Învăţăturile părintelui Arsenie Boca despre tainele dragostei: „Iubirea nu are marginile omului, străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit”

Învăţăturile părintelui Arsenie Boca despre tainele dragostei: „Iubirea nu are marginile omului, străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit”

Arsenie Boca.

Învăţăturile duhovnicului Arsenie Boca, preotul martir al închisorilor comuniste, au devenit cunoscute în ultimii ani printr-un număr impresionant de volume, mărturii şi documentare. Printre temele cele mai abordate sunt iubirea, viaţa de familie şi căsătoriei.

Arsenie Boca a devenit o personalitate a ortodoxiei, iar sfaturile sale despre iubire şi viaţa de familie au ajuns cunoscute printr-un număr impresionant de materiale documentare şi biografice. Este considerat de unii dintre autorii de literatură religioasă şi preoţi drept „grabnicul ajutător în problemele de familie”.

Iată câteva dintre învăţăturile atribuite duhovnicului, de către autorii volumului „Arsenie Boca, tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri. Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca”, al cărui conţinut a fost adunat de arhimandritul Serafin Popescu, cel care a slujit împreună cu Arsenie Boca la Mănăstirea Brâncoveanu:

„Dar oamenii se mai încâlcesc şi cu iubire de trup. Iubirea acesta nu e egală în toate cazurile cu păcatul, ci zicem că în tot cazul e infectată de păcat. Cenzura morală astupă un depozit de dinamită, după ce n-a reuşit să-l refuze. Iată de ce, când înjură bărbaţii, folosesc cuvântul – ce nu se scrie – al iubirii trupeşti. Partea de înjosire şi păcat a acestei iubiri le izbucneşte din subconştient. Înjurăturile dovedesc că această iubire între trupuri a fost închisă într-un blestem, într-o ruşine şi într-o necinste”.

„Energia genezică este necesară soţilor, în familia constituită legal, civil şi bisericeşte. Regula de aur constă în evitarea extremelor: nici abuz din partea unuia, nici refuz din partea celuilalt. Dar să nu se creadă că între cele două extreme totul e îngăduit”.

„Nu există vrăjmaş mai mare pentru om, decât omul însuşi şi de nimic nu trebuie să se teamă omul ca de el însuşi. Cine îşi stăpâneşte simţămintele, acela îşi petrece viaţa în pace”.

 „Familia, ca să fie binecuvântată de Dumnezeu, trebuie să pornească de la castitatea soţilor până la căsătoria religioasă, adică până la Taina Nunţii”.

 „Trebuie păstrată o anumită frână, un anumit calendar, după calendarul bisericesc. Astfel trebuie păzite zilele de post, Mirecurea şi Vinerea, care sunt pentru creştini două zile de întristare, meditaţie şi rugăciune, nu de plăceri trupeşti. La fel Duminicile şi Sărbătorile, când se săvârşeşte Sfânta Liturghie, la fel şi zilele de spovedanie, de asemenea şi posturile anuale”.

"În cadrul familiei există o gamă întreagă a desfrânării, prin aşa-zisele aberaţii sexuale, încât se pune accentul numai pe plăcerea erotică, nebunească, care devine o a doua natură a soţilor, încât ajung sărăciţi de putere şi robiţi de durere”.

„Când se întâmplă să vină şi o zămislire, nedorită sau prin accident, energia naturală slăbită va da un copil slăbănog sau debil fizic şi mintal”.

„Plăcerea, căutată numai pentru ea însăşi, cheamă repetarea din ce în ce mai deasă a actului, până ce ajunge la distrugerea sistemului nervos. Mai mult chiar: ea aprinde organismul şi-l împinge până dincolo de posibilităţile sale funcţionale; ea cere extenuarea şi atrage urmările ei, aberaţiile şi nenumitele perversiuni; ea provoacă frângerea oricărei cenzuri morale şi-şi duce supuşii până la doaga nebuniei”.

„Aş vrea să ştiu de ce nu-s părinţii la fel de grăbiţi cu însurarea băieţilor pe cât sunt de grăbiţi cu însurarea fetelor”.

"Iubirea nu are marginile omului, nici spaţiul, nici timpul. Nu piere niciodată, e puternică, încât străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit. Străpunge iadul, care nu-i poate sta împreună şi străbate cerul. Iubirea e însuşirea lui Dumnezeu, prin care a creat luma văzută şi nevăzută şi toată făptura care-l cunoaşte e străbătută de iubire. Dacă am stărui cum trebuie în iubirea aceasta fără margini s-ar răsfrânge şi în noi obârşia asta divină.”, mai scria duhovnicul.

 

Cine a fost Arsenie Boca
Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Totuşi, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morţii sale, în 1989. Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România. Oamenii vin şi se roagă la mormântul acestuia, mulţi cu credinţa că pelerinajul le va aduce bunăstare sau vindecarea unor afecţiuni.

Daca v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


Vă recomandăm şi:

Mănăstirea Prislop se extinde. O clădire cu două etaje este construită la intrarea în lăcaşul părintelui Arsenie Boca

Mănăstirea Prislop şi-a schimbat înfăţişarea în ultimii ani. În complexul monahal unde se află mormântul părintelui Arsenie Boca au fost construite mai multe clădiri, ultima dintre ele, aflată în şantier, va avea două etaje. Curtea a fost reamenajată, iar o parcare circa 200 de locuri a fost înfiinţată în vecinătatea mănăstirii.

Cruciada măicuţelor din Prislop împotriva micilor. Comercianţi alungaţi de la mănăstirea părintelui Arsenie Boca

Comercianţii au fost alungaţi din preajma Mănăstirii Prislop, după ce măicuţele din lăcaşul de cult în cimitirul căruia a fost înmormântat părintele Arsenie Boca s-au supărat pe cei care au vândut mici şi bere în zilele de post.

FOTO Mănăstirea Prislop, între liniştea locului de veci al părintelui Arsenie Boca şi invazia pelerinilor

Mănăstirea Prislop atrage zilnic mii de credincioşi din toate zonele ţării. În ultimii ani, numărul pelerinilor şi al turiştilor care vin la mormântul părintelui Arsenie Boca a crescut exponenţial, iar fenomenul a schimbat perspectiva din care este privit lăcaşul religios, a cărei imagine pare mult schimbată faţă de vremurile în care nu era atât de cunoscut.

Părintele Arsenie Boca a schimbat soarta satelor apropiate Mănăstirii Prislop     

Două sate hunedorene, Silvaşu de Sus şi Silvaşu de Jos, aflate în vecinătatea Mănăstirii Prislop, au renăscut economic în ultimii ani datorită popularităţii locului unde este înmormântat părintele Arsenie Boca.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: