mers cu feribotul în Maroc, am cumpărat 80 de caşete cu haşiş cu suma de 400 de Euro, am înghiţit aceste caşete, iar în România am ajuns cu 25 de caşete cu haşiş întrucât restul de 55 caşete le-am pierdut. Am vândut cele 25 de caşete cu preţul de 200 lei caşeta unor persoane din  municipiul Hunedoara. Clienţii pentru haşiş mi i-am racolat prin intermediul reţelei de socializare Facebook, eu dându-mi numărul de telefon”, relata Daniel Sabou.

În toamna anului trecut au fost recolaţi şi ceilalţi doi membri ai grupării.
„În octombrie 2016 am mers în Spania împreună cu Lucian, căruia i-am dat detalii cu privire la activitatea de transport a drogurilor în stomac şi de oportunitatea de a obţine sume de bani. Lucian a fost de acord să meargă împreună cu mine în Malaga, după care am mers amândoi în Maroc şi am ingerat amândoi puţin peste 100 de caşete cu haşiş. O parte le-am trimis apoi prin colet în România. După comercializarea lor i-am dat aproximativ 200 de Euro lui Lucian”, declara Daniel Sabou.

Ulterior, în afacerea ilegală a fost racolat şi Sorin Puiu. „La un transport, acesta a reuşit să ingereze o cantitate mare de caşete cu haşiş, din câte îmi aduc aminte aproximativ 160 caşete, iar eu împreună cu Lucian restul până la 240 de caşete. Din această cantitate, 200 de caşete le-am lăsat în Spania, iar 40 le-am trimis prin colet în România”, afirma condamnatul.

În luna aprilie, după mai multe transporturi reuşite de cei trei hunedoreni, aceştia au fost prinşi. Şi-au recunoscut faptele.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Replica poliţistului Traian Berbeceanu la acuzaţiile fostului său anchetator: „Sunt aceleaşi acuzaţii mincinoase, din 2013“

Poliţistul Traian Berbeceanu, fost şef al BCCO Alba, achitat în dosarul penal în care a fost anchetat pentru favorizarea unor grupări infracţionale, susţine că acuzaţiile aduse în ultimele zile de procurorul Ioan Mureşan, condamnat în acelaşi dosar pentru abuz în serviciu şi represiune nedreaptă, sunt „acuzaţii mincinoase”.

Interlopul Alin Simota, refugiat în Dubai din 2016, îşi anunţă revenirea în ţară. „Vin singur şi mă predau, să fac lumină“

După un an şi jumătate petrecut în Dubai, timp în care autorităţile române l-au dat în urmărire internaţională, pentru a executa un rest de pedeapsă din condamnarea pentru conflict de interese, afaceristul Alin Simota şi-a anunţat prietenii că în câteva zile se va întoarce singur acasă. Simota este judecat în alte trei procese penale, fiind acuzat de infracţiuni economice grave.

Şefi din penitenciar hăituiţi de interlopi. Le-au fost incendiate maşinile: „Când mă vede pe mine, îi terorizat mă, eşti nebun? Cu fata de mână fuge“

Daniel Ciurariu, un tânăr recidivist din Hunedoara, a fost condamnat pentru incendierea maşinilor a doi ofiţeri ai Penitenciarului Bârcea Mare. Ancheta care a condus la condamnarea acestuia a scos la iveală detalii neştiute despre răfuielile interlopilor care au vrut să se răzbune pe ofiţerii din conducerea închisorii şi arătau cum se lăudau aceştia cu faima căpătată.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite